igsu.gov.md

(FOTO) Incendiul de la gunoiștea din Orhei, izbucnit miercuri, încă nestins: sunt afectate circa 1.500 m²

Pompierii continuă să intervină la gunoiștea orășenească din Orhei și pe 21 august. Menționăm că incendiul a fost raportat la serviciile de urgență pe 19 august, la ora 23:22. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în prezent, arderea se produce atât la suprafață, cât și în substraturile masei de deșeuri, ceea ce complică procesul de lichidare a incendiului. Instituția a precizat că suprafața afectată de ardere constituie aproximativ 1500 m², din suprafața totală a gunoiștii de circa 5000 m².

Potrivit IGSU, pompierii și salvatorii continuă lichidarea focarelor de ardere de la gunoiștea orășenească din Orhei.

„Pe parcursul nopții, pompierii au monitorizat situația și au desfășurat acțiuni de localizare și lichidare a focarelor de ardere, astfel încât focul să nu se extindă în alte sectoare ale gunoiștii. La fața locului arderea se produce atât la suprafață, cât și în substraturile masei de deșeuri, ceea ce complică procesul de lichidare a incendiului. În aceste condiții, pentru lichidarea completă a focarelor, pompierii, în comun cu reprezentanții autorităților publice locale, desfășoară lucrări de desfacere și împrăștiere a deșeurilor și identificare a focarelor de ardere mocnită. Totodată, sunt efectuate lucrări de refulare a apei, transportare și compactare a masei de deșeuri”, a comunicat Inspectoratul.

Instituția a mai spus că la fața locului sunt antrenate trei autospeciale de intervenție, cu un efectiv de 13 angajați ai IGSU. Totodată, sunt implicate două buldozere, patru autobasculante și două tractoare cu cisterne, precum și opt persoane antrenate pentru operarea tehnicii și desfășurarea lucrărilor auxiliare.

„Suprafața afectată de ardere constituie aproximativ 1500 m², din suprafața totală a gunoiștii de circa 5000 m². La moment, situația este sub control, iar pompierii și salvatorii IGSU, în comun cu autoritățile publice locale și operatorii tehnicii grele, continuă acțiunile în vederea lichidării completă a incendiului”, a declarat Inspectoratului.

igsu.gov.md
igsu.gov.md
igsu.gov.md
igsu.gov.md

Menționăm că incendiul de pe teritoriul gunoiștii orășenești din municipiul Orhei a fost raportat serviciilor de urgență pe 19 august, la ora 23:22.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

caleaeuropeana.ro

„Până la urmă, e decizia cetățenilor”. Maia Sandu, o nouă declarație despre unirea R. Moldova cu România

Președinta Maia Sandu a declarat că unirea Republicii Moldova cu România rămâne „pe agenda de discuții”, însă a subliniat că o eventuală decizie în acest sens aparține cetățenilor. Șefa statului a precizat că, în prezent, „obiectivul primordial” al autorităților de la Chișinău este aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, deziderat susținut de majoritatea populației țării. Afirmațiile au fost făcute pe 9 octombrie, în cadrul unui interviu acordat portalului Calea Europeană, la Moldova Security Forum.

„Discuțiile despre unire nu sunt noi pentru Republica Moldova și pentru România. În momentul obținerii independenței și chiar înainte de obținerea independenței, la noi s-a discutat despre unire. În alte capitale și în alte țări se cunoaște mai puțin, se cunoaște insuficient istoria noastră și, evident, pentru unii, această afirmație a fost una surprinzătoare. Dar diferite state sau diferiți oameni reacționează diferit. Sunt politicieni și lideri care spun că, într-adevăr, Republica Moldova ar fi într-o siguranță mai mare ca parte a României și sunt lideri care spun că asta ar putea să creeze tot felul de probleme. Până la urmă, e decizia cetățenilor. Nu pot eu să decid asupra unui asemenea proiect major pentru Republica Moldova, iar Constituția noastră scrie că o asemenea decizie poate fi luată doar de majoritatea cetățenilor înscriși în listele electorale. Deci vorbim despre un număr mare de oameni. E un subiect care a fost pe agenda de discuții și care rămâne pe agendă”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a subliniat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană rămâne, în prezent, „obiectivul primordial” al autorităților, care depun eforturi pentru a pregăti țara în vederea semnării tratatului de aderare în 2028.

„Noi muncim mult (…) și am promis că vom reuși să pregătim țara pentru semnarea tratatului de aderare în 2028. (…) Tehnic, suntem gata să închidem negocierile pe anumite capitole”, a spus ea.

Amintim că, pe 9 octombrie, tot în marja Moldova Security Forum, Maia Sandu a făcut o altă declarație despre unirea Republicii Moldova cu România. Președinta a afirmat că reunificarea celor două maluri ale Prutului ar aduce „mai multă securitate” Republicii Moldova. „Dar această decizie aparține majorității cetățenilor Republicii Moldova. E o decizie mare care poate fi luată doar de un număr mare al cetățenilor noștri”, a adăugat ea.

***

De la începutul acestui an, președinta Maia Sandu a vorbit în repetate rânduri despre o eventuală unire a Republicii Moldova cu România, afirmând inclusiv că ar susține această idee în cazul organizării unui referendum pe această temă. De asemenea, în luna mai, la Strasbourg, șefa statului a sugerat că autoritățile de la Chișinău ar putea lua în considerare reunificarea drept o alternativă pentru aderarea la UE, în cazul în care procesul de integrare europeană ar stagna.

Potrivit unui sondaj iData, 41% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin în prezent unirea cu România. În România, nivelul de sprijin este considerabil mai ridicat: aproximativ 72% dintre cetățeni susțin unirea celor două state.

Pe 27 martie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la București a adoptat o declarație prin care afirma că România „va fi întotdeauna pregătită” să vină în întâmpinarea oricărui demers de reunificare, dacă cetățenii Republicii Moldova își vor dori acest lucru.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: