anticoruptie.md

Fost șef din cadrul INI, vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită, riscă să rămână fără aproape 1,48 milioane lei din avere. Decizia ANI

Fostul șef al Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații (INI), Sergiu Solovei, riscă să rămână fără aproape 1,48 milioane de lei din averea sa. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că a constatat existența unei diferențe substanțiale și nejustificate între veniturile declarate și cheltuielile efectuate de Solovei și soția sa, în perioada august 2016 – august 2022.

Potrivit actului de constatare, ANI a stabilit o diferență totală de 1.479.654 de lei între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în mai multe perioade, inclusiv în anii 2016, 2017 și 2021. Diferențele au apărut în contextul achiziționării unor bunuri imobile și al altor cheltuieli care nu au putut fi justificate.

Totodată, inspectorii de integritate au identificat carențe în completarea declarațiilor de avere și interese personale. Printre acestea se numără neindicarea calității de fondator al unei societăți comerciale, precum și omiterea unor venituri obținute din înstrăinarea cotei-părți din capitalul social al acesteia.

ANI precizează că, în baza actului de constatare, cauza urmează să fie transmisă instanței de judecată competente, care va examina solicitarea de confiscare a averii cu caracter nejustificat.

De asemenea, Sergiu Solovei urmează să fie decăzut din dreptul de a exercita anumite funcții publice pe o perioadă de trei ani și va fi înscris în Registrul de stat al persoanelor care au interdicția de a ocupa funcții prevăzute de Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale.

ac194

Amintim că Sergiu Solovei a fost reținut în august 2022 într-un dosar de îmbogățire ilicită. Potrivit oamenilor legii, acesta ar fi deținut, personal sau prin intermediul unor terți, bunuri a căror valoare depășea cu peste 780 de mii de lei veniturile dobândite și declarate legal în perioada exercitării funcțiilor de conducere în cadrul INI.

Printre bunurile vizate se numără o casă aflată în construcție, amplasată într-o zonă rezidențială dintr-o suburbie a municipiului Chișinău, două apartamente și două locuri de parcare subterane din capitală, peste 50 de terenuri agricole, precum și două mijloace de transport.

În urma perchezițiilor efectuate la acel moment, anchetatorii au ridicat mai multe documente, inclusiv contracte de vânzare-cumpărare, contracte de împrumut, declarații vamale și acte ce țin de bunurile imobile și mobile deținute.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Criza apei pe Nistru se agravează: Ucraina nu mai poate asigura debitul minim

Situația hidrologică a Nistrului s-a agravat, iar autoritățile ucrainene nu mai pot asigura debitul minim de apă menținut până acum, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților afectate din Ucraina, informează Ministerul Mediului. Anunțul a fost făcut de Ministerul Mediului al Republicii Moldova, marți, 29 septembrie, după o ședință extraordinară a Comisiei Nistrene.

Conform ministerului, în unele localități din Ucraina, aprovizionarea cu apă se face deja conform unui program, pe ore.

„Partea ucraineană ne-a informat despre imposibilitatea de a deversa un debit mai mare decât cel care intră în lac, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților deja afectate. Debitul minim menținut până la moment nu mai poate fi asigurat, având în vedere că volumul natural de apă care intră în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk este de 27 m3/s în ultimele 2 săptămâni”, a menționat instituția.

Creșterea nivelului apei în lac și, implicit, majorarea deversărilor către Republica Moldova depind de precipitațiile din partea superioară a bazinului hidrografic al Nistrului.

Ministerul Mediului a precizat că autoritățile din Republica Moldova și Ucraina mențin dialogul pe acest subiect. Comisia Nistreană urmează să se întrunească din nou dacă vor apărea noi circumstanțe, pentru a analiza situația și eventualele soluții.

Care este situația pe Nistru

Potrivit Guvernului, nivelul apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk a coborât sub pragul critic de 111 metri, față de aproximativ 121,5 metri în condiții normale. La stația de captare de la Cosăuți, nivelul este de circa 2,16 metri, comparativ cu 2,67 metri în perioada în care debitul evacuat din lac era de 60 m³/s. În ultimele 24 de ore, la Cosăuți s-a înregistrat o scădere de aproximativ 23 de centimetri.

Maia Sandu a precizat că, din cauza nivelului scăzut al Nistrului, în câteva localități din Ucraina apa este deja furnizată după un program. Șefa statului a atras atenția și asupra situației de pe Prut, unde debitul evacuat a fost redus la 14 m³/s. Potrivit ei, mai sunt 72 de centimetri până la nivelul la care apa nu va mai putea fi evacuată prin sistemul hidrotehnic.

Pe 29 septembrie, președinta Maia Sandu a solicitat Guvernului, primăriilor și instituțiilor responsabile să pregătească stațiile de captare și să identifice surse alternative, pentru a preveni o criză de apă. Șefa statului a avertizat că seceta a dus la scăderi „dramatice” ale nivelului apei atât în Nistru, cât și în Prut. Potrivit ei, există riscul ca situația din această toamnă să se repete „an de an”, din cauza schimbărilor climatice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: