NewsMaker

Tiraspolul pregătește un nou protest împotriva politicii economice a Chișinăului

Un nou protest împotriva politicii economice a autorităților de la Chișinău față de regiunea transnistreană este planificat pentru 23 octombrie, la Tiraspol. Manifestația are loc pe fondul eliminării treptate a facilităților fiscale pentru companiile din stânga Nistrului, inclusiv prin introducerea TVA-ului, a accizelor și a taxelor vamale. Chișinăul a calificat anterior protestele organizate în regiune drept acțiuni înscenate.

Locuitorii din stânga Nistrului sunt chemați la manifestație de mișcarea obștească locală „Общеприднестровский народный форум”. Organizatorii îi îndeamnă pe cetățeni să participe pentru a-și „exprima poziția fermă împotriva presiunilor economice” exercitate de Chișinău.

„Deciziile cu caracter de blocadă adoptate în ultimii ani de responsabilii din Republica Moldova afectează grav activitatea economică a întreprinderilor industriale din regiune. Mii de angajați transnistreni riscă să-și piardă locurile de muncă, iar bugetul regiunii ar putea pierde zeci de milioane de dolari. Acest lucru pune în pericol plata salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale și limitează programele de dezvoltare a orașelor și raioanelor”, se arată în apelul organizației.

Amintim că, la începutul lunii septembrie, un grup de cetățeni a organizat un protest la Bender, în ziua în care acolo s-a desfășurat o ședință a Comisiei Unificate de Control (CUC), la care au participat delegația de la Chișinău și noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Participanții au criticat politica economică a autorităților moldovene față de regiune, calificând-o drept „jefuirea poporului transnistrean”, și au cerut Chișinăului să renunțe la ceea ce au numit „blocadă economică”.

Un alt protest a avut loc la Bender pe 15 septembrie, în apropierea unui punct de control. Participanții au venit cu aceleași pancarte ca la manifestația precedentă.

Biroul politici de reintegrare a calificat protestul de la Bender drept o „acțiune înscenată”. Instituția a declarat pentru NM că structurile de la Tiraspol restrâng libertatea de exprimare și îi intimidează sau persecută pe cei care exprimă opinii incomode pentru administrația regiunii.

La rândul său, avocatul Promo-LEX Vadim Vieru a declarat pentru NM că locuitorii regiunii transnistrene sunt aduși cu forța la aceste manifestații. Potrivit lui, autoritățile de la Tiraspol folosesc oamenii pentru a exercita presiuni în mod constant.

***

Începând cu 1 septembrie, agenții economici din regiunea transnistreană achită TVA și accize pentru anumite categorii de mărfuri importate în Republica Moldova. Măsura reprezintă prima etapă a eliminării treptate a facilităților fiscale de care beneficiau companiile din regiune.

De la 1 ianuarie și, respectiv, 1 aprilie 2027, obligațiile fiscale vor fi extinse asupra altor categorii de mărfuri. Autoritățile de la Chișinău intenționează să uniformizeze complet regimul fiscal până la 1 ianuarie 2030.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu/Facebook

Sandu, după întâlnirea cu Niculescu: Moldova și România intensifică cooperarea în apărarea aeriană și schimbul de informații

Republica Moldova și România vor intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea „celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a anunțat președinta Maia Sandu după întrevederea cu premierul român Luca Niculescu. Discuțiile au avut loc pe 27 octombrie, la Chișinău, în cadrul primei vizite externe a oficialului de la București.

Șefa statului a susține că războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să amenințe siguranța cetățenilor din ambele țări, inclusiv prin dronele și rachetele care le încalcă spațiul aerian.

„Condamnăm atacurile Rusiei asupra navelor civile în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României, care pun în pericol vieți și comerțul în întreaga regiune. În acest context, vom intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a scris președinta pe rețele.

Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre proiectele comune de infrastructură: liniile electrice, drumurile și podurile, calea ferată și punctele de trecere a frontierei. Potrivit președintei, acestea trebuie să faciliteze circulația oamenilor, să reducă timpul de așteptare la frontieră și să asigure accesul la energie mai sigură și mai accesibilă.

„Pe măsură ce Republica Moldova avansează spre Uniunea Europeană, contăm pe România. O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne, la rândul ei, un partener de încredere și un factor de stabilitate în regiune”, se mai arată în mesajul președintei Maia Sandu.

Șefa statului i-a mulțumit prim-ministrului Niculescu, totodată, „pentru angajamentul de a duce mai departe proiectele noastre comune și îi doresc succes în mandatul pe care și l-a asumat”.

Reamintim că noul premier al României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie prima sa vizită în Republica Moldova de la preluarea mandatului. La Chișinău, oficialul a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru stabilitatea, securitatea și integrarea europeană a țării noastre: „Vom consolida relațiile noastre istorice, împreună, în Uniunea Europeană, acolo unde este locul Republicii Moldova”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: