(VIDEO) Dodon cere dezvăluirea prețului la gaz/Dronele apără Moldova/Ceban îl invită pe Recean la dezbateri

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Moțpan îi ia locul lui Chironda în CMC
— Chironda pleacă din CMC pentru o funcție în minister?
— Protest la ANRE: Dodon cere prețuri transparente, Batrâncea vrea lichidarea agenției
— Controale în Durlești după incendiul de la mansardă
— Oficial UE: Moldova se află în „Prima Line” a atacurilor hibride rusești
— Procuratura generală are un șef interimar
— Ceban vrea să discute bugetul Chișinăului cu Sandu, Grosu și Recean
— Nosatîi, despre dronele din Lituania: suficiente pentru securitatea națională
— Expert: prețurile la imobiliare au luat-o razna, dar merită să cumperi
— Șapte deputați riscă amenzi pentru că au purtat panglica „Sfântul Gheorghe”
— Peste 21 de mln de lei pentru reintegrarea țării
— Doi polițiști din Drochia reținuți de CNA
— Tiraspolul reduce în jumătate prețul gazului pentru întreprinderi
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: Despre „cadourile electorale”, blocarea Telegram/TikTok în Moldova și descoperirea unui cimitir medieval în centrul Chișinăului

Alegeri: resurse administrative, «cadouri», fake news

În Moldova se folosesc din ce în ce mai intens resursele administrative în scop electoral, iar acest fenomen riscă să devină «normă electorală». Aceasta se spune într-un raport al asociației Promo‑Lex, care semnalează forme proeminente de utilizare a resursei administrative: promovarea proiectelor guvernamentale în formate greu de distins de publicitate politică. Asta se referă, printre altele, la programele «Buget Plus» și «Moldova poate». Iar ajutorul în valoare de 300 milioane lei pentru elevii din capitală și activitatea intensă a primarului Ion Ceban au fost calificate drept «cadouri electorale».

Potrivit Promo‑Lex, 91% din abuzurile electorale documentate în 2024 au avut conexiuni cu PAS și președinta Maia Sandu. PAS a răspuns că «Guvernul trebuie să comunice acțiunile sale într-o formă accesibilă și ușor de înțeles pentru cetățeni».

CEC a exprimat îngrijorare față de un deepfake în care președinta Comisiei, Angelica Caraman, este prezentată spunând că UE și Franța intervin în alegerile din Moldova. În CEC consideră acest material drept o «campanie coordonată de dezinformare».

Cumpărarea de voturi și spălare de bani?

În Moldova a fost reținut un bărbat suspectat de evaziune fiscală și spălare a peste 5,8 milioane dolari prin platforme cripto. Surse NM susțin că cazul ar putea fi legat de «finanțare ilegală și mituire electorală» înainte de alegerile parlamentare, versiune confirmată de poliție.

HaiTV nu se predă

Platforma de streaming HaiTV, care difuzează posturi rusești interzise în Moldova și canale asociate lui Ilan Șor, rămâne accesibilă, iar utilizatorii continuă să primească mesaje în Viber, cu îndemnul de a o folosi în continuare.

Reprezentanții HaiTV, răspunzând purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, care anunțase blocarea, scriu în mesaje trimise pe Viber: «Daniel Vodă a crezut că a învins, dar noi suntem mai vii ca niciodată».

Blocarea rețelelor sociale în Moldova

Autoritățile au declarat că nu intenționează să blocheze Telegram și TikTok înaintea alegerilor, catalogând zvonurile drept «speculații electorale». Guvernul afirmă că dorește doar să «protejeze oamenii», solicitând platformelor eliminarea conținutului periculos (droguri, manipulări externe, materiale nocive) și blocarea conturilor care răspândesc fake news și propagandă.

Apelul Arinei Spătaru către Maia Sandu

Lidera Partidului ALDE Moldova, Arina Spătaru, a cerut Maiei Sandu să «propună candidați cinstiți, curajoși și bine pregătiți» pentru ALDE. Spătaru a făcut această solicitare după declarația Maiei Sandu despre disponibilitatea ei de a recomanda candidați pentru Parlament nu doar pentru PAS, ci și pentru alte partide și blocuri.

Declarația a fost făcută de Maia Sandu în interviul acordat recent NM.

ALDE

Alegeri: opoziția unită și monopolul PAS

După consolidarea opoziției de stânga în cadrul «Blocului Patriotic», liderul socialiștilor Igor Dodon a declarat că poartă negocieri cu primarul Chișinăului, Ion Ceban (liderul MAN), privind o strategie comună pentru alegerile parlamentare. MAN, însă, această informație nu a confirmat. NM, în articolul «Problema celor trei forțe», a analizat perspectivele unificării opoziției, avantajele unei strategii comune și potențialele efecte ale contrapunerii cu strategiile complet opuse ale PAS.

Dodon și România

Într-un interviu acordat publicației române HotNews.ro, Dodon a numit interdicția de intrare a lui Ion Ceban în România și spațiul Schengen «o rugăminte a Maiei Sandu de a pedepsi un contracandidat». El a mai îndemnat România «să se amestece mai puțin în politica internă» și a acuzat-o pe Maia Sandu și pe Nicușor Dan de încercări de influențare a alegerilor din Moldova. În plus, Dodon a salutat posibila revenire a lui Plahotniuc, pe care îl vede ca pe un factor capabil să «destabilizeze actuala guvernare».

Extrădarea lui Plahotniuc: analiza NM

Situația privind extrădarea lui Vladimir Plahotniuc devine din ce în ce mai complexă. Procuratura susține că a trimis Greciei toate documentele necesare, avocatul spune că nu, iar Plahotniuc își dorește să revină în Moldova. În Grecia, el riscă până la 10 ani de închisoare pentru utilizare de documente false. NM a discutat cu avocatul Alexandru Bot (WatchDog.md) despre cum funcționează sistemul de extrădare și dacă dosarul penal din Grecia ar putea complica procesul.

ТАСС

Linia de înaltă tensiune Bălți—Suceava

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat o licitație pentru construirea unei linii electrice de înaltă tensiune între Bălți și județul Suceava din România. Ministerul Energiei a precizat că proiectul, în valoare de 77 milioane dolari, finanțat de BERD și Banca Europeană de Investiții, va întări securitatea energetică a țării. Se estimează finalizarea celor 48 km până în 2027.

Proiect nou PAS

PAS a lansat un proiect de modernizare energetică a blocurilor de apartamente, care va permite locatarilor să plătească cu până la 50% mai puțin pentru utilități și să regleze temperatura în mod individual. Deputatul PAS, Radu Marian, a precizat că o primă implementare a avut loc într-un bloc multietajat din Bălți — proiect finanțat din fonduri europene și realizat de antreprenori locali.

Moldova și SUA: taxe vamale

Moldova a solicitat Statelor Unite să amâne introducere taxei de 25% pentru exporturile moldovenești, pentru a avea timp să negocieze reducerea tarifelor. Ministerul Economiei speră la o perioadă de grație și scăderea ulterioară a tarifelor

Săpături arheologice în centrul Chișinăului

În curtea Spitalului nr. 2 din Chișinău au fost descoperite opt morminte medievale, confirmând existența în acel loc a unui cimitir din secolele XV‑XVI. De asemenea, arheologii au identificat vestigii ale primei piețe comerciale din Chișinău: pavaje, structuri subterane și artefacte medievale.

Agenda zilei, 1 august:

10:00 — Ședința Consiliului Municipal Chișinău

Bună dimineața!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: