Maia Sandu/Facebook

(FOTO) Maia Sandu s-a întâlnit cu Laura Codruța Kövesi: Contăm pe ajutor în investigarea fraudelor comise de fugarii de justiție

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a avut în dimineața de 12 iulie o întrevedere cu Procurorul-șef european, Laura Codruța Kövesi, care se află într-o vizită la Chișinău. Șefa statului a amintit că șefa Parchetului European vor semna un acord de colaborare cu Procuratura Generală și și-a exprimat speranța că Parchetul European (EPPO) va ajuta Chișinăul în investigarea fraudelor comise de fugarii de justiția moldovenească în ultimii ani, dar și în supravegherea utilizării de către Republica Moldova a fondurilor europene.

Maia Sandu a menționat că combaterea corupției este angajamentul cu care a venit în fața oamenilor și aceasta rămâne prioritatea echipei de guvernare.

Ne concentrăm eforturile pe eliminarea practicilor abuzive în gestionarea banilor și proprietăților publice și pe oferirea instituțiilor din sectorul justiției a instrumentelor eficiente ca să combată flagelul corupției. Astfel putem îmbunătăți relația cetățenilor cu statul și putem spori calitatea vieții oamenilor. Progresele în acest domeniu vin însă mai greu, în special în cazul investigării corupției mari sau în identificarea și recuperarea activelor transferate peste hotare. Aici, avansarea investigațiilor depinde de colaborarea cu procurorii din alte jurisdicții. Contăm, în acest context, pe cooperarea dintre organele de urmărire penală din Republica Moldova și procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO), prima instituție de urmărire penală la nivelul UE”, a menționat Sandu.

Maia Sandu/Facebook

Subiectul a fost abordat dintre Maia Sandu și procurorul-șef european, Laura Codruța Kövesi, care se află într-o vizită la Chișinău.

Am salutat faptul că Procuratura Generală și șefa Parchetului European vor semna un acord de colaborare în acest sens. Contăm pe ajutorul EPPO în investigarea fraudelor comise de fugarii de justiția moldovenească în ultimii ani, dar și în supravegherea utilizării de către Republica Moldova a fondurilor europene. Republica Moldova s-a angajat să avanseze în procesul de integrare europeană, iar funcționarea justiției și combaterea corupției rămân determinante în acest parcurs”, a adăugat șefa statului.

Maia Sandu/Facebook

Președinta țării a mai menționat că statul de drept, eficiența sectorului justiției și capacitatea instituțiilor de stat de a funcționa eficient, fără corupție, sunt hotărâtoare în calea Chiișinăului spre euro-integrare.

Eliminarea flagelului corupției este importantă și în contextul gestionării fondurilor de dezvoltare, pe care țara noastră le va accesa în drumul spre UE. Banii oferiți de donatori trebuie folosiți eficient și onest, în interesul cetățenilor și al modernizării țării, pentru îmbunătățirea proceselor și serviciilor oferite oamenilor”, a conchis Maia Sandu.

Maia Sandu/Facebook

Procurorul-șef european urmează să aibă întrevederi cu ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, reprezentanți ai Procuraturii Generale, procurori anticorupție și combatere a crimei organizate, precum și cu societatea civilă.

După întâlnirea cu ministrul Justiției, Laura Codruța Kövesi va susține o conferință de presă comună cu Sergiu Litvinenco, la Reședința de Stat, pe 12 iulie, la ora 16:25. NewsMaker va difuza LIVE evenimentul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: