(FOTO) Dorin Recean, primit de Klaus Iohannis la Cotroceni: „Moldova și România au relații cu totul speciale – cu fiecare zi mai solide”

România va sprijini, în mod ferm, agenda europeană a Republicii Moldova, reconstrucția economiei, implementarea reformelor și consolidarea securității țării noastre. Interesul pentru continuarea proiectelor comune, în beneficiul cetățenilor celor două state, a fost reiterat la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu președintele României, Klaus Iohannis.

Șeful Executivului a apreciat reacția promptă a României la necesitățile Republicii Moldova, subliniind suportul care mereu a amplificat răspunsul autorităților la crize.

Drept exemplu, Dorin Recean a menționat ajutorul concret oferit agricultorilor moldoveni afectați de seceta din 2020, dar și sprijinul pentru depășirea consecințelor crizei energetice din această iarnă. În același timp, Dorin Recean a remarcat sprijinul României în procesul de obținere a statutului de țară candidată pentru aderarea la UE și a accentuat că Guvernul de la Chișinău este hotărât să accelereze procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

„Republica Moldova și România au relații cu totul speciale – cu fiecare zi mai solide, iar experiența României în procesul de aderare la Uniunea Europeană ne este de mare ajutor. Sperăm să reușim să progresăm cât mai rapid, astfel încât, până la sfârșitul acestui an, să pornim negocierile de aderare la UE și să ne regăsim cât mai curând în marea familie europeană”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri a menționat că România rămâne cel mai important partener economic al Republicii Moldova și principala piață de desfacere pentru produsele moldovenești. În acest context, părțile au discutat despre oportunitățile de investiții și afaceri oferite de către piața noastră.

Președintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susținere în procesele de transformare, modernizare și de implementare a reformelor, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazat pe comunitatea de limbă, cultură și istorie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldpres

Grosu, prima reacție după ce Moldova a rămas fără premier: „Cel mai important – să continuăm fără întreruperi eforturile de aderare”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a mulțumit premierului demisionar Alexandru Munteanu pentru activitatea sa la conducerea Guvernului. Liderul partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) susține că prioritate rămâne continuarea reformelor și a parcursului european al Republicii Moldova.

„Îi mulțumim domnului prim-ministru Alexandru Munteanu pentru că a acceptat să vină într-o perioadă intensă pentru țara noastră și pentru eforturile depuse alături de ceilalți colegi din Guvern”, a scris Grosu pe rețele.

Speakerul a amintit că președinta Maia Sandu va începe, săptămâna viitoare, consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru.

Potrivit lui Grosu, în următoarele zile, fracțiunea PAS va analiza prioritățile pentru perioada următoare.

„Vom discuta în următoarele zile despre lucrurile necesare a fi făcute în perioada următoare, inclusiv în ce privește reformele-cheie, politica fiscală și legea salarizării. Vom asculta mai multe opinii și vom analiza foarte atent așteptările societății. Cel mai important este să continuăm fără întreruperi eforturile legate de aderarea la UE”, a mai scris Grosu pe rețele.

Amintim că prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia pe 3 iulie, la scurt timp după o întrevedere cu președinta Maia Sandu, potrivit surselor NewsMaker. În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Munteanu a scris că a ales să demisioneze „în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile” sale.

În aceeași zi, Maia Sandu a declarat că fostul premier „a avut mână liberă” să conducă Guvernul și a respins speculațiile potrivit cărora acesta ar fi plecat din funcție pentru că nu ar fi fost lăsat să combată abuzurile. Potrivit Maiei Sandu, Alexandru Munteanu nu a pus nicio condiție înainte de a pleca din funcție, iar singura obiecție exprimată în discuțiile cu ea a vizat relația interpersonală cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Într-un comentariu pe X, Maia Sandu a scris că va începe luni, 6 iulie, consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru. „Parcursul Republicii Moldova rămâne neschimbat: reformele și aderarea la Uniunea Europeană” – a mai scris șefa statului.

***

Potrivit Constituției, demisia premierului atrage automat și demisia întregului Guvern. Până la învestirea unui nou Cabinet, Executivul va exercita doar atribuțiile necesare administrării treburilor publice, fără a mai avea un mandat politic deplin.

Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit în funcție la 1 noiembrie 2025, după ce a obținut, cu o zi înainte, votul de încredere al Parlamentului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: