Moldovenii credincioși și cei mai puțin evlavioși se adună zilele acestea la masa de Paște împreună cu familia. În săptămâna pascală, oamenii coc cozonaci, vopsesc ouă, merg în ospeție și își servesc vecinii.
Sunt în Moldova oameni la care nimeni nu va veni în ziua de Paște. Unii dintre ei nici nu au ce pune pe masa de sărbătoare. Anume acești oameni – singuri și abandonați – sunt ajutați de Asociația obștească „Frigider Comunitar”. NM publică istoria Cristinei Spânu, fondatoarea asociației, dar și a beneficiarilor acesteia.
Răciturile mamei
„De la Muncești, trebuia să cotiți la stânga”, ne explică răbdătoare Cristina, la telefon, în timp ce eu și Andrei, fotograful, rătăcim în căutarea străzii Simeon Murafa. Nici Google Maps și nici navigatorul nu ne ajută: dintr-o fundătură cotim spre alta, iar după cotitura de pe șoseaua Muncești, plină de zarvă, viteză și praf, se pare că timpul s-a oprit pe loc.
Aici, după colț, într-un sector privat al Botanicii de Jos, sunt rânduri de căsuțe gârbovite și vile cu două nivele, niște câini latră fără încetare de peste gard, iar în curți și de-a lungul cărărușelor sunt lalele roșii. Cristina stă lângă o casă și ne face semn cu mâna. Înaltă, atrăgătoare, cu o frizură scurtă și cu tatuajul „Free” („Liberă”).
Andrei Mardari/NewsMaker
Cristina ne conduce, preocupată, la bucătărie – acolo unde lucrul clocotește în adevăratul sens al cuvântului: de draga dimineață, într-un ceaun mare fierb răciturile. „Uitați-vă ce răcituri frumoase am”, se întoarce spre noi Ana, mama Cristinei. Femeia are 73 de ani. Lângă ea este Elena, sora sa, mătușa Cristinei, care adaugă maioneză în salata „Olivie” dintr-un container.
Andrei Mardari/NewsMaker
Trei femei se descurcă foarte repede cu gătitul: salata trebuie amestecată și împarțită în containere din aluminiu, vor turna răciturile în recipiente și le vor duce într-o camera răcoroasă pentru a se prinde. Mâine dimineață, 30 de oameni din orașul Bucovăț și în satul Rassvet din raionul Strășeni vor primi ceva bun cu ocazia sărbătorilor Pascale: o porție de răcituri, salată, trei ouă vopsite, un cozonac în formă de miel și bomboane. Unii dintre ei nu vor avea alte bucate în ziua de Paște…
Andrei Mardari/NewsMaker
„Eu nu economisesc la carne, vedeți și singuri, cum sunt răciturile – acolo fierb două picioare de găină. Da, acum e post. Dar m-au rugat. Oamenii au spus că până duminică, vor păstra la rece aceste produse, pentru că nu au ce mânca în ziua de Paște. Dar acum vor avea cozonac, trei oușoare, bomboane, salată „Olivie”, răcituri – iată că e sărbătoare”, ne spune Cristina. Și menționează că beneficiarii de prânzuri din alt sat roagă ca felul întâi să fie mai dense, ca să le ajungă pentru două zile.
Andrei Mardari/NewsMaker
„Contingentul nostru îl constituie persoanele care stau la pat, bătrânii, cei singuri. Cei pe care nu mai are cine să-i ajute. În satul Pârlița din raionul Ungheni, beneficiarii în etate ne roagă să facem supele mai dense: ei le diluează cu apă, ca să le ajungă pentru două zile. Așa și trăiesc bătrânii”, zice Cristina și privește undeva în depărtare, deasupra caselor și copacilor.
În același timp, recunoaște că nu prea cedează și scapă rapid de profitori. În schimb, după deplasările prin sate, îi vine să urle.
„Oamenii trăiesc în niște condiții inumane. Găinile s-au găinățat acolo, mă scuzați, păi, oamenii așa și trăiesc, cu găinile. Nimeni nu intră pe la ei, nimeni nu le deschide portița. Pentru mine, de exemplu, nu e atât de dificil din punct de vedere fizic să merg pe la 50 de case și să impart prânzuri după cum e greu moral din cauza a ceea ce văd. Stau acolo cu ei și am un nod în gât, dar vin acasă și încep să plâng. Nu trăiesc oamenii în halul ăsta, nu trebuie să trăiască așa”, ne povestește femeia.
Lionea, Dmitrii Pavlovici și „adevărata foame”
Un bărbat în vârstă, într-o jachetă din piele, jerpelită, cu o plasă, așteaptă prânzul de Paște la primăria Bucovăț. Acesta a venit mai devreme și întreabă timid, când vor începe să împartă. Pe la ora nouă și jumătate, Cristina vine la primărie. Este întâmpinată de Mariana Dîmcenco, primarul de Bucovăț, care ajută să ducă în clădire cutiile cu cadourile de Paște.
Intră și primii beneficiari. Iată, Lionea – un bărbat de vreo 40 de ani. El aude, dar nu vorbește, precizează Mariana. Lionea intră, își împreunează palmele și le apropie de buze: „Mulțumesc”. După el, vine Dmitrii Pavlovici, are 87 de ani. Spune că trăiește singur de vreo 20 de ani, de când i-a murit soția. Este originar din Bucovăț, și-a trăit aici toată viața, a lucrat la fabrica de păsări și la uzina de conserve.
Andrei Mardari/NewsMaker
„Mama mea s-a născut în Bucovăț. Și eu. Bucovățul meu este cu totul al meu. Am o fiică, Margarita, este milionară, dar nu pot spune că mă ajută. Am o pensie de 4000 de lei, mă descurc, mănânc câte puțin. Să vă spun sincer, mă simt incomod să vin aici după mâncare, pentru că am prins războiul, foametea. Apa a secat și eu sugeam țărână. Știu ce e adevărata foamete”, ne spune la despărțire Dmitrii Pavlovici, ne roagă să-i aranjăm rucsacul, își ia bastonul și pleacă acasă.
Între timp, o femeie în vârstă, cu ochi albaștri, vorbește cu Cristina, îi mulțumește și recunoaște că de mult nu a gustat mâncare atât de delicioasă. Este Iulita, o femeie de 76 de ani și, la fel ca mulți alți consăteni, a lucrat la fabrica de păsări din Bucovăț, apoi în Chișinău, la cantina Academiei de Poliție, iar după pensie, a revenit în sat.
Andrei Mardari/NewsMaker
„E greu. Ajunge pentru medicamente, iar de îmbrăcăminte nici n-am nevoie – am pregătit din timp. Fac focul cu lemne, bani ne dau de la primărie, dar și mai rup câte puțin din pensie. Nu îngheț. Păcat că e așa. Cât de tineri, puternici am fost, dar acum – inima vrea, dar nu poate”, râde amuzată Iulita. Ea le dorește tinerilor „să trăiască și mai bine”: „Noi am întins viața de pe o zi pe alta”. Iulita trăiește singură, fiul său e în Portugalia, spune că o ajută la sărbători, dar în rest – „și lui îi este greu”.
Pe la ora zece, bunătățurile au fost împărțite la Bucovăț, a venit rândul unui sătuc din această comună – Rassvet. Aici, oamenii se adună lângă casa de cultură – o clădire cu două etaje, unde e și biblioteca, și sala de sport, și cabinetul medicului de familie. Două femei îmbrobodite se jenează când văd camera fotografului: „Nu știam că vor fotografia”. Una dintre ele este Liudmila, are 60 de ani.
„Sunt deja de douăzeci de ani la grupă (de invaliditate). Deocamdată îmi ajunge, dar dacă nu va ajunge, înseamnă că vom mai economisi”, spune femeia și face un gest cu palma, de parcă ar tăia pâinea pe un tocător.
Cei care au putut veni, au primit prânzuri, celorlalți le va duce Mariana sau „primărița”, cum o numesc cu drag consătenii. Mariana ne spune că și primăria ajută acești oameni, în măsura posibilităților. Cei mai mulți locuitori ai comunei Bucovăț sunt persoane în etate, dar sunt și tineri și chiar din cei care vin din capitală și se mută la Bucovăț.
„Majoritatea oamenilor din lista pentru primirea prânzurilor o constituie fie pensionarii și persoanele singure, fie persoanele cu dizabilități severe”, precizează primarul.
Andrei Mardari/NewsMaker
Tatiana Isac, directorul Casei de cultură din Rassvet, o roagă pe Cristina și primăriță să meargă la un cuplu de adulți din apropiere. Alexandra sau mătușa Sanda și soțul său Nicolae au rugat ca Cristina să fie condusă la ei, ca să vadă, cine gătește mâncare atât de gustoasă.
„Am întrebat, cine gătește, pentru cine să ne rugăm. Acum știm: ne vom așeza la masă, ne vom face semnul crucii și ne vom ruga pentru dumneavoastră”, îi spune femeia Cristinei. Iar Nicolae adaugă: „În viața mea n-am mâncat un borș atât de gustos”.
Alexandra și Nicolae sunt de aceeași vârstă, ambii s-au născut în anul 40: au trecut pragul celui de-al optulea deceniu. Sunt pe picioare, mătușa Sanda doar merge sprijinindu-se într-un baston. Casa acestui cuplu e într-o vale. Tatiana Isac ne spune că acum vreo zece ani, le-a apărut fiul, a făcut acoperișul, a instalat geamurile, apoi a dispărut: „Nimeni nu știe unde-i”.
Andrei Mardari/NewsMaker
Prânzuri în pandemie și sendvișuri pentru persoanele fără adăpost
Cristina a început cu mese calde, în Chișinău, în perioada pandemiei de COVID-19. Și chiar nici nu cu prânzurile propriu-zise, ci cu dorința de a oferi și de a împărți celor care au prea puțin.
„Timp îndelungat, am lucrat în domeniul turismului, apoi a venit pandemia și toate s-au oprit. Practic, nu aveam de lucru. De fapt, toate acestea nu au început ca prânzuri sociale. Îmi place să gătesc și găteam pentru familie, testam rețete noi, câte ceva îmi rămânea. Atunci am început să caut grupuri în care puteam împărți mâncare – s-a constatat că nu avem așa ceva”, afirmă Cristina.
Andrei Mardari/NewsMaker
Mai departe – mai mult: în vara anului 2020, un vecin, care deține o gheretă de legume, i-a propus Cristinei să-i ofere gratis dovlecei, vinete și alte legume – câte patru kilograme.
„Luam și găteam, dar vă spun sincer, cea mai mare parte o cumpăram, pentru că nu întotdeauna vor da totul. De exemplu, ouăle și laptele pot fi cumpărate”, mai spune femeia și adaugă că în perioada pandemiei, a creat trei grupuri pe Facebook – «Отдам Даром Еду — Foodsharing in Chisinau», «Еда Без Границ — Бесплатные Обеды Кишинев» („Mâncare fără hotare – Prânzuri Gratuite Chișinău”) și «Бесконтактная Помощь Продуктами» („Ajutor cu produse, fără contact direct”).
Cristina a început să primească mesaje de la oameni necunoscuți, care i-au cerut ca cei care au nevoie de un prânz cald să fie direcționați către ea pe. A început cu cinci-șapte persoane. De exemplu, în timpul pandemiei, niște bătrânele din Bubuieci veneau la ea acasă.
„Veneau diferite persoane. Dar eu simt oamenii foarte bine. Veneau fete cu botox și gene false, spuneau că au rămas fără lucru și nu au cu ce-și hrăni copiii. Ei bine, voi oferi un ajutor unic, dar nu în permanență. Nu-mi este rușine să le spun oamenilor unde le este locul, nu voi permite să profite de mine. Dar totuși, consider că îți poți găsi de lucru în Chișinău, dar iată în sate, situația este în impas”, oftează Cristina. Timp îndelungat, în zilele de odihnă, ea hrănea oamenii străzii din Chișinău, lângă piața de animale și păsări, dar a încetat, pentru că era periculos: unii „veneau cu electroșocuri, beți, mai cereau mâncare pe un ton agresiv”.
Prânzuri pentru 220 de persoane
În același an, în 2020, Cristina a creat organizația neguvernamentală „Frigider Comunitar”: doritorii pot dona sume cuprinse între 50 și 1500 de lei, iar cu acești bani vor fi procurate produse alimentare. Femeia menționează că nu ia bani direct – totul se face doar prin contul bancar al organizației, dar primește cu mare recunoștință produsele donate.
Din perioada pandemiei, presa a început să scrie despre Cristina și prânzurile acesteia pentru persoanele cu venituri modeste. Atunci, a fost contactată de o femeie din satul Domulgeni, raionul Florești, care s-a oferit să gătească gratuit.
Acum, Cristina și voluntarii din alte localități gătesc mese calde pentru 220 de persoane. „Și totul a început cu mese pentru 30 de oameni”, râde femeia. Singurul angajat cu salariu de la „Frigider Comunitar” este contabilul – 1.800 de lei, iar restul banilor sunt utilizați pentru procurarea produselor alimentare și costurile de transport.
Andrei Mardari/NewsMaker
„Frigider Comunitar” furnizează mese calde, de două ori pe săptămână, în cinci localități: comuna Bucovăț din raionul Strășeni, orașul Vatra din mun. Chișinău, satul Codru Nou din raionul Telenești, satul Prepelița din raionul Sângerei și satul Pârlița din raionul Ungheni. Cristina spune că alege satele care se află în apropiere de Chișinău, deoarece majoritatea prânzurilor sunt preparate în bucătăria sa: acolo a copt o prăjitură cu mere pentru 80 de porții, acolo a gătit și răciturile pentru 50 de porții.
„Și toate acestea, într-o bucătărie mică, nenorocită, unde cade teracota din cauza umidității, iar tavanul curge din cauza ploilor. La vară, va trebui să fac o reparație cosmetică elementară, pentru că dacă nu o voi face, va cădea tot ce am acum”, menționează Cristina.
Andrei Mardari/NewsMaker
Există o bucătărie și la Pârlița, de exemplu, acolo lucrează Ana, o voluntară. „Ambele suntem pe același val. În acest post, o sun și o întreb, ce gătești? Iar ea răspunde că o prăjitură cu piersici, fără ouă – cu apă minerală, vă imaginați? Nu am gătit niciodată cu apă minerală. Am rugat-o să-mi dea rețeta. Îmi place că ne înțelegem reciproc”, subliniază Cristina. Ea mai spune că „scheletul” voluntarilor de la „Frigider Comunitar” îl constituie sătenii de vârstă medie. Acolo unde există o bucătărie, voluntarii gătesc singuri, Cristina doar le aduce produse alimentare. Unde nu există o bucătărie – sunt nevoiți să caute transport. Femeia recunoaște că deocamdată, o ajută familia și prietenii.
Un an dificil
Timp de două săptămâni din luna aprilie, Cristina n-a gătit – nu erau bani.
„Acum am avut o pauză la serviciul meu, pur și simplu nu aveam bani, în contul organizației erau doar 222 de lei. Iar noi cheltuim, în medie, 3000-3500 de lei doar la Bucovăț, inclusiv pentru benzină și drum. Fiecare primește o pâine, fiecare primește o chiflă, că nu pot merge doar cu o supă, iar ei așteaptă”, spune femeia. Ea recunoaște că acum a reușit să economisească niște bani și să se pregătească pentru Paște.
„Dar este un an foarte dificil, încă din luna ianuarie. Mai am un sat, vreau foarte mult să merg încolo sâmbăta aceasta, dar am numai 1220 de lei pentru bomboane – atât, nu mai sunt”, oftează femeia. Și menționează că s-a obișnuit să se mulțumească cu ceea ce are: „Vreau, dar înțeleg că nu-mi pot permite”.
În același timp, Cristina este sigură că nu vrea să primească statutul de cantină socială, ca să nu depindă de stat.
„Nu încerc și nici nu vreau să primesc statutul de cantină socială, nu vreau să depind de stat, deoarece pentru mine, cantina înseamnă mâncare ca la școală sau ca la spital. O pârjoală dintr-o pâine. Porțiile noastre sunt mari și bogate. Nu voi face mai puțin sau mâncare mai rară, așa cum mi-a scris o femeie pe internet. Un om poate să-și împartă acest prânz pentru două zile, dar sunt și dintre cei care trăiesc de la un prânz până la altul. De exemplu, doi bătrânei din Pârlița: ei abia pot merge, sunt pe cale de a-și pierde cunoștința, pentru că ultima oară au mâncat marți, iar azi e sâmbătă”, menționează Cristina.
foto: Frigider Comunitar/Facebook
„Frigider Comunitar” are acorduri de colaborare cu primăriile satelor, dar acestea ajută cu pâine și distribuie prânzurile prin sat. În rest – din donații. Primăriile mai ajută la întocmirea listelor de beneficiari – cei care vor primi mese calde. Potrivit afirmațiilor Cristinei, organizația ajută oamenii care nu vor mai primi vreun sprijin de la cineva: bătrâni, însingurați, cu necesități speciale.
„Dar se întâmplă și așa: noi fotografiem o bătrânică – ni s-a spus că e singură. Întotdeauna fotografiem, altfel cum voi demonstra că am distribuit aceste prânzuri? Publicăm fotografia pe Facebook și ne scrie fiul acestei bunicuțe, din Franța: „Eliminați fotografia, n-o ajutați pe mama mea”. Ca să vă dați seama, această bătrânică trăia într-o casă unde podeaua e din lut, iar găurile din geamuri sunt acoperite cu peliculă. Bineînțeles, am eliminat fotografia, iar peste două săptămâni, bucătarul nostru mi-a spus că bătrânica a murit”, susține femeia.
Cristina mai spune că sunt copii care o sună și îi mulțumesc: „Vă mulțumesc că ați ajutat-o pe mama mea, imediat ce voi putea, vă voi transfera niște bani”.
„Îmi iubesc foarte mult țara, dar urăsc statul”
Cristina mai spune că de când se ocupă de prânzurile pentru persoanele vulnerabile, a văzut de toate în satele moldovenești: și copii flămânzi care trăiesc cu câinii, și bătrâni abandonați, fără mâini sau fără picioare, țintuiți la pat.
фото: Frigider Comunitar/Facebook
Potrivit spuselor sale, în Domulgeni, unde au încetat să mai livreze prânzuri, copiii erau la început slăbănogi, iar peste doi ani – dolofani.
„Îmi este dor de copii. Din banii asociației, organizam zile de naștere pentru fiecare copil. Copiii nu știau ce înseamnă un tort cu lumânări la ziua de naștere. Copilul este felicitat, iar el pur și simplu e blocat. Nu înțelege, că așa ceva i se poate întâmpla și că un copil ar trebui să aibă de ziua sa”, spune Cristina. Ea ajută și acum unele familii cu copii. De exemplu, la Domulgeni este o bătrânică, care își crește de una singură doi nepoți – unul învață în clasa întâi, al doilea – în clasa a doua. Părinții acestora nu mai dau niciun semn deja de trei ani.
Cristina recunoaște că de mult nu mai învinuiește pe nimeni și citează cuvintele dintr-o piesă de-a lui Alexandr Rozenbaum: „Îmi iubesc atât de mult țara, dar urăsc statul”.
„La fel și eu. Și eu îmi iubesc țara, oamenii, îi iubesc pe toți, dar nu știu, de ce în vremurile noastre e atât de complicat. Nu doar persoanelor în etate, dar chiar și mie, ca cetățean. Eu, de exemplu, vreau să mă angajez, dar turismul e la pământ. Și îmi dau seama că aici nu voi mai putea face nimic. Iar acești oameni așteaptă. Ei întreabă: Când veți mai veni?”, își amintește Cristina.
Andrei Mardari/NewsMaker
Ajutându-i pe alții, ea nu simte că rupe ceva de la sine.
„Nu simt că mă rup și că fac ceva cu vreo pierdere pentru mine. Cred că ceea ce fac e ceva absolut normal. Mă ajută soțul, mă susține, mă ajută fiul adolescent. Dacă trebuie de mers undeva și de fotografiat – fără niciun fel de întrebări. Și nu pentru că eu impun, ci pentru că el vrea să ajute. Mama mă ajută, chiar dacă are deja 73 de ani. Ne-am dori foarte mult ca, în calitate de ONG, să angajăm un ajutor, dar cel mai important – vrem să angajăm un șofer cu mașină, însă nu ne putem permite financiar”, recunoaște Cristina. Potrivit afirmațiilor sale, și alte sate se adresează către „Frigider Comunitar”, acestea dorindu-și să încheie contracte cu asociația, dar deocamdată nu există resurse pentru prânzuri calde pentru alte localități.
Andrei Mardari/NewsMaker
Cristina recunoaște că cea mai mare durere a sa e faptul că supermarketurile alimentare și businessul nu acceptă colaborarea.
„Numai unde nu am scris – tuturor rețelelor mari. Nimeni n-a răspuns. Acum a fost o pauză, nu aveam bani și nu știu dacă vom putea continua, pentru că toate s-au scumpit. Înainte, luam ceapă cu 3-4 lei, iar acum – cu 19-20 de lei. Iar un sac de ceapă ne-ar fi salvat acum. Nu avem nevoie de tone de produse. Dar am fi putut lua ceva zilnic, săptămânal. Le scriu bloggerilor – mă blochează, chiar dacă nu cer bani. Ajutați-ne cu produse, iar eu voi pregăti prânzurile”, zice Cristina. Și adaugă că de fiecare dată când merge în sate, constată două Moldove paralele: există lumea politicienilor și a oamenilor de afaceri, dar există și lumea oamenilor singuri și abandonați, pentru care un strugure de 17 lei înseamnă un tort întreg.
Andrei Mardari/NewsMaker
Cristina recunoaște că de fiecare dată, gătește bucate noi pentru beneficiarii săi: tortul armenesc „Păsărica”, tortul „Cioburi de sticlă”, cus-cus și altele.
„Mi se reproșează: ce mai inventezi, de ce îi alinți? Dar vă dați seama că acești oameni nu au o altă bucurie, absolut niciuna. Mâncare n-au, cu greu plătesc pentru utilități, pensia e mizeră. Ce fel de bucurii? Există oameni singuri, de exemplu, o bătrânică bătută de fiu. De ce să se bucure, de care momente ale vieții să se bucure? Să plece să se odihnească, la fel ca pensionarii din străinătate, nu poate. Ce-i mai rămâne? Cred că să mănânce ceva gustos, sățios, cald – este important. Mâncare înseamnă endorfine, acestea îmbunătățesc dispoziția”, ne spune Cristina la despărțire.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
