FOTO Blocul din Șoldănești, care risca să se prăbușească, este reparat: când vor reveni familiile în apartamente
Full Article 3 minutes read

FOTO Blocul din Șoldănești, care risca să se prăbușească, este reparat: când vor reveni familiile în apartamente

Blocul cu 5 etaje din orașul Șoldănești, dat în exploatare în perioada sovietică cu abateri și avariat în urma cutremurului din noiembrie 2022, este în reparație. Înainte de aceasta, statul a alocat 8,4 milioane de lei pentru restabilirea clădirii. Pe 4 aprilie, președintele Parlamentului Igor Grosu a fost la fața locului. Oficialul a fost informat că lucrările sunt pe ultima sută de metri iar cele peste 30 de familii urmează să revină la casele lor în luna mai. 

„Fiind la Șoldănești, am trecut să văd lucrările de reparație la blocul cu 5 etaje din oraș, grav avariat, unde peste 100 de persoane riscau să rămână fără un loc de trai. După 10 ani, o problemă ce punea în pericol securitatea oamenilor este pe punctul de a fi rezolvată. Și asta după ce, în vara anului 2023, printr-o dispoziție a Comisiei pentru Situații Excepționale, Guvernul a alocat peste 8 milioane de lei. Potrivit directorului de șantier, lucrările sunt pe ultima sută de metri, iar cele peste 30 de familii urmează să revină la casele lor în luna mai. Cel mai important este că aceste familii nu vor mai trăi cu frica de a rămâne pe drumuri, din cauza că, în orice moment, casa lor putea să se prăbușească”, a scris Grosu pe rețelele de socializare.

FOTO Blocul din Șoldănești, care risca să se prăbușească, este reparat: când vor reveni familiile în apartamente

Facebook/Igor Grosu

FOTO Blocul din Șoldănești, care risca să se prăbușească, este reparat: când vor reveni familiile în apartamente

Facebook/Igor Grosu

FOTO Blocul din Șoldănești, care risca să se prăbușească, este reparat: când vor reveni familiile în apartamente

Facebook/Igor Grosu

Amintim, în decembrie 2022, în prima scară a blocului cu 5 etaje din orașul Șoldănești mai locuiau 7 familii. Alți locatari erau plecați la chirie sau la rude. Autoritățile locale știau despre problema blocului, însă declarau că erau în așteptarea banilor de la Guvern. Atunci, în prima scară a blocului mai locuiesc 7 familii. Detalii AICI.

În mai 2023, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat alocarea a 8,4 milioane de lei pentru reparația blocului de locuit din Șoldănești. Se menționa că blocul a fost dat în exploatare în perioada sovietică cu mari abateri de la standardele de calitate. Ulterior a fost avariat în urma cutremurului din noiembrie 2022. Comisia raporta că mijloacele financiare vor fi utilizate pentru restabilirea integrității blocului, termoizolarea fațadelor și reparația acoperișului clădirii, astfel încât locatarii să se afle în condiții de maximă siguranță. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: