Facebook/Larisa Novac

FOTO/VIDEO Deputați și membri ai Guvernului, la o cină caritabilă în Chișinău: vicepreședinta Parlamentului, printre chelneri

Deputați ai PAS și membri ai Guvernului, printre care premierul și ministrul Sănătății, au participat la o cină caritabilă. Evenimentul, desfășurat într-un local din capitală, a avut drept scop colectarea de fonduri pentru peste 1000 de copii din 42 de sate ale Republicii Moldova. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a participat la eveniment în rol de chelneriță.

„Peste 1000 de copii din 42 de sate ale Moldovei vor primi ajutor datorită oamenilor cu inimă mare care s-au adunat în această seară la cina caritabilă organizată de The Moldova Project. Atunci când punem umărul, bunătatea ajunge departe”, a comunicat premierul Alexandru Munteanu.

Vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman a declarat că și-a pus șorțul de chelneriță „pentru o cauză care merită tot efortul”. „Bănuții de astăzi din bacșișuri, dar și din plata pentru bucate vor merge direct la peste 1000 de copii. (…) Mulțumesc colegilor din Parlamentul Republicii Moldova, care au participat cu bucurie la cină și licitație, precum și prim-ministrului Alexandru Munteanu și ministrului Emil Ceban, care ne-au făcut o surpriză și ni s-au alăturat”, a comunicat Gherman.

Facebook/Doina Gherman
Facebook/Doina Gherman
Facebook/Doina Gherman
Facebook/Larisa Novac
Facebook/Larisa Novac

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: