Facebook/Ion Ceban

Fondatoarea asociației „Părinți Solidari” acuză primăria de trucarea unor achiziții. Ceban cere dezmințiri publice

Fondatoarea Asociației „Părinții Solidari” Ala Revenco s-a întâlnit pe 17 februarie cu primarul capitalei Ion Ceban. În ajun, aceasta a prezentat mai multe documente în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8 și a acuzat autoritățile municipale de trucarea achizițiilor publice. Edilul s-a arătat gata să se întâlnească cu Ala Revenco, însă cu condiția că la întrevedere vor veni și reprezentanții companiilor la care face referire.  Întâlnirea a avut loc, însă părțile nu au reușit să se înțeleagă.

Totul a pornit de la la faptul că activista Ala Revenco l-a întrebat pe primarul capitalei, în cadrul emisiunii televizate, în buzunarul cui ajung diferențele de prețuri în urma achizițiilor autorităților municipale. Potrivit acesteia, panoul interactiv de la complexul de joacă de pe bulevardul Mircea cel Bătrân este procurat cu 60 de mii de lei pe când, de la producător, costă 26 200 lei. În același timp, echipamentul de cățărare con a fost procurat de primărie cu 168 de mii de lei, pe când pe site-ul vânzătorului ar costa circa 52 de mii de lei. Un alt exemplu pe care l-a prezentat Revenco a fost prețul coșurilor de gunoi procurate pentru străzile Bănulescu Bodoni și Pușkin. Acestea au fost cumpărate cu 1 914 lei bucata pe site-ul producătorului costă 1 450 de lei și se oferă zece procente reducere pentru procurări angro.

În replică, Ion Ceban a chemat-o pe Ala Revenco la primărie, în prezența persoanelor din companiile la care a făcut referire. Fondatoarea asociației „Părinți Solidari” s-a prezentat la ședință, însă nu a reușit să convingă primarul de veridicitatea informațiilor prezentatate.

„Din păcate, Ceban a fost foarte arogant și deloc deranjat de faptul că primăria procură bunuri la prețuri exorbitante și se crează impresia că el mai mult apară astfel de scheme și practici, decât să fie preocupat de neadmiterea lor și sancționarea persoanelor vinovate de prejudicierea bugetului public”, a scris Ala Revenco în urma întâlnirii.

De cealaltă parte, Ion Ceban susține că astfel de „întrebări-afirmații aruncate în spațiul public sunt egale cu minciuni” și a cerut dezmințiri din partea Alei Revenco.

„Doamna Revenco a venit cu unele hârtii care nu demonstrează nimic, fără stampilă, fără semnături, iar ceea ce a spus a fost doar la nivel de analiză a pieții, nu au fost luate în calcul certificatele de calitate, aducerea și instalarea acestor elemente, plus că cele anunțate public de Ala Revenco nu a corespuns cu specificațiile din licitație”, a menționat edilul.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: