Colaj NM

FOTO „Paste răsfierte și o pârjoală din copite și mațe”. Reacția Alei Nemerenco, după ce o gravidă a publicat fotografii din maternitate

O publicație pe rețelele de socializare cu privire la alimentația din cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” din Chişinău a stârnit scandal. O femeie a publicat o imagine și un mesaj despre mâncarea oferită de instituție. Aceasta spune că „se gătește atât de prost, din produse atât de rele, încât femeile deseori preferă să rămână flămânde”. Ministra Sănătății a cerut implicarea primarului capitalei. „Instituția este subordonată orașului”, a menționat Nemerenco.

„De trei luni îmi stă în fața ochilor această imagine. E „mâncarea” oferită la maternitatea nr 1 de pe Viaduct. Instituție medicală din capitală. Niște „paste” răsfierte și o „pârjoală” din copite și mațe. Terciuri răsfierte, să tragă cât trebuie la cântar, borș sau soleancă cu miros greu de descris, nici un fir de mușchi de carne. Se gătește atât de prost, din produse atât de rele, încât femeile deseori preferă să rămână flămânde, în speranța că data viitoare va fi ceva mai bun. Se întorc în salon și mănâncă covrigi. Foarte multă mâncare ajunge de fapt la coșul de gunoi, dar sunt convinsă că în rapoarte e totul ok”, a scris femeia.

Cât timp a fost internată, ea a spus că nu a văzut să se ofere „măcar o felie de măr, salată sau legume coapte”.

„Țară agrară. Am fost curioasă să văd dacă vor face o excepție de Crăciun. Nu au făcut. V-ați mirat că plăcintele cu brânză nu au văzut brânză în ele? Să vedeți ce budincă cu brânză se serveşte acolo”, a adăugat femeia.

Ea a menționat că a planificat să nască la o instituție privată – „dar nu a mers”.

„La „Numărul 1” am petrecut mult timp, o experiență care nu numai că m-a adus cu picioarele pe pământ, ci mi le-a „priponit” acolo. Eu personal am avut noroc de soț, care timp de o lună a gătit noaptea și îmi aducea mâncare la 6-7 dimineața, ca să evite ambuteiajele. Dar nu fiecare familie are asemenea posibilitate, și nici nu e normal să fie așa, odată ce suntem obligați să plătim pentru asigurarea medicală”, a conchis femeia.

Facebook/Irina Perciun

Într-o reacție, ministra Sănătății Ala Nemerenco a spus că primarul capitalei Ion Ceban ar trebui să se implice „deoarece instituția este subordonată orașului”.

„Este inadmisibilă o așa alimentare într-o maternitate! Și mai puneți la muncă Direcția Generală Asistență Medicală și Socială că se ocupă cu ce dorește numai nu cu ce trebuie”, a comunicat ministra.

Ea a adăugat că Ministerul Sănătății s-a sesizat și va iniția verificări.

„Ministerul Sănătății în comun cu Guvernul SUA în calitate de donator și UNFPA asigură cu echipament modern în sumă de milioane de euro toate maternitățile, și instituțiile nu sunt în stare împreună cu Fondatorul să asigure o alimentație adecvată?”, a conchis Nemerenco.

De menționat că edilul capitalei nu a reacționat deocamdată cu privire la cazul din cadrul instituției spitalicești.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: