Imagine simbol/rise.md

Fostul președinte interimar al „Băncii de Economii”, Viorel Bîrcă, condamnat la închisoare. Ce pedeapsă a primit

Fostul președinte interimar al „Băncii de Economii”, Viorel Bîrcă, învinuit de săvârșirea infracțiunii de delapidare a averii străine în proporții deosebit de mari și în interesul unui grup criminal organizat, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. Decizia a fost pronunțată luni, 29 ianuarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, anunță Procuratura Anticorupție (PA).

Potrivit PA, condamnatul, în perioada iulie 2013 – septembrie 2014, deținând funcția de președinte interimar al SA „Banca de Economii”, fiind membru al unui grup criminal și acționând în interesele acestuia, având atribuții de organizare a activității băncii și de asigurare a utilizării raționale a fondurilor financiare ale Băncii de Economii SA, a falsificat 7 ordine SWIFT – (ordine de plată efectuat prin sistemul internațional de plăți) și, fiind coautor, a sustras din instituția financiară, mijloace bănești în sumă de 100 milioane dolari SUA.

La 11 martie 2021, cauza penală de învinuire a fostului președinte interimar al SA „Banca de Economii” a fost transmisă spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani.  Judecarea cauzei a durat 3 ani, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptei incriminate.

Potrivit PA, conform deciziei instanței din 29 ianuarie, Bîrcă a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de delapidare a averii străine în proporții deosebit de mari în interesul unui grup criminal. Acesta a primit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul financiar bancar pe un termen de 5 ani.

Totodată, PA anunță că a fost admisă acțiunea civilă și dispusă încasarea din contul condamnatului în beneficiul SA „Banca de Economii”, în proces de lichidare, prejudiciul material în sumă de 100 milioane dolari, convertiți în moneda națională cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executării sentinței.

De asemenea, instanța a menținut sechestrul pe ½ din bunurile ce aparțin condamnatului în valoare de aproximativ 4 milioane lei, în vederea garantării recuperării prejudiciului. La fel, potrivit deciziei, au fost încasate din contul condamnatului în beneficiul statului cheltuieli judiciare în sumă de 32.550 lei.

Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

SKILLET ajunge pentru prima dată la Chișinău, în cadrul turneului european „After the Storm”

Trupa americană de rock SKILLET va concerta pentru prima dată la Chișinău, pe 25 iulie 2027, în cadrul turneului european „After the Storm”. Evenimentul va avea loc la Arena Chișinău și promite o seară dedicată iubitorilor de rock și hard rock.

Nominalizată la premiile GRAMMY și cu 22 de discuri de platină, SKILLET este una dintre cele mai cunoscute trupe rock din lume. Formația revine în Europa cu o serie de concerte exclusive programate pentru luna iulie 2027, iar Chișinăul se numără printre destinațiile incluse în turneu.

Concertul va oferi publicului ocazia de a asculta live piesele care au consacrat trupa pe scena internațională, într-un show caracterizat de energie, sonorități puternice și o producție live impresionantă.

Evenimentul este programat pentru 25 iulie 2027, la Arena Chișinău, situată pe strada Calea Orheiului 130. Accesul publicului va începe la ora 18:00, iar concertul va începe la ora 20:00.

Biletele sunt disponibile pe LiveTickets.md

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: