euronews.com

FOTO/VIDEO Franța, paralizată de proteste. Aproximativ 1,5 milioane de persoane sunt în grevă

În Franța au loc proteste masive împotriva reformei sistemului de pensii, inițiativă anunțată de președintele Emmanuel Macron. La grevă participă reprezentanți ai mai multor profesii, printre care profesori și șoferi, informează BBC, astăzi, 6 decembrie. Potrivit sindicatelor, aceasta este cea mai amplă grevă din Franța din ultimii ani. 

Manifestațiile de protest au avut loc în mai multe orașe din Franța. În acest sens, ministrul de Interne, Christophe Castaner, a declarat că sunt așteptate aproximativ 250 de manifestații în toată țara. În rezultat, mai multe instituții de învățământ și-au sistat activitatea, iar transportul a fost paralizat. La Paris, din 16 linii de metrou, doar 5 funcționează.

Sursă: euronews

Nu au ieșit la muncă nici controlorii de trafic aerian. În total, aproximativ 30% din zborurile interne ale Air France vor fi anulate. Compania EasyJet a anulat mai mult de 200 de zboruri.

Potrivit BBC, aproape 70% din populație susțin greva, cu cel mai mare sprijin în rândul tinerilor între 18 și 34 de ani. Nemulțumirea este generată de faptul că Emmanuel Macron vrea să introducă reguli uniforme pentru calculul pensiilor. Noul sistem  presupune introducerea unui sistem de puncte, care să corespundă cu fiecare zi lucrată. Viitoarele pensii vor fi calculate pe baza punctelor acumulate. În rezultat, va fi mărită și vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Sursă: euronews
Sursă: euronews

Potrivit sindicatelor, la protestele de joi, 5 decembrie au participat aproximativ 1,5 milioane de persoane. Pe de altă parte, Ministerul de Interne a comunicat că s-au înregistrat 806.000 de manifestanţi, dintre care 65.000 la Paris. Se preconizează că protestele vor dura până luni, 9 decembrie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Rusia va ști secretele Moldovei?/ Sandu, despre „războiul cognitiv”/ Gaidarji, respins din cursa APG

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Sandu: Moldova, pregătită pentru un nou val de refugiați
— Moldova Security Forum: țara noastră, în prima linie a securității regionale
— Sandu: războiul cognitiv, cea mai mare amenințare la următoarele alegeri
— Noua structură a armatei, votată de Parlament cu ușile închise
— Gaidarji, respins din cursa pentru Adunarea Populară a Găgăuziei
— 71 de candidați înregistrați pentru alegerile din APG
— Câtă încredere au moldovenii în presă?
— MAE respinge acuzațiile Rusiei despre un „hub militar”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: