ANSA

FOTO ANSA a efectuat controale în farmaciile și depozitele farmaceutice din țară. Ce încălcări au fost depistate

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat că, pe parcursul primelor 6 luni ale anului, a efectuat mai multe controale planificate, dar și inopinate în farmaciile și depozitele farmaceutice veterinare din Moldova. În urma verificărilor, au fost depistate încălcări cu privire la medicamentele și dotarea încăperilor de uz veterinar. Pentru cele mai grave încălcări au fost aplicate amenzi în valoare de 60 000 lei.

În total, în prima jumătate a anului 2023, au fost efectuate 188 de controale. Dintre acestea 142 de controale au fost planificate, iar 46 – inopinate. ANSA a precizat că majoritatea controalelor inopinate a fost demarate la solicitarea persoanei care urmează a fi supusă controlului în scopul eliberării autorizației sanitare veterinare de funcționare.

În rezultatul verificărilor, au fost depistate neconformități ce contravin cerințelor cu privire la medicamentele de uz veterinar și la dotarea și exploatarea unităților autorizate pentru deținerea, distribuția și eliberarea medicamentelor de uz veterinar, după cum umează:

– Activități de asistentă sanitară veterinară la animale, în locuri neautorizate sanitar veterinar

– Achiziționarea, păstrarea și comercializarea cu amănuntul a medicamentelor de uz veterinar neînregistrate în Registrul de Stat al medicamentelor de uz veterinar în farmaciile veterinare

– Desfășurarea activității farmaceutice veterinare în locuri neautorizate și comercializarea cu amănuntul a medicamentelor de uz veterinar în farmacii veterinare

– Antrenarea personalului ce nu deține studii superioare finisate în medicină veterinară în farmaciile veterinare

ANSA a menționat că, au după depistarea încălcărilor, fost aplicate măsuri de redresare a situației (prescripții), întocmindu-se planuri de remediere, iar pentru încălcările grave s-au aplicat amenzi în valoare de 60 000 lei.

ANSA
ANSA

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Cernăuțeanu confirmă: lângă Colonița a explodat o dronă. Preliminar, avea motor cu propulsie reactivă

Fragmentele descoperite pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, aparțin unei drone. Informația a fost confirmată de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Potrivit constatărilor preliminare, drona era echipată cu un motor cu propulsie reactivă.

„Ca să facem o concluzie finală acum e prematur. Și la această etapă, colegii sunt la fața locului și fac cercetările necesare. Preliminar, vorbim despre un motor cu propulsie reactivă”, a declarat Viorel Cernăuțeanu pentru ProTV.

Șeful IGP a menționat că, inițial, autoritățile nu puteau stabili dacă aparatul era o dronă sau o rachetă. În urma primelor cercetări, poliția a constatat că este vorba despre o dronă.

„Ca model și alte elemente care sunt, o să revenim suplimentar atunci când colegii vor finisa cercetarea la fața locului și vom putea comunica alte detalii”, a adăugat Cernăuțeanu.

Amintim că, în jurul orei 04:20, mai mulți locuitori au sesizat poliția după ce au auzit o bubuitură puternică în satul Colonița, din direcția localității Tohatin. Inițial, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că în zonă nu au fost găsite obiecte, urme de explozie sau alte elemente care ar fi putut reprezenta un pericol pentru populație. Detalii AICI.

Ministerul Apărării a declarat pentru NewsMaker că nu a înregistrat noi survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova și că circumstanțele incidentului sunt în curs de clarificare. Detalii AICI.

Primara satului Colonița, Angela Zaporojan, a declarat că bubuitura a fost auzită de locuitorii din întreaga localitate, dar că explozia nu s-ar fi produs pe teritoriul satului. Ea le-a cerut oamenilor să sune la 112 dacă descoperă eventuale fragmente sau alte obiecte suspecte. Detalii AICI.

La mai bine de șase ore de la incident, poliția a anunțat că pe un teren din apropierea satului au fost găsite fragmente care ar putea proveni de la o dronă. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: