procuratura.md

Fostul bodyguard al lui Șor, condamnat pentru finanțare ilegală. A fost dat în căutare, după ce nu s-a prezentat la ședință

Un bărbat, fost bodyguard al oligarhului fugar Ilan Șor, acuzat de finanțare ilegală a Partidului „Șansa” cu circa 5,2 milioane de lei, a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani pe 23 septembrie. Procuratura Anticorupție (PA), care a gestionat dosarul penal, a comunicat că inculpatul a fost anunțat în căutare, după ce nu s-a prezentat la pronunțarea sentinței.

Potrivit PA, în perioada februarie – martie 2024, inculpatul ar fi fost implicat în activități ilegale de finanțare a Partidului „Șansa”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor. În acest interval, el s-ar fi întâlnit în repetate rânduri cu un alt bărbat în municipiul Chișinău, context în care ar fi fost transmise sume considerabile de bani, cu ignorarea prevederilor legale privind finanțarea partidelor politice.

Inculpatul a fost reținut în momentul primirii sumei de 613 500 de lei, bani care urmau să fie transportați într-un apartament din Chișinău. În urma perchezițiilor efectuate în acel apartament, au fost descoperite alte aproximativ 4,6 milioane de lei în numerar.

Suma totală de circa 5,2 milioane de lei era destinată împachetării în plicuri ce purtau inscripția „Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor”. Aceste plicuri urmau să fie distribuite persoanelor care desfășurau activități în interesul partidului „Șansa”, fără ca aceste plăți să fie declarate conform legii”, a menționat PA.

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a examinat cauza penală, l-a condamnat pe inculpat la 5 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. Iar cele aproximativ aproximativ 5,2 milioane de lei (care se află la păstrare la Serviciul Fiscal de Stat) au fost trecute în folosul statului.

Pe tot parcursul examinării cauzei, inculpatul a negat comiterea faptelor.

Bărbatul nu s-a prezentat la pronunțarea sentinței, fapt pentru care instanța a dispus aplicarea arestului preventiv, fiind anunțat în căutare.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Primăria Municipiului Chișinău

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Chișinău începând cu 13 iulie. Lista străzilor afectate

Începând cu 13 iulie, pe mai multe străzi din municipiul Chișinău vor fi instituite restricții de circulație. Unele dintre ele vor fi valabile timp de aproape o lună. În perioada restricțiilor, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi. Informațiile au fost comunicate de Primăria municipiului Chișinău.

Conform autorităților capitalei, în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe strada Sarmizegetusa, pe tronsonul cuprins între bd. Cuza-Vodă și str. Burebista. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a străzii Sarmizegetusa.

Tot în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe șoseaua Muncești, pe tronsonul cuprins între străzile Arca Moldovei și Băcioii Noi. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a șos. Muncești. 

De asemenea, traficul rutier pe str. Florilor va fi suspendat, în contextul executării lucrărilor de reparație. Lucrările se vor desfășura pe etape, după cum urmează:

  • etapa I: tronsonul cuprins între străzile Studenților și Matei Basarab, pe perioada 13.07.2026-19.07.2026;
  • etapa II: tronsonul cuprins între străzile Matei Basarab și Miron Costin, pe perioada 20.07.2026-27.07.2026;
  • etapa III: tronsonul cuprins între străzile Miron Costin și Bogdan Voievod, pe perioada 28.07.2026-09.08.2026.

Mai mult, va fi suspendat parțial traficul rutier pe strada Vadul lui Vodă, pe tronsonul cuprins între străzile Meșterul Manole și Nicolae Milescu-Spătaru și pe str. Ginta Latină, tronsonul cuprins între bd. Mircea cel Bătrân și str. Nicolae Milescu-Spătaru, în perioada 14 iulie – 12 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: