FlyOne Airlines (România) și Christian Tour deschid noi orizonturi în 2024

FLYONE Airlines SRL a semnat un contract de colaborare cu cel mai mare operator turistic din România, Christian Tour. Acest parteneriat marchează debutul zborurilor companiei aeriene de pe aeroporturile din București, Timișoara, Cluj Napoca, Suceava, Arad și Craiova. Astfel, începând cu sezonul de vară 2024, vor fi inaugurate curse spre insulele Tenerife și Gran Canaria (Spania), insula Kos (Grecia), dar și orașele Heraklion (Grecia), Antalya (Turcia), Bodrum (Turcia), Larnaca (Cipru) și Hurghada (Egipt).

«Suntem încântați să împărtășim cu pasagerii noștri această veste minunată. Parteneriatul cu operatorul turistic Christian Tour este extrem de important în evoluția FLYONE Airlines și în dezvoltarea serviciilor noastre. Ne propunem să oferim călătorilor zboruri spre destinații fascinante la prețuri competitive», a declarat Directorul General al FLYONE Airlines SRL, Vladimir Cebotari.

La rândul său, președintele executiv al Memento Group și CEO al Christian Tour, Cristian Pandel, a subliniat: «Prin această colaborare, ne dorim să oferim clienților noștri o alegere vastă de destinații pentru vacanțe cu adevărat memorabile. Frumusețea insulelor și ale orașelor spre care FLYONE Airlines va opera zboruri este recunoscută de turiști din întreaga lume.»

Zborurile vor fi efectuate cu două aeronave de tip A320, cu o capacitate de 180 de locuri fiecare. În vederea facilitării operațiunilor, FLYONE Airlines și-a stabilit prima bază operațională pe Aeroportul Otopeni.
Pentru a rezerva bilete sau pentru a obține informații suplimentare, pasagerii sunt rugați să acceseze pagina web, dar și oficiile de vânzare ale operatorului turistic Christian Tour.

Despre FLYONE Airlines

FLYONE Airlines face parte din grupul FLYONE cu sediul în Republica Moldova, Chișinău, fondat în 2015. În 2021, și-a început activitatea FLYONE Armenia cu operarea zborurilor din Armenia, Erevan.
În decembrie 2022, FLYONE Airlines a primit certificatul de operator aerian, oferit de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și licența — emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
În prezent, flota companiei aeriene FLYONE Airlines este formată din trei aeronave: un Airbus A320 și două Airbus-uri A321. În scurt timp, familia FLYONE Airlines va fi completată cu încă un avion A320.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Copiii din Transnistria, antrenați în Crimeea?/ Găgăuzia, contra amalgamării?/ Escrocherii cu mașini

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Gagauz, împotriva amalgamării primăriilor din Găgăuzia
— Percheziții la ISST „Intehagro”, într-un dosar de corupție
— Fost președinte al raionului Criuleni, condamnat la nouă ani de închisoare
— Localnicii din Sofia contestă amalgamarea voluntară cu Cărpineni și Negrea
— Elevii din Transnistria, implicați în programe rusești de educație „patriotică”
— Escrocherie cu tractoare și mașini de circa șase milioane de lei
— Două drone au încălcat spațiul aerian al Moldovei
— 64 de țări și 33 de parlamente: povestea unui britanic care a vizitat Moldova
— Restricții de acces: doar călătorii pot intra în aeroportul din Chișinău
— Două persoane s-au ales cu arsuri după ce o butelie a explodat la Tomai
— Armament cu explozibil ascuns într-o casă, la Cocieri
— Fermierii amenință cu proteste în ziua votării politicii bugetar-fiscale
— Venituri de milioane pentru directorii întreprinderilor de stat
— Procurorii cer 6 ani de pușcărie pentru fostul premier Iurie Leancă
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Trump anunță că Ucraina și Rusia au convenit să nu mai atace obiective energetice

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, susține că Ucraina și Rusia au convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump pe platforma sa de socializare „Truth Social”, pe 14 septembrie.

Deocamdată, nici Kievul, nici Moscova nu au confirmat public un eventual acord în acest sens.

Declarația vine după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.

Președintele american a scris, totodată, în mesajul din 14 septembrie, că „scumpirea motorinei la nivel mondial este cauzată în principal de războiul dintre Rusia și Ucraina, nu de Iran”.

Totuși, de precizat, prețul petrolului au crescut și pe fondul atacurilor asupra infrastructurii energetice din Arabia Saudită și al tensiunilor din Orientul Mijlociu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Imagine simbol

Presa ucraineană: Kievul analizează posibilitatea de a depozita produse alimentare în Moldova. Guvernul de la Chișinău: „Nu există discuții”

Ucraina examinează posibilitatea de a depozita produse alimentare în țările vecine, inclusiv în Republica Moldova, după ce mai multe depozite și centre logistice ucrainene au fost avariate sau distruse în atacurile rusești. Declarația a fost făcută de ministrul ucrainean responsabil de politici agrare și alimentație, Taras Vîsoțkîi, într-un interviu pentru RBC-Ucraina.

Potrivit oficialului, spațiile ar urma să fie amplasate în apropierea frontierei, astfel încât produsele să poată fi transportate rapid în Ucraina atunci când va fi necesar.

„În prezent, analizăm dacă sunt necesare modificări ale legislației Ucrainei, Uniunii Europene sau Republicii Moldova. Relocarea capacităților de depozitare se află deocamdată în etapa de examinare. Ambasadele Ucrainei au primit, de asemenea, sarcina de a analiza posibilitățile existente și de a stabili contacte cu proprietarii spațiilor de depozitare din țările respective”, a declarat oficialul ucrainean pentru RBC-Ucraina.

Solicitat de NewsMaker să comenteze declarațiile oficialului ucrainean, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, a precizat că, „deocamdată nu există discuții pe acest subiect”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

(VIDEO) Roșii cu 6, ardei cu 5 lei: sezonul conservelor, în toi la Piața Centrală

La Piața Centrală din Chișinău este în plină desfășurare sezonul conservelor. Salatele, murăturile și compoturile nu au nevoie doar de mâini pricepute, ci și de saci întregi de legume. Printre cele mai căutate sunt ardeii grași, roșiile, gogoșarii și vinetele.

Prețurile diferă: roșiile costă între 6 și 10 lei kilogramul, ardeii cu mici defecte — 5 lei, gogoșarii — 15 lei, iar vinetele — 16 lei. Un sac de ardei de peste 10 kilograme se vinde cu 80 de lei. Una dintre vânzătoare spune că până la sfârșitul zilei aproape totul se vinde. Dar nu toată lumea face provizii: unii cumpără câte puțin, iar alții preferă conservele gata făcute din magazin. Verdețurile pentru conserve — țelina, hreanul și mărarul — costă aproximativ 10 lei legătura.

Pentru compoturi, este sezonul prunelor, care costă 8 lei kilogramul, și al corcodușelor, la 70 de lei. „Moldovenii fac de toate, toate beciurile sunt pline”, spune unul dintre cumpărători. Conservele pentru iarnă sunt o tradiție care urmează să fie inclusă în patrimoniul cultural imaterial al Moldovei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Telegram

Ucraina a propus să deverseze în Nistru de aproape trei ori mai puțină apă. Are Chișinăul suficientă apă?

Republica Moldova și Ucraina nu au ajuns la un consens privind debitul de apă care urmează să fie deversat din lacul de acumulare Novodnistrovsk în Nistru. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că partea ucraineană a propus inițial reducerea acestuia de aproape trei ori – de la 60 la aproximativ 22 m³/s, cât reprezintă în prezent debitul mediu de intrare în lac.

Potrivit ministrului, în urma argumentelor prezentate de delegația Republicii Moldova, partea ucraineană a acceptat majorarea debitului propus. Noua valoare nu a fost însă suficientă pentru ca cele două părți să ajungă la un acord.

„Varianta propusă ar fi însemnat o reducere prea bruscă a apei în aval, având în vedere că în prezent, debitul este menținut la 60 m³/s. În lipsa unui acord, partea moldovenească a propus amânarea ședinței și reluarea discuțiilor în următoarele zile”, a scris ministrul Mediului pe rețele.

Ecologistul Ilia Trombițchi, director executiv al organizației Eco-TIRAS și membru al Comisiei Nistrene, a descris situația hidrologică de pe ambele maluri drept „descurajantă”.

Potrivit acestuia, scăderea debitului și a nivelului Nistrului a dus la reducerea nivelului apei din fântâni, iar în unele cazuri – la secarea acestora. Expertul avertizează că ecosistemul Nistrului inferior s-a degradat puternic în ultimele luni, evoluând spre limnificare – proces prin care râul începe să semene cu un lac acoperit de vegetație.

„Acest proces duce, fără îndoială, la pierderea biodiversității, inclusiv a numeroase specii de pești și a altor organisme. Este o lovitură extrem de puternică pentru viitorul Nistrului. (…) Am făcut apel să nu fie uitată biodiversitatea acvatică a Nistrului Inferior, unde se află două parcuri naționale și trei zone Ramsar. Există un pericol real ca numeroase specii de pești să dispară din cauza reducerii bruște a debitului și a dezvoltării proceselor de degradare care consumă apa. Am cerut identificarea unei soluții de compromis. Se pare că ambele părți sunt deja pregătite să sacrifice biodiversitatea pentru a asigura populația cu apă. Însă apa este deja mult prea puțină”, a scris expertul Ilia Trombițchi pe rețele.

Chișinăul are suficientă apă?

După ce ministrul Mediului Gheorghe Hajder a avertizat, înainte de ședința Comisiei Nistrene că aportul de apă în bazinul superior al Nistrului se menține la un nivel „alarmant de scăzut” în raport cu valorile obișnuite pentru această perioadă, Primăria Chișinău a venit cu precizări pe rețele.

Municipalitatea susține că alimentarea cu apă a capitalei se desfășoară, în prezent, în regim normal, „fără niciun risc pentru consumatori”.

„Alimentarea cu apă este asigurată prin instalațiile existente, care funcționează în parametri normali. Pompele și instalațiile suplimentare rămân în rezervă și vor fi utilizate doar dacă va fi necesar”, precizează Primăria Chișinău.

Potrivit sursei, S.A. „Apă-Canal Chișinău” monitorizează permanent nivelul apei din Nistru și starea sistemului de captare, „iar în prezent nu există niciun pericol pentru alimentarea cu apă a municipiului Chișinău”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: