Colaj NM

FOTO Arheologii au finalizat studierea pavajului istoric din centrul Chișinăului. Propunerea care ar putea schimba la față orașul

Agenția Națională Arheologică declară că în perioada 21 martie – 3 aprilie a efectuat cercetări arheologice la caldarâmul de pe strada 31 august 1989, sectorul dintre str. Alexandr Pușkin și str. Mitrololit Gavriil Bănulescu-Bodoni. La finalul investigațiilor de teren, comunică Agenția, a fost elaborat un raport tehnico-științific preliminar despre rezultatele cercetării. Raportul a fost transmis Ministerului Culturii și Direcției Generale Mobilitate Urbană Chișinău. Agenția a venit cu mai multe recomandări, inclusiv conservarea și restaurarea porțiunilor păstrate a caldarâmului străzii.

Cu referire la rezultatele cercetării, Agenția declară că sectorul străzii 31 August 1989 din Chișinău, situat între str. Alexandr Pușkin și str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, are o porțiune păstrată din caldarâmul istoric din piatră de granit, în partea de nord-est a drumului, cu o lățime variind între 2,45 m și 3,75 m.

„Este posibil ca o fâșie de piatră de granit din partea sud-vestică a caldarâmului să fi fost dezafectată prin săparea unor șanțuri pentru rețelele subterane. În prezent, pe această porțiune pietrișul acoperă parțial unele dintre pietrele caldarâmului istoric. Pavajul nu este orizontal, ci mai bombat în partea centrală și sud-vestică, cu o diferență de înălțime de până la 10 cm, probabil pentru scurgerea apei”, susține Agenția.

Pe toată lungimea sa, declară instituția, caldarâmul prezintă denivelări și, în unele zone, alveolări.

„Pietrele de granit sunt așezate pe un strat de nisip galben, cu o grosime de aproximativ 10 cm. Drumul nu a avut o fundație propriu-zisă, substrucția pavajului fiind formată dintr-un strat de nisip galben și un strat de moloz, cu o grosime de aproximativ 20 cm, care provine, cel mai probabil, din dărâmăturile unor construcții vechi din apropiere”, comunică Agenția Națională Arheologică.

Instituția precizează că strada a fost pavată cu piatră de granit încă din anii 1869-1870, fiind una dintre primele străzi din oraș care a beneficiat de acest tratament.

Agenția recomandă conservarea în situ și restaurarea porțiunilor păstrate a caldarâmului străzii.

Totodată, instituția recomandă reconstituirea porțiunilor pierdute de pavaj cu pietre de același fel din alte sectoare ale străzii 31 August 1989 sau ale nucleului istoric al orașului și punerea în valoare corespunzătoare a caldarâmului istoric din piatră de granit de pe strada 31 August 1989, segmentul dintre strada Alexandr Pușkin și strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, eventual prin asigurarea circulației carosabile și pietonale.

Facebook/Agenţia Naţională Arheologică
Facebook/Agenţia Naţională Arheologică
Facebook/Agenţia Naţională Arheologică
Facebook/Agenţia Naţională Arheologică
Facebook/Agenţia Naţională Arheologică
Facebook/Agenţia Naţională Arheologică
Facebook/Agenţia Naţională Arheologică
Facebook/Agenţia Naţională Arheologică

Amintim că, recent, în timpul unor lucrări de reparație, muncitorii au descoperit fragmente de pavaj istoric, care datează de pe timpurile primarului Karl Schmidt.

Porțiunea de drum de pe strada 31 august din centrul capitalei, unde au fost pavajul istoric, va deveni pietonală. Totodată, Primăria Chișinău propune să deschidă pietonilor tronsonul străzii Veronica Micle, din spatele clădirii Guvernului. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban în cadrul ședințe operative a serviciilor municipale, din 10 aprilie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica/Facebook

„Noaptea, ca hoții”: Ceban critică săpăturile Termoelectrica de la Ciocana și anunță că merge în instanță. Explicațiile întreprinderii

Ion Ceban anunță că va merge în instanță după ce Termoelectrica a început noi săpături, de această dată pe strada Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Primarul susține că întreprinderea a intervenit fără acte permisive pe un drum proaspăt reparat. Termoelectrica dă asigurări însă că remediază o avarie care nu putea fi amânată și a publicat imagini cu conducta „în stare avansată de deteriorare”.

Ceban: „Totul se face intenționat”

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit lui, intervenția putea fi făcută înainte de renovarea străzii.

„Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul. Așa intervin intenționat, fără acte permisive, în toate proiectele pe care le realizăm, după care își bat joc de infrastructură”, a scris edilul într-o postare pe rețele, publicată aproape de miezul nopții.

Primarul a precizat că, după ce a apelat 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Conducta avariată asigură căldură pentru 100.000 de chișinăuieni. Explicațiile Termoelectrica

Termoelectrica anunțase, precizăm, încă la mijlocul zilei de 16 octombrie că lucrările vor începe în aceeași seară, la ora 21:00, și se vor încheia pe 19 octombrie, la ora 06:00. Potrivit întreprinderii, intervenția este necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece.

Aproape de ora 22:00, directorul general al companiei, Iurie Razlovan, a anunțat că dă start lucrărilor, într-un mesaj video publicat pe rețele. Acesta a explicat, tot atunci, că „intervenția are caracter de urgență”.

Pe 17 octombrie, Razlovan a revenit cu o înregistrare video în care a spus că echipele au lucrat și pe timpul nopții. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat.

„Prioritatea noastră este să executăm lucrările cât mai rapid, dar fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și siguranța, astfel încât să asigurăm fiabilitatea rețelei termice și continuitatea serviciilor pentru consumatori”, a precizat Razlovan.

Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau programată în prealabil. Întreprinderea a anunțat că vechea conductă a fost demontată, iar muncitorii curăță canalul termic de nămol, resturi de izolație și fragmente ale țevii deteriorate, pentru a putea monta noua conductă.

Conflictul de la Ciocana vine la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: