Colaj NM

FOTO Maia Sandu, la postul vamal Sculeni: „De astăzi, automobilele și autocarele vor beneficia de condiții de așteptare și de control europene”

Președinta Maia Sandu a anunțat că a vizitat, pe 20 iulie, postul vamal Sculeni. Șefa statului a spus că postul trece printr-un amplu proces de extindere și modernizare și că șapte piste noi de control vamal pe sensul de ieșire din țară au fost deja finalizate. 

Pe o rețea de socializare, Maia Sandu a menționat că a vizitat astăzi postul vamal Sculeni, care trece printr-un amplu proces de extindere și modernizare.

„Șapte piste noi de control vamal pe sensul de ieșire din țară au fost deja finalizate. De astăzi, automobilele și autocarele de pasageri vor beneficia de condiții de așteptare și de control cu adevărat europene în postul vamal Sculeni. Până la sfârșitul anului vor fi încheiate și lucrările pe sensul de intrare și vom avea un post vamal pe deplin modernizat”, a precizat șefa statului.

Președinta a mulțumit Uniunii Europene „pentru sprijinul financiar acordat în reconstrucția acestui important obiectiv de infrastructură”.

„Țara noastră trebuie să aibă posturi vamale, drumuri, poduri și căi ferate moderne. Deja avem primele rezultate. Vom continua să investim în infrastructura țării, pentru că modul de viață european înseamnă și infrastructură europeană”, a adăugat șefa statului.

Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu

În februarie 2022, reprezentanții Guvernului declarau că punctul de trecere a frontierei de la Sculeni urmează să fie extins și modernizat în cadrul proiectului „Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe granița România – Moldova,  birourile vamale Albița – Leușeni, Sculeni – Sculeni și Giurgiulești – Giurgiulești”. Se menționa că proiectul, cu o valoare totală de 10 milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de cele două state.

Guvernul preciza că pentru postul vamal Sculeni, proiectul prevede modernizarea clădirii administrative, construcția unor noi pavilioane, majorarea numărului pistelor de control vamal, construcția platformei de scanare, reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare.

„Lucrările în cadrul postului vamal Sculeni au început parțial în anii 2018-2019, fiind realizate însă necalitativ, cu încălcări grave, fapt ce a adus un prejudiciu Serviciului Vamal de circa 9 milioane de lei”, comunicau reprezentanții Guvernului, adăugând că a fost demarată o nouă licitație și procedura de depunere a ofertelor, iar finalizarea lucrărilor de construcție fiind preconizată pentru anul 2023.

În februarie 2023, reprezentanții Serviciului Vamal menționau că lucrările de reabilitare la postul Vamal Sculeni au fost executate în proporție de aproximativ 20%.

Iar în mai 2023, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a decis alocarea a 23 milioane de lei pentru modernizarea postului vamal Sculeni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Tinerii suspectați că au bătut și umilit un elev de 19 ani – arestați pentru 30 de zile

Persoanele suspectate că au bătut și umilit un adolescent de 19 ani au fost plasate în arest preventiv. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP) vineri, 25 septembrie.

„Având în vedere gravitatea acțiunilor comise de aceștia în raport cu victima, toate persoanele vizate au fost plasate în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile”, a transmis IGP.

Amintim că, în seara de 24 septembrie, la Chișinău, un adolescent de 19 ani, a fost agresat și supus acțiunilor cu caracter degradant de un grup de cinci tineri, printre care și minori. Cazul a avut loc în apropierea unor cămine studențești, în timp ce tânărul se plimba cu o cunoscută în vârstă de 16 ani, din anturajul căreia erau făptașii. Șase persoane, inclusiv patru minori, printre care și fata de 16 ani, au fost reținuți.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că elevii responsabili de actele de violență vor fi exmatriculați. Iar Colegiul UTM a transmis că a inițiat o anchetă internă, fiind purtate discuții cu elevii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: