Firmele cu datorii vor fi monitorizate public: Guvernul va publica lista agenților economici rău-platnici

Agenții economici cu datorii vor fi incluși într-o bază de date publică, gestionată prin intermediul Platformei de interoperabilitate MConnect. Un proiect de lege care prevede acest mecanism a fost votat în prima lectură de 60 de deputați în ședința de joi, 13 februarie.

Potrivit documentului elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, baza de date va conține informații despre datoriile către Serviciul Fiscal de Stat, precum și creanțele rezultate din hotărârile instanțelor de judecată. În plus, agenții economici vor putea raporta rău-platnicii cu care au relații comerciale, însă aceste informații vor trebui probate, iar persoana care le transmite va răspunde pentru veridicitatea lor.

Măsura are ca scop creșterea transparenței și predictibilității în tranzacțiile comerciale, în contextul în care întârzierile la plată afectează lichiditățile companiilor și competitivitatea acestora. Proiectul de lege transpune în legislația națională prevederile Directivei europene privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților, se menționează în comunicatul Parlamentului.

Proiectul stabilește termene limită clare pentru achitarea obligațiilor contractuale. Astfel, între profesioniști, plățile vor trebui efectuate în cel mult 60 de zile, iar în cazul contractelor cu autoritățile publice, termenul nu va putea depăși 30 de zile.

Pentru a descuraja întârzierile, legea prevede că creditorii vor putea solicita despăgubiri de minimum 40 de euro pe zi pentru fiecare întârziere, sumă care se va adăuga altor costuri de recuperare a creanțelor. De asemenea, creditorii vor putea obține rapid ordonanțe judecătorești pentru a executa obligațiile de plată restante.

Dacă va fi adoptată, legea va intra în vigoare la șase luni după publicarea în Monitorul Oficial. Totuși, prevederile privind monitorizarea și recuperarea creanțelor vor fi aplicate abia peste doi ani. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în a doua lectură în Parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Neagu a depus actele pentru a candida la conducerea regiunii transnistrene. Îi mulțumește lui Krasnoselski pentru susținere

Vicepremierul de la Tiraspol, Vitali Neagu, a depus pe 16 octombrie, la Comisia Electorală Centrală din stânga Nistrului, actele pentru a candida la conducerea regiunii transnistrene. Scrutinul este programat pentru decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău.

„Astăzi am depus documentele pentru a fi desemnat candidat la alegerile pentru funcția de șef al republicii. Mulțumesc Forumului Popular al regiunii transnistrene, organizațiilor obștești și cetățenilor republicii noastre pentru sprijinul și încrederea acordate. Acum începem colectarea semnăturilor pentru înregistrarea ulterioară”, a declarat acesta, citat de presa locală.

Amintim, candidatura lui Neagu a fost propusă de „Forumul Popular al regiunii transnistrene”, condus de actualul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, pe 15 octombrie. Organizația s-a declarat gata să-l susțină și să contribuie la elaborarea programului său electoral. Detalii – AICI.

Campania electorală din stânga Nistrului a început în septembrie. Scrutinul este programat pentru data de 13 decembrie. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida, astfel că regiunea urmează să aibă un nou conducător.

Primul pretendent care a depus documentele pentru participarea la scrutin este Vadim Cravciuc, deputat în Sovietul Suprem. Acesta a fost lipsit de cetățenia Republicii Moldova în 2026, prin decret prezidențial, la solicitarea Serviciului de Informații și Securitate. Detalii – AICI.

NewsMaker a analizat recent cine i-ar putea lua locul lui Krasnoselski și ce legătură are holdingul „Sheriff” cu alegerile din regiune. Analiza poate fi citită AICI.

Cine este Vitali Neagu

Vitali Neagu ocupă în prezent funcția de „viceprim-ministru” în administrația de la Tiraspol. Anterior, a condus timp de cinci ani structura locală de interne, a fost judecător la Curtea Supremă a nerecunoscutei RMN și a condus Comitetul Vamal din regiune.

Între 2008 și 2012, a lucrat în calitate de consultant în departamentul juridic al holdingului „Sheriff”, care controlează, de fapt, regiunea.

Vitali Neagu este vorbitor de limba română. La hramul satului Mălăiești din stânga Nistrului, de pe 14 octombrie, curent, acesta s-a adresat de pe scenă în română: „Vă doresc multă sănătate, fericire, armonie în inimă, în suflet, în familie, în țară”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: