Finanțarea antreprenorilor: Microinvest și Proparco își extind suportul acordat economiei din Moldova cu un credit de 10 mln. EUR

Microinvest, lider în creditare nebancară din Moldova, și Proparco, filiala de finanțare a sectorului privat al Grupului Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD Group), anunță finalizarea cu succes a unei tranzacții de credit în valoare de 10 mln. EUR, care vizează extinderea oportunităților financiare pentru persoanele fizice și întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din Moldova.

Cu un accent distinct pe promovarea incluziunii financiare, creditul oferit de Proparco va permite Microinvest să sprijine IMM-urile din întreaga țară, țintind în mod special întreprinderile fondate și administrate de femei, tineri antreprenori cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani și emigranți, facilitând astfel dezvoltarea posibilităților economice.

Această tranzacție reprezintă continuarea parteneriatului dintre Proparco și Microinvest, inițiat în anul 2022, care a marcat prima investiție a Grupului Agenției Franceze pentru Dezvoltare în Republica Moldova. Încheierea cu succes a acestui parteneriat confirmă angajamentul și dedicarea grupului AFD de a stimula creșterea economiei moldovenești, prin finanțarea sectorului privat, precum și încrederea în capacitatea Microinvest de a crea un impact pozitiv puternic asupra mediului de afaceri din Moldova.

«Prin sprijinirea unei instituții de creditare responsabile, de top, ale cărei obiective se concentrează pe incluziunea financiară a antreprenorilor din Moldova, în special din sectorul agricol, Proparco contribuie la reducerea inegalităților, un obiectiv puternic, care face parte din strategia noastră pentru perioada 2023-2027 — „Acționăm împreună pentru un impact mai mare“», Stéphane Froissardey, Director regional Proparco în Turcia, Caucaz, Balcani și Asia Centrală.

«Suntem profund recunoscători pentru sprijinul partenerului nostru Proparco. Creditul oferit va servi drept catalizator pentru progresul economic și social al țării noastre. În timp ce Republica Moldova se confruntă cu incertitudini geopolitice regionale, aceste investiții financiare oportune vin să ofere reziliență, incluziune financiară și oportunități sporite pentru comunitatea de antreprenori de la noi», Dumitru Svinarenco, CEO Microinvest

Prin acest parteneriat, Microinvest și Proparco rămân perseverente în misiunea lor comună de a sprijini dezvoltarea economică durabilă, de a promova antreprenoriatul și de a crea un mediu favorabil pentru ca întreprinderile mici și mijlocii să crească. Succesul acestei tranzacții de împrumut deschide calea spre un viitor prosper, consolidând un fundament solid pentru colaborarea continuă între cele două organizații și avansarea socială și economică a Moldovei.
________________________________________________________________________
Proparco, organizația subsidiară a Grupului Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD Group), de peste 45 de ani lucrează eficient cu sectorul privat, pentru o lume mai justă și durabilă. Cu o rețea internațională de 23 de birouri locale, Proparco colaborează îndeaproape cu partenerii săi, construind soluții durabile pentru provocările sociale și de mediu din Africa, Orientul Mijlociu, Asia și America Latină. Proparco beneficiază de expertiză sectorială și oferă o gamă largă de soluții financiare adaptate etapelor de dezvoltare a afacerilor, în special prin intermediul subsidiarei sale «Digital Africa», precum și oferta de asistență tehnică «Propulse», concepută pentru a amplifica impactul și performanța partenerilor.

Noua strategie a Proparco pentru perioada 2023-2027, «Acționăm împreună pentru un impact mai mare», permite consolidarea și diversificarea modalităților de colaborare cu partenerii.

Microinvest este o organizație de creditare nebancară din Republica Moldova. Timp de 20 de ani, compania a reușit să-și dovedească rolul major pe piața financiară din Moldova, oferind suport financiar afacerilor locale, agricultorilor și persoanelor fizice și contribuind direct la dezvoltarea economică și socială a țării.

Potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Microinvest are cel mai mare portofoliu în rândul organizațiilor de creditare nebancară din Republica Moldova, iar cota sa de piață este de 30%, la sfârșitul anului 2022. Aproximativ 70% din portofoliu este destinat clienților Business, dintre care, peste 45%, pentru sectorul agricol.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un adolescent, lovit mortal de o mașină la Briceni. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Un adolescent a murit după ce a fost lovit de o mașină la ieșirea din satul Corjeuți, raionul Briceni, în seara de 21 septembrie. Șoferul vehiculului implicat a părăsit locul accidentului și este căutat de oamenii legii. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.

Potrivit IGP, preliminar, un automobil de model Volkswagen a lovit minorul, cu vârsta estimativă de 14-15 ani, care se deplasa cu o trotinetă. În urma impactului, mașina a ieșit de pe traseu și s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului.

Adolescentul a decedat la fața locului înainte de sosirea echipajului medical.

Șoferul a părăsit locul accidentului, abandonând automobilul implicat. La această oră, oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea acestuia.

Pe caz a fost inițiat un proces penal.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de anchetatori.

Sandu anunță stare de urgență/Transnistria va munci mai mult?/Candidatul PSRM „nu știe moldovenește” 

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Mașină a Armatei Naționale, implicată în accident la Ocnița: șoferul era beat
— Chiveri și Ignatiev se vor întâlni din nou la Tiraspol
— Două obiecte zburătoare neidentificate, deasupra Moldovei în aceeași zi
— Începe depunerea actelor pentru alegerile la funcția de bașcan
— Carburanții, în continuă creștere: un litru de benzină – aproape 34 de lei
— Andronachi nu s-a prezentat în instanță pentru că este „La muncă peste hotare”?
— Alegeri pentru Duma de Stat: „Rusia Unită” are din nou majoritate constituțională
— Uzun renunță la candidatura la funcția de bașcan: „Nu vorbesc moldovenește”
— MAE condamnă votul din Transnistria la alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei
— Sute de locuitori de pe malul drept au mers să voteze în Transnistria?
— Tiraspolul vrea să majoreze cu 20% timpul de muncă fără plăți suplimentare
— Claudiu Năsui și-a dat demisia din Parlamentul României
— Stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic va fi instituită în Moldova
— 39 de încălcări ale spațiului aerian național în 2026. Sandu anunță măsuri de protecție
— Parlamentul, în ședință extraordinară pentru a institui stare de urgență


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Imagine simbol

LIVE Ședința Consiliului Național de Securitate privind criza energetică, încheiată: Maia Sandu face declarații

Președinta Maia Sandu susține un briefing de presă după ședința Consiliului Național de Securitate, în cadrul căreia a fost discutată criza energetică internațională și riscurile care le reprezintă pentru Republica Moldova.

Amintim că, în 2026, piața internațională a petrolului a fost afectată de tensiunile din Orientul Mijlociu și de perturbarea transporturilor prin Strâmtoarea Hormuz, una dintre principalele rute pentru transportul mondial de țiței. În primele două săptămâni ale lunii septembrie, cotația internațională Platts pentru motorină a crescut cu 20,3%, iar cea pentru benzină cu 8,6%. În aceeași perioadă, petrolul Brent a depășit 107 dolari pentru un baril.

Republica Moldova, dependentă în totalitate de importurile de carburanți, a resimțit intens scumpirile. Pentru 19–21 septembrie, ANRE a stabilit un preț maxim de 33,80 lei pentru un litru de benzină COR 95 și de 36,11 lei pentru un litru de motorină standard.

colaj NM

Schimb de acuzații între Băluțel și Ceban după incidentele cu drone: „comportament de agent rus” vs. „propagandă”

Adrian Băluțel, deputatul PAS și președinte al Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, l-a acuzat pe primarul Chișinăului, Ion Ceban, de „comportament de agent rus”, după ce edilul a cerut convocarea Consiliului Național de Securitate (CNS) în contextul incidentelor cu drone și a sugerat că guvernarea PAS că nu ar fi întreprins măsuri pentru asigurarea securității populației. Parlamentul a menționat că Ceban nu a condamnat Federația Rusă pentru încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova și a invocat investițiile făcute în domeniul apărării de actuala guvernare. În replică, primarul capitalei a catalogat învinuirile drept „propagandă”.

Pe Ceban îl deranjează PAS şi Consiliul Național de Securitate, nu îl deranjează Putin şi Federația Rusă care lansează drone. Această postare a lui Ceban denotă clar un comportament de agent rus. Nu a menționat în niciun fel Rusia, statul care se face responsabil de violarea spațiului nostru aerian și nici nu a condamnat acțiunile agresive ale acestuia împotriva Republicii Moldova. Cel mai mai cinic e că acest politician chipurile cere măsuri împotriva dronelor, după ce ani la rând, fiind ideologul PCRM și PSRM, formațiuni care, aflate la guvernare, au denigrat orice încercare de a investi în armată”, a scris Adrian Băluțel pe Facebook, luni, 21 septembri.

Deputatul a mai spus că, de când a ajuns la guvernare, PAS a făcut eforturi „fără precedent” de a investi în apărare, subliniind că în ultimii ani au fost achiziționate două radare, iar armata a fost dotată cu „mijloace a dronelor”.

În replică, la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău, Ion Ceban a acuzat reprezentanții guvernării că fac „propagandă”.

Dronele… 200 de metri de la Chișinău, de la Colonița… Am vorbit sâmbătă că ar fi bine să fie convocat Consiliul Național de Securitate. Da, și pe noi ne interesează ca administrație ce se întâmplă, care sunt măsurile de protecție, cum trebuie să ne comportăm, ce trebuie să facem în anumite situații. (…) Noi considerăm că acest lucru trebuie să fie făcut public. Iarăși au făcut gălăgie toți trubadurii ăștia, toți președinții de comisii, că facem… Voi ați îndobitocit populația cu tot felul de frici, chemare la dezbinare, chemare la ură. Fără un gram de protecție pentru oameni. Și în ceea ce ține de securitatea națională, și în ceea ce ține de economie, și în ceea ce ține de social. (…) Singurul lucru pe care-l cunosc acești cetățeni este să facă propagandă enormă prin toate instituțiile media”, a spus edilul capitalei.

Amintim că schimbul de replici vine după ce, pe 19 septembrie, Ion Ceban a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care a solicitat convocarea Consiliului Național de Securitate și a Centrului de Management al Crizelor după incidentul din apropierea satului Colonița, municipiului Chișinău, unde s-a prăbușit un aparat de zbor fără pilot, care ulterior a explodat. „Pentru liniștea cetățenilor, ieșiți și spuneți ce măsuri concrete ia statul în aceste situații. (…) Ocupați-vă de problemele oamenilor de acasă și întreprindeți măsuri pentru securitatea cetățenilor inclusiv în legătură cu creșterea exorbitantă a prețurilor. Unde sunt măsurile de securitate a statului despre care atât ați vorbit?”, a menționat primarul.

Militar beat, implicat într-un accident/ Chiveri merge la Tiraspol/ Andronachi a fugit din Moldova?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Mașină a Armatei Naționale, implicată în accident la Ocnița: șoferul era beat
— Chiveri și Ignatiev se vor întâlni din nou la Tiraspol
— Două obiecte zburătoare neidentificate, deasupra Moldovei în aceeași zi
— Începe depunerea actelor pentru alegerile la funcția de bașcan
— Sandu a convocat Consiliul Național de Securitate
— Carburanții, în continuă creștere: un litru de benzină – aproape 34 de lei
— Andronachi nu s-a prezentat în instanță pentru că este „La muncă peste hotare”?


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: