Facebook/Janis Mazeiks

(FOTO) Ambasadorul Janis Mazeiks: „Am verificat acoperișul Delegației UE”

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Janis Mazeiks a publicat un mesaj mai puțin obișnuit pe pagina sa de Facebook. Acesta a distribuit o fotografie de pe acoperișul misiunii diplomatice. Se întâmplă chiar în ziua când vicepremierul Nicu Popescu a anunțat că Moldova va reduce numărul diplomaților ruși, inclusiv în contextul scandalului provocat de investigația jurnalistică privind interceptările cu ajutorul antenelor montate pe acoperișul Ambasadei Rusiei.

„Încă o zi fierbinte de vară în Chisinau. Am verificat acoperișul Delegației UE – aparatele de aer condiționat funcționează la capacitate maximă, antene satelit nu avem. Avem atât de mult de lucru, încât nu ne rămâne timp să ne uităm la televizor”, a scris diplomatul european pe Facebook.

Facebook

Amintim că, pe 24 iulie, Jurnal TV și portalul Insider din Rusia au publicat o investigație din care reiese că pe acoperișul Ambasadei Rusiei la Chișinău au fost montate multiple sisteme de antene, capabile să capteze orice tip de semnale la distanță lungă. Jurnaliștii au identificat 28 astfel de dispozitive instalate pe acoperișurile celor două clădiri ale misiunii diplomatice de pe bulevardul Ștefan cel Mare. Numărul e aproape de două ori mai mare decât la Bruxelles, unde se află multe dintre subdiviziunile Uniunii Europene și staff-ul NATO. Echipamentele pot colecta informații sensibile pentru securitatea țării, avertizează experții. De asemenea, investigația a arătat că agenții ruși deveneau mai activi în momentele în care în Moldova se desfășurau evenimente politice importante, precum alegerile bașcanului Găgăuziei sau summitul din 1 iunie.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene l-a convocat pe ambasadorul Rusiei Oleg Vasnețov pentru explicații. Diplomatul rus a respins acuzațiile și a acuzat Chișinăul de rusofobie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: