Igor Dodon

(FOTO) Dodon, alături de Federația de sportivi „Voievod”, a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare

Ex-președintele țării Igor Dodon, președinte de onoare și fondator al Partidului Socialiștilor (PSRM) a depus pe 10 ianuarie flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, în memoria victoriei sale de la Vaslui. Dodon a fost însoțit de reprezentanții Federaţiei de Luptă Naţională „Voievod”.

„Pe 10 ianuarie 1475, Domnitorul moldovean a câștigat una dintre cele mai importante bătălii împotriva armatei otomane, numită și Bătălia de la Podul Înalt. Prin victoria sa, Ștefan cel Mare şi Sfânt a demonstrat tuturor țărilor din jur vitejia moldovenilor și trăinicia credinței creștine pe aceste meleaguri. Asemenea evenimente trebuie să fie mereu comemorate și slăvite ca pagini de aur din istoria poporului nostru”, și-a justificat gestul Igor Dodon.

La sfârșitul lunii decembrie, Dodon a declarat că nu exclude că va lansa un nou proiect politic.

Igor Dodon
Igor Dodon

„Federația de Luptă Naţională „Voievod”” se identifică drept o mișcare de tineret, care promovează sportul, dar și implicări în evenimente social-politice. Potrivit descrierii de pe site-ul oficial, aceasta promovează valori precum „dragostea faţă de patrie, respect faţă de cei în etate”, dar este în primul rând o organizație care pretinde un nou stil de luptă din gama artelor marțiale.

Mişcarea Voievod este rezultatul activităţii mişcării de tineret “Voievod” şi reprezintă un grup de tineri entuziaşti implicaţi constant în mai multe manifestaţii şi proiecte sociale, dintre care: un parteneriat cu “Uniunea Veteranilor din R. Moldova” şi cu orfelinatele. Ne propunem astfel să reeducăm şi să încadrăm în societate minorii infractori, acţiuni direcţionate spre propagarea unui mod sănătos de viaţă, împotriva viciilor din societate (narcomania, alcoolismul, vagabondajul). Mişcarea Voievod conlucrează activ cu Uniunea Naţională a Scauţilor din R. Moldova, Ucraina, Rusia, Belorusia, Suedia”, se arată pe site.

Președinte al Federației de Luptă Națională „Voievod” din Republica Moldova și lider al Mișcării de Tineret „Voievod”este Nicolae Pascariu, fost deputat din partea PSRM.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: