g4media.ro

FOTO În capitala României s-a desfășurat primul concert de la apariția pandemiei de COVID-19

Vineri, 5 iunie, în capitala României s-a desfășurat primul concert în aer liber de la apariția pandemiei de COVID-19. Organizatorii au pus la dispoziția spectatorilor locuri special amenajate la distanță unele de altele, conform fotografiilor publicate de g4media.ro.

Delia a susținut vineri seară la Verde Stop Arena (Bucureşti) primul concert găzduit de capitala României după ce autoritățile au permis evenimentele publice cu maximum 500 de spectatori.

Primul dintr-o serie de trei concerte, spectacolul a început cu o problemă tehnică ce a dus la un scurt incendiu, stins rapid. Apoi, Delia a cântat pentru cei 500 de spectatori care au urmărit-o așezați pe iarbă, separați de cercuri trasate special pentru a respecta regulile de distanțare fizică.

g4media.ro
g4media.ro
g4media.ro
g4media.ro

Diseară, un alt concert va avea loc la Cluj. Pe scenă va urca trupa Vița de Vie. Solistul formației, Adrian Despot, a publicat o fotografie pe pagina sa de Facebook.

Facebook/Adrian Despot

Până astăzi, 6 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20 290 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14 419 au fost declarate vindecate și externate, iar 1318 au decedat.

În ultimele 24 de ore, în România au fost testate pozitiv cu noul coronavirus 187 de persoane.

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția

O dronă ar fi căzut și ar fi explodat într-o pădure din raionul Anenii Noi⚡⚡⚡

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în extravilanul localităților Geamăna și Văratic, raionul Anenii Noi, s-a auzit un sunet asemănător celui produs de o dronă, urmat de o explozie. Echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au localizat obiectul în apropierea localității Geamăna. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării, care a precizat că sistemele de supraveghere aeriană din dotare, precum și cele de sprijin, nu au înregistrat survolări neautorizate în perioada respectivă. Între timp, poliția a anunțat că aparatul de zbor ar fi căzut și ar fi explodat într-o pădure din extravilanul satului Geamăna.

Ce a declarat Ministerul Apărării

Ministerul Apărării a anunțat că, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, în noaptea de 10 spre 11 octombrie, în extravilanul localităților Geamăna și Văratic, raionul Anenii Noi, a fost auzit un sunet asemănător celui produs de o dronă, urmat de o explozie. „Echipele IGSU s-au deplasat la fața locului pentru a cerceta cazul. În urma cercetării terenului, obiectul a fost localizat în apropierea loc. Geamăna”, a comunicat instituția.

Ministerul a precizat că, în urma analizei datelor, sistemele de supraveghere aeriană din dotare, precum și cele de sprijin, nu au înregistrat survolări neautorizate ale spațiului aerian național în perioada respectivă.

Ce a declarat Inspectoratul General al Poliției

Instituția a anunțat că, pe 10 octombrie, în jurul orei 22:20, localnicii au sesizat poliția, anunțând că, la mică distanță deasupra raionului Anenii Noi, ar fi fost observată o dronă.

„Ulterior, aparatul de zbor ar fi căzut și ar fi explodat într-o pădure din extravilanul satului Geamăna. Victime nu au fost raportate. Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției urmează să examineze obiectul și să stabilească toate circumstanțele. Poliția îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă eventualele fragmente sau obiecte suspecte și să evite zona până la finalizarea verificărilor”, a comunicat Inspectoratul.

Poliția

Pe 9 octombrie, Ministerul Apărării anunța că, de la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 56 de incidente de încălcare a spațiului aerian, iar din 2022 – numărul total al acestora a ajuns la 93. Detalii AICI.

În luna septembrie, Ministerul Apărării explica faptul că „sunt multe aspecte care pot explica posibilitatea neînregistrării unui survol ilegal”, printre acestea numărându-se viteza și altitudinea obiectului zburător. Precizările au fost făcute după ce o dronă a explodat în apropierea satului Colonița, iar survolul nu a fost înregistrat de instituție. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: