deschide.md

Gările și stațiile auto revin în gestiunea statului. Contractul semnat de Guvernul Filip pentru 25 de ani a fost desfăcut

Gările și stațiile auto revin în gestiunea statului. Se întâmplă după ce Guvernul a rezoluționat contractul de parteneriat public-privat ce prevedea modernizarea autogărilor pe motivul neprezentării garanției de bună execuție și neîndeplinirii planului de investiții asumat.

Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că Guvernul, prin intermediul comisiei de monitorizare, a decis joi, 25 august, desfacerea contractului. Potrivit sursei, în luna mai antreprenorul a fost notificat să remediez situația în termen de 90 zile, fapt care nu a fost realizat.

Conform contractului, timp de o lună, partenerul privat urmează să transmită toate activele preluate în decembrie 2018 de la Întreprinderea de Stat Gările și Stațiile Auto „în bună stare, funcționale şi libere de orice sarcină sau obligație”. Legislația în domeniu prevede că în cazul încetării parteneriatului public-privat, partenerul privat este obligat să asigure continuitatea activității sau prestării serviciilor până la preluarea acestora de către partenerul public.

În ședința comisiei de monitorizare a fost examinat și planul de acțiuni de preluare a activelor de către stat.

Contractul de concesiune a autogărilor a fost semnat pe 17 decembrie 2018 cu SRL Gările Auto Moderne, pe un termen de 25 de ani. Conform contractului, partenerul privat s-a obligat să modernizeze 30 de gări și stații auto în cel mult trei ani.

***

Potrivit Rise Moldova, Compania Gările Auto Moderne a ajuns în atenția publică la finele anului 2018, după ce, la doar o lună de la fondare, a obținut de la Guvernul condus de democratul Pavel Filip dreptul de concesiune, pe un termen de 25 de ani, asupra întregii rețele de gări auto din țară.

În iunie 2019, după schimbarea guvernării, Parlamentul a constituit o Comisie de anchetă a privatizărilor şi concesionărilor desfășurate din anul 2013, în vizorul aleșilor poporului intrând, în special, privatizarea Air Moldova și Tutun-CTC, precum și concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și a Gărilor Auto din Moldova.

Astfel, comisia parlamentară de anchetă, dar și auditorii Curții de Conturi, au constatat o serie de nereguli în procesul de concesionare a rețelei de gări auto și a solicitat organelor de drept să investigheze acțiunile și inacțiunile celor care au reprezentat interesele statului în această tranzacție. În rezultat, la 26 decembrie 2019, Procuratura Anticorupție a inițiat o urmărire penală pentru abuz de putere sau abuz de serviciu săvârșit de o persoană cu funcție de demnitate publică, fiind efectuate ridicări de documente și audierea unor martori.

Totodată, Parlamentul a cerut Agenției Proprietății Publice să demareze procedura de reziliere a contractului de concesiune a Gărilor și Stațiilor Auto.

Coincidență sau nu, potrivit sursei citate, în perioada în care Curtea de Conturi și Parlamentul au început să verifice concesionarea rețelei de gări auto, Gările Auto Moderne și-a schimbat de câteva ori proprietarii, ajungând să fie controlată de Alexandru Vîlcu (25% direct și 25% prin intermediul firmei Ramin-Lux SRL) și de ucraineanca Oksana Demchenko.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: