taxiru.ru

Gata cu monopolul. Toți operatorii de taxi vor putea prelua pasageri de la Aeroportul Chișinău

Toți operatorii de taxi vor putea prelua pasageri de la Aeroportul Internațional Chișinău. Informațiile au fost făcute publice de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. 

Potrivit vicepremierului, operatorii de taxi vor avea o parcare amenajată, unde vor sta în rând și vor aștepta să preia pasagerii.

La terminalul de ieșire din aeroport vor fi amplasate indicatoare care vor ghida pasagerii către taximetriști. Principiul de funcționare va fi primul venit primul servit.

Astfel, va fi evitat ambuteiajul din fața aeroportului, iar taximetriștii nu vor mai sta la ieșire să preia pasagerii.

În acest sens, Aeroportul Internațional Chișinău a emis un regulament care explică detaliat cum va decurge toată procedura.

În această săptămână va fi organizată o ședință cu reprezentanții companiilor de taxi unde va fi prezentat noul regulament.

Amintim că până acum doar o singură companie de taxi avea permisiune de a staționa în fața aeroportului. Contractul cu această companie nu a fost prelungit.

***

Plenul Consiliului Concurenței informează că pe 23 ianuarie a inițiat o investigație referitor la semnele de abuz de poziție dominantă de către întreprinderea care gestionează aplicațiile digitale Yandex Go și Yandex Pro, utilizate la prestarea și folosirea serviciilor de taxi.

Totodată, în Chișinău, adesea este problematic să apelezi la serviciile de taxi, iar când plouă sau ninge este practic imposibil să găsești o mașină liberă. Acum situația s-a acutizat și mai mult. Taximetriștii nu-și pot perfecta asigurările întrucât companiile din acest domeniu le îngreunează procesul, iar uneori chiar refuză să-i deservească.

Citește articolul integral AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vasile Tofan

Tofan, la tribuna ONU: „Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață”

Prim-ministrul Vasile Tofan a susținut sâmbătă, 26 septembrie, un discurs la Adunarea Generală a ONU. Oficialul a vorbit despre parcursul european al Republicii Moldova, presiunile exercitate de Rusia, războiul din Ucraina și securitatea țării, dar și despre necesitatea consolidării democrației și dezvoltării economice. Șeful Guvernului a subliniat că Moldova trebuie să-și decidă singură viitorul și să-și consolideze rolul în comunitatea internațională.

„În cea mai mare parte a acestei perioade, lumea ne-a descris drept o țară prinsă între Est și Vest — un loc în care alții hotărau. Astăzi mă aflu în fața dumneavoastră în calitate de nou prim-ministru al unei țări care a făcut propria alegere”, a spus Tofan.

Premierul a afirmat că, după independență, Moscova a folosit gazul și embargourile comerciale ca instrumente de presiune, iar în ultimii ani Rusia ar fi încercat să influențeze politica din Moldova prin finanțări ilicite, dezinformare, atacuri cibernetice și cumpărarea voturilor.

„Moldovenii au răspuns că țara lor nu este de vânzare”, a declarat Tofan.

El a prezentat integrarea europeană drept un „proiect național” și a spus că aderarea la UE nu reprezintă pentru Moldova înlocuirea unei sfere de influență cu alta. „Înseamnă că cetățenii noștri își exercită dreptul de a alege. De a alege democrația. De a alege prosperitatea. De a alege pacea”, a afirmat premierul.

O parte importantă a discursului a fost dedicată războiului din Ucraina. Tofan, care a spus că a locuit aproape 15 ani la Kiev, a relatat inclusiv despre impactul războiului asupra copiilor.

„Copiii au ajuns înspăimântător de pricepuți la această aritmetică nocturnă a războiului”, a spus el, referindu-se la copiii care calculează timpul până la sosirea dronelor și momentul în care trebuie să ajungă în adăposturi.

Premierul a declarat că drone rusești au încălcat în mod repetat spațiul aerian al Republicii Moldova și a avertizat că repetarea acestor incidente nu trebuie să le transforme în ceva normal. „Faptul că o încălcare se repetă nu o face acceptabilă”, a subliniat Tofan.

În discurs, șeful Guvernului a cerut și retragerea armatei ruse din regiunea transnistreană.

„Vom continua să insistăm pe retragerea lor necondiționată. Ne dorim o reintegrare pașnică a țării noastre, cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a declarat el.

La final, Tofan a spus că Moldova trebuie să-și cunoască nu doar problemele, ci și capacitatea de a-și decide singură viitorul.

„Prea mult timp, moldovenilor li s-a spus că țara noastră este prea mică, prea expusă și prea divizată ca să-și poată alege singură viitorul. (…) Noi ne cunoaștem problemele. Dar trebuie să ne cunoaștem și puterea”, a spus premierul.

„Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață”, a încheiat Tofan.

Amintim că Vasile Tofan se află la New York în perioada 23-26 septembrie, unde participă la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Acesta a avut întrevederi cu cu prim-miniștrii Sloveniei și Croației și discuții cu reprezentanți ai mediului de afaceri american.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: