Filmul „Nomadland”, marele câștigător al Premiilor Oscar 2021. Lista completă a câștigătorilor

Lungmetrajul „Nomadland” a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 93-a ediţii a galei de decernare a premiilor atribuite de Academia de film americană (AMPAS), transmite Agerpres.

De asemenea, Chloe Zhao („Nomadland”) a devenit cel mai bun regizor iar Frances McDormand (Nomadland) cea mai bună actriță în rol principal.

Documentarul românesc „Colectiv” nu a reușit să câștige la niciuna dintre cele două categorii la care a fost nominalizat: Cel mai bun documentar și cel mai bun lungmetraj străin.

Premiile Oscar sunt atribuite în fiecare an pe baza voturilor exprimate de cei aproximativ 9.000 de membri ai Academiei de film americane (Academy of Motion Picture Arts and Sciences – AMPAS).

Cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Dolby Theatre şi gara Union Station din Los Angeles. Gala a fost transmisă în direct de postul american ABC şi a fost difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

Prezentăm mai jos lista completă a premiilor decernate la gala Oscar 2021:

Cel mai bun film: „Nomadland”

Cel mai bun regizor: Chloe Zhao („Nomadland”)

Cel mai bun actor în rol principal: Anthony Hopkins („The Father”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand („Nomadland”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya („Judas and the Black Messiah”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Yuh-Jung Youn („Minari”)

Cel mai bun lungmetraj internaţional: „Another Round” (Danemarca)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Soul”

Cea mai bună scenografie: „Mank”

Cel mai bun scenariu adaptat: „The Father”

Cel mai bun scenariu original: „Promising Young Woman”

Cea mai bună imagine: „Mank”

Cel mai bun montaj: „Sound of Metal”

Cea mai bună coloană sonoră: „Soul”

Cel mai bun cântec original: „Fight For You” (interpretat de H.E.R. pentru filmul „Judas and the Black Messiah”)

Cel mai bun sunet: „Sound of Metal”

Cele mai bune efecte vizuale: „Tenet”

Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „Ma Rainey’s Black Bottom”

Cele mai bune costume: „Ma Rainey’s Black Bottom”

Cel mai bun scurtmetraj animat: „If Anything Happens I Love You”

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „Two Distant Strangers”

Cel mai bun lungmetraj documentar: „My Octopus Teacher”

Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Colette”

Premiul umanitar Jean Hersholt: Tyler Perry şi Motion Picture & Television Fund (MPTF).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Fost executor judecătoresc, condamnat la 10 ani de închisoare după ce și-ar fi însușit fraudulos peste 1,2 milioane de lei

Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce și-ar fi însușit peste 1,2 milioane de lei din bani și bunuri care îi fuseseră încredințate pentru stingerea unor creanțe. Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului, acesta fiind anunțat în căutare. Informațiile au fost confirmate de Procuratura Anticorupție (PA) într-un comunicat.

Potrivit PA, în perioada 2008–2010, fostul executor s-ar fi folosit de situația de serviciu pentru a-și însuși bunuri și bani care îi erau încredințați sau pe care îi obținea pentru stingerea creanțelor prevăzute în documentele executorii.

Procurorii susțin că fostul executor nu ar fi depus banii care urmau să fie transferați în conturile statului, ale biroului executorului judecătoresc sau în contul trezorerial. În schimb, acesta și-ar fi însușit banii, după care ar fi nimicit procedurile de executare.

Prejudiciul total cauzat statului în acest caz este estimat la peste 1,2 milioane de lei. Conform PA, inculpatul a restituit o parte din prejudiciu, în valoare de peste 1,1 milioane de lei.

Instanța a admis și acțiunea civilă înaintată de procuror și a dispus încasarea de la inculpat, în beneficiul statului, a sumei de peste 5 500 de lei cu titlu de prejudiciu material. Totodată, a fost dispusă confiscarea în folosul statului a peste 64 000 de lei, bani proveniți din infracțiune.

Pe 30 septembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe inculpat la 10 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis. De asemenea, instanța i-a interzis să exercite activitatea de executor judecătoresc sau activități ce țin de gestionarea și administrarea bunurilor materiale timp de patru ani.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia, fostul executor fiind anunțat în căutare.

Potrivit PA, fostul executor a mai fost vizat și în alte cauze penale.

Într-un dosar, acesta ar fi emis ilegal un ordin incaso pentru transferul a peste 80 000 de lei din contul unei companii în contul său bancar, urmărind încasarea unui onorariu mai mare. Ulterior, ar fi inițiat procedura de executare și ar fi aplicat sechestru asupra banilor companiei, deși știa că asupra acestora exista deja un sechestru. În acest caz, instanța l-a achitat, constatând că faptele nu întrunesc elementele infracțiunii.

Într-o altă cauză, fostul executor a fost găsit vinovat de fals în acte publice. Potrivit acuzației, acesta ar fi indicat în documente oficiale că banii însușiți au fost transmiși integral statului și ar fi menționat într-un raport de expertiză că aceștia au fost însușiți de o altă persoană. Instanța l-a liberat însă de pedeapsa penală din cauza expirării termenului de prescripție.

Fostul executor a mai fost acuzat că ar fi încasat 4 630 de lei de la un cetățean, cu titlu de onorariu și cheltuieli de executare, deși obligația fusese executată benevol. Ulterior, aceeași sumă ar fi fost încasată și de la Consiliul comunal Stăuceni. În acest caz, instanța a încetat procesul penal, recalificând faptele în baza Codului contravențional și constatând expirarea termenului de prescripție.

Într-un alt dosar, acesta a fost acuzat de însușirea a 5 000 de euro care urmau să fie confiscați în folosul statului. Instanța l-a achitat, motivând că fapta nu a fost comisă de inculpat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: