Colaj NM

FOTO Persoane rănite la Odesa, un muzeu de artă avariat și un crater imens în centrul orașului 

Centrul Odesei a fost ținta unui atac cu rachete noaptea trecută. Sunt persoane care au suferit răni. Clădirea unui muzeu, care se află în lista patrimoniului cultural UNESCO, a fost avariată. Iar pe una din străzile centrale ale Odesei s-a format un crater imens. Precizările au fost făcute de reprezentanții regiunii și presa ucraineană. 

Cinci persoane au suferit răni urmare a atacului nocturn asupra centrului Odesei, a anunțat șeful administrației militare a regiunii Oleg Kiper. El a adăugat că victimele au fost internate la spital.

În plus, potrivit lui Kiper, a fost avariată clădirea Muzeului de Artă, inclusă în lista patrimoniului cultural UNESCO și care astăzi împlinește 124 de ani. 

„Pereții clădirii sunt deteriorați, unele geamuri sunt sparte. Se lucrează pentru inspectarea și înregistrarea daunelor sitului de serviciu din zona patrimoniului mondial UNESCO”, a adăugat Kiper. 

Severrealii raportează că muzeul, situat într-unul dintre cele mai vechi palate din Odesa, a adăpostit peste 10.000 de opere de artă înainte de război, inclusiv picturi ale celor mai renumiți artiști ruși și ucraineni de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Unian scrie că oamenii au raportat pe rețelele de socializare că pe una din străzile centrale ale orașului s-a format un crater imens.

Partea rusă nu a comentat deocamdată atacul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

„Începutul tradiției noastre”: nouă producători de vin de casă, premiați la concursul „Polobocul de Aur”

Nouă producători de vinuri de casă au fost desemnați câștigători ai celei de-a XXIV-a ediții a concursului „Polobocul de Aur”. Ceremonia de premiere a avut loc sâmbătă, 4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul Zilei Naționale a Vinului 2026.

La eveniment a participat și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. În mesajul adresat producătorilor, ministrul a subliniat rolul vinului de casă în păstrarea tradițiilor vitivinicole și promovarea imaginii Republicii Moldova.

„Acolo rămâne, de fapt, începutul tradiției noastre și ar fi un reper important din această piață. Noi trebuie să ne bucurăm în continuare, dar cel mai important este să promovăm și mai mult imaginea Republicii Moldova, inclusiv prin termenul vinului de casă”, a declarat Osmochescu.

Concursul „Polobocul de Aur” este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. În cadrul ediției din acest an au fost desemnați câștigători la opt categorii:

  • Cel mai bun vin alb – Vitis Vinifera: Nicli Vasile din Congaz, pentru Pinot Gris, și Șpac Sergiu din Peticeni, raionul Călărași, pentru Fetească Regală;
  • Cel mai bun vin alb – soiuri hibride și Vitis labrusca: Suruceanu Valeriu din Cojușna, pentru cupajul Niagara/Cuderca;
  • Cel mai bun vin rose: Pogor Temofei din Văsieni, raionul Ialoveni, pentru Busuioacă;
  • Cel mai bun vin roșu – Vitis Vinifera: Sarandi Ion din Avdarma, Comrat, pentru Rară Neagră;
  • Cel mai bun vin roșu – soiuri hibride și Vitis labrusca: Sîrtmaci Grigore din Vulcănești, pentru Zaibel;
  • Cel mai bun vin roșu maturat: Șeptelici Tudor din Ungheni, pentru Rară Neagră;
  • Cel mai bun vin licoros alb: Belioglo Iurie din Cazaclia, pentru Muscat Ottonel;
  • Cel mai bun vin licoros roșu: Pojoga Gheorghe din Ciuciuleni, raionul Hîncești, pentru Cabernet.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: