IGSU

Foc într-o încăpere unde erau produse uși, la Chișinău: un lucrător a încercat să stingă incendiul și s-a intoxicat

Un incendiu a izbucnit pe 19 iulie într-o încăpere din Chișinău, unde erau produse și restaurate uși. Un angajat a suferit o intoxicație și a fost preluat de echipajul medical, după ce a încercat să stingă focul cu forțe proprii. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Incendiul a izbucnit pe strada Pietrarilor nr. 2. Serviciul 112 a fost sesizat la ora 11:45 despre faptul că a fost observat fum la etajul 5 al unei clădiri.

Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că focul cuprinsese mai multe bunuri din interiorul unei încăperi cu o suprafață de circa 18 metri pătrați, în care erau produse și restaurate uși.

Potrivit IGSU, incendiul a fost localizat de către populație înainte de apelarea echipajelor specializate. „Un lucrător care activa în secția respectivă a încercat să stingă focul cu forțe proprii și a suferit o intoxicație ușoară cu produsele de ardere. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat pentru examinare”, a comunicat Inspectoratul.

Pompierii au lichidat incendiul la ora 12:34.

Potrivit Inspectoratului, cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.

IGSU
IGSU

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

jurnal.md

Weekend cu ploi torențiale: meteorologii au emis cod galben în cea mai mare parte a R. Moldova

Meteorologii au emis cod galben de ploi puternice pentru cea mai mare parte a Republicii Moldova. Avertizarea va fi valabil în perioada 12 septembrie, ora 15:00 – 13 septembrie, ora 12:00.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, sub avertizare se află aproape întreg teritoriul țării. Excepție fac raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Râșcani, Drochia, Soroca și Glodeni.

În regiunile vizate sunt prognozate ploi însemnate cantitativ, cu acumulări de apă de 15-49 de litri pe metru pătrat, inclusiv în intervale scurte de timp. Pe alocuri, precipitațiile vor fi însoțite de descărcări electrice.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă populației să evite zonele cu acumulări de apă. Șoferii sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile de drum și să nu traverseze sectoarele inundate.

Totodată, pe durata descărcărilor electrice, autoritățile recomandă evitarea apropierii de cursuri de apă, arbori, piloni și fire electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: