imagine simbol

Fermierii din Hâncești cer măsuri de protecție din partea statului și amenință cu proteste: „Nu avem ce pierde”

Fermierii micro, mici și mijlocii din raionul Hâncești solicită autorităților statului să intervină cu măsuri pentru a-i proteja de crizele de care au fost afectați în ultimii ani. Într-o declarație adresată Președinției, Parlamentului și Guvernului, aceștia au înaintat o serie de solicitări, printre care restituirea TVA-ului la motorină și atragerea de fonduri europene pentru producătorii agricoli. Agricultorii au menționat că în cazul în care autoritățile nu vor reacționa, vor organiza proteste „masive”.

Producătorii agricoli din raionul Hâncești au declarat că fermierii micro, mici și mijlocii se află într-o situație „aproape catastrofală”.

„Patru din ultimii 5 ani am fost afectați de calamități naturale, crize energetice, invazia importurilor. Totodată, ajutorul statului în aceasta perioada a fost unul minuscul. Pe acest fundal, scumpirea vertiginoasă a carburanților cu peste 60%, intenția autorităților de a introduce cota TVA de 20% pentru producția agricolă și ignorarea intereselor fermierilor din domeniul cerealier și oleaginos în cadrul politicii de subvenționare practic lipsește pe fermierii micro, mici și mijlocii de șansa pentru supraviețuire. Suntem puși în situația când nu avem ce pierde”, au menționat ei.

Agricultorii au înaintat implementarea următoarelor măsuri:

  • restituirea, începând cu anul 2026, accizei la motorină, folosită pentru efectuarea lucrărilor agricole, în proporția de 100 % și introducerea acestei măsuri ca una permanentă, bazată pe un act legislativ și inclusă în PSPA;
  • restituirea parțială a TVA la motorina, folosită pentru efectuarea lucrărilor agricole;
  • neadmiterea majorării TVA pentru producția agricolă la cota de 20%;
  • atragerea fondurilor europene pentru acordarea sprijinului fermierilor micro, mici și mijlocii;
  • menținerea în anul 2026 subvenționării dobânzilor bancare pentru agricultorii micro, mici și mijlocii;
  • introducerea, începând cu anul 2027, plăților directe per hectar, conform practicilor Politicii Agrare Comune din Uniunea Europeană, pentru fermierii micro, mici și mijlocii;
  • identificarea mecanismului de refinanțare a agricultorilor și oferirea unor garanții de stat după exemplu României;
  • stoparea procesului de creare a camerelor agricole.

„În cazul în care în următoarele 5 zile nu vedem acțiuni din partea autorităților în vederea implementării măsurilor menționate, ne rezervăm dreptul la proteste masive”, au menționat agricultorii.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: