Telegram/Vladimir Zelenski

FOTO România sprijină integrarea în NATO a Ucrainei. Iohannis și Zelenski au semnat o declarație la summit-ul de la Bulboaca

Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, și omologul său român, Klaus Iohannis, au semnat o Declarație privind sprijinul României pentru integrarea în NATO a Ucrainei. Documentul a fost semnat în marja Summit-ului Comunității Politice Europene, care se desfășoară în Moldova. Într-o postare pe o rețea de socializare, Vladimir Zelenski a mulțumit poporului român și lui Klaus Iohannis pentru solidaritatea cu Ucraina.

„Împreună cu Președintele României, Klaus Iohannis, am semnat o Declarație privind sprijinul României pentru integrarea euro-atlantică a Ucrainei. Acesta este un pas important în ajunul Summitului NATO din iulie de la Vilnius”, a scris președintele ucrainean pe canalul său de Telegram.

Vladimir Zelenski a relatat că în cadrul întâlnirii cu Klaus Iohannis, au discutat, de asemenea, despre pașii următori în ceea ce privește asistența acordată de România Ucrainei pentru a contracara agresiunea rusă și cooperarea bilaterală. O atenție deosebită, potrivit liderului de la Kiev, a fost acordată implementării Formulei Păcii ca bază pentru asigurarea unei păci durabile și juste pe continent și pentru restabilirea ordinii mondiale.

„Mulțumesc întregului popor român pentru solidaritatea cu Ucraina și lui Klaus Iohannis pentru contribuția personală la susținerea țării noastre și la consolidarea capacităților de apărare”, a transmis președintele Zelenski.

Telegram/Vladimir Zelenski
Telegram/Vladimir Zelenski

***

Precizăm că, pe 1 iunie 2023, în Republica Moldova se desfășoară un eveniment fără precedent în istoria țării. Circa 50 de președinți, prim-miniștri și oficiali europeni de rang înalt se află în țara noastră, pentru a pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Summitul Comunității Politice Europene se desfășoară la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la circa 35 de kilometri de Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Sportivii moldoveni au obținut șase medalii la Mondialul Universitar din Brazilia: trei de aur

Sportivii din Republica Moldova au obținut în total șase medalii la Campionatul Mondial Universitar la sporturile de contact din Brazilia. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Educației și Cercetării, care a precizat că cele mai bune rezultate au fost înregistrate la lupte feminine și muaythai.

„Luptătoarele de stil liber Mihaela Samoil (55 kg) și Irina Rîngaci (65 kg) au devenit campioane mondiale universitare, iar Andrei Avramov (-67 kg) a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere la muaythai, după ce l-a învins în finală pe mexicanul Luis Emilio Gonzalez”, a relatat Ministerul.

Potrivit instituției, alte trei medalii, de argint, au fost obținute de luptătorul de stil liber Ion Demian (92 kg) și de luptătorii de stil greco-roman Alexandru Solovei (77 kg) și Gabriel Lupașco (87 kg).

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: