anticoruptie.md

VIDEO Șeful Direcției Sud al Inspectoratului Național de Investigații, reținut pentru 72 de ore. Ce au găsit procurorii la el acasă 

Pe parcursul zilei de astăzi, procurorii anticorupție au descins cu 9 percheziții la șeful Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații, vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită. În urma verificărilor, funcționarul a fost reținut pe un termen de 72 ore.

Potrivit Anticorupție este vorba despre Sergiu Solovei. Procurorii menționează că perchezițiile s-au desfășurat în biroul de serviciu, domiciliu, încăperi nelocative, automobilul lui Solovei, precum și la sediul unei entități economice rezidente, afiliate acestuia.

S-a constatat că funcționarul, exercitând funcții de conducere în cadrul INI al IGP al MAI, a deținut și continuă să dețină personal, inclusiv prin intermediul unor terți, bunuri a căror valoare depășește cu peste 780 000 lei, mijloacele dobândite și declarate legal.

Bunurile care constituie obiect al investigațiilor sunt: o casă în proces de construcție amplasată într-o zonă rezidențială dintr-o suburbie a mun. Chișinău, 2 apartamente și 2 parcări subterane situate în mun. Chișinău, peste 50 de loturi agricole și 2 mijloace de transport.

 

La fel, în procesul urmăririi penale sunt investigate o serie de persoane juridice rezidente care ar fi afiliate și/sau deținute prin intermediul unor terți de către funcționarul public cu statut special.

În cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate contracte de vânzare cumpărare, contracte de împrumut, declarații vamale, acte cu privire la bunurile imobile și mobile deținute.

Procuratura Anticorupție mai anunță că funcționarul a fost reținut pe un termen de 72 ore.

În continuare, procurorii anticorupție urmează să-l pună sub învinuire, după care vor înainta judecătorului de instrucție, demers de aplicare a măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Danemarca oferă încă 131 de mii de euro pentru promovarea egalității de gen în Moldova

Danemarca va aloca încă aproximativ 131 de mii de euro pentru promovarea egalității de gen și a leadershipului feminin în Republica Moldova. Fondurile fac parte dintr-o contribuție suplimentară de 1,3 milioane de euro acordată programului regional LEAD4PEACE, implementat de ONU Femei în Republica Moldova, Georgia, Armenia și Ucraina.

Potrivit unui comunicat emis de Ambasada Danemarcei în Moldova, banii vor fi utilizați pentru implementarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea”, combaterea violenței împotriva femeilor, îmbunătățirea accesului la justiție și susținerea femeilor în funcții de conducere.

„Danemarca rămâne ferm angajată în susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Egalitatea de gen și leadershipul femeilor sunt elemente esențiale ale unei societăți moderne, democratice și reziliente”, a declarat ambasadorul Danemarcei în Republica Moldova, Søren Jensen.

Potrivit comunicatului citat, grație programului LEAD4PEACE, peste 170 de femei supraviețuitoare ale violenței au beneficiat de asistență juridică specializată în Republica Moldova, iar peste 300 de studenți și profesioniști din domeniul justiției au fost instruiți în domeniul egalității de gen și al prevenirii violenței bazate pe gen.

Noua contribuție va ridica sprijinul total oferit de Danemarca pentru promovarea egalității de gen în Republica Moldova la 2,7 milioane de euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: