Andrei Mardari / NewsMaker

Gavrilița, gata să renunțe la PAS pentru un job la BNM. Salariul ar putea fi de cel puțin 4 ori mai mare decât cel de prim-ministru

Ex-premierul Natalia Gavrilița a anunțat, pe 14 iulie, că și-a depus dosarul pentru funcția de membră a Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). În caz că va trece concursul, Gavrilița va fi obligată să renunțe la orice afiliere politică, inclusiv să își suspende statutul de membru al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Natalia Gavrilița consideră că abilitățile sale vor fi utile anume în această funcție.

„Am decis să mă dedic de acum încolo dezvoltării economice a țării noastre dintr-o funcție tehnică, dar foarte importantă pentru stabilitatea macro-financiară a Republicii Moldova. E o decizie grea pe care mi-o asum. În același timp, voi rămâne în continuare alături de cetățeni, veghind ca activitatea Băncii Naționale să fie cât mai eficientă, transparentă și credibilă”, a scris ex-premierul pe Facebook.

Consiliu de supraveghere al BNM este format din 7 membri, 3 dintre care mai dețin funcțiile de guvernator, prim-viceguvernator și viceguvernator. NM a analizat declarațiile de avere ale celorlalți patru membri și a constat că trei din ei au beneficiat de o indemnizație lunară de 93.335 lei, iar unul de 75.684 lei. Astfel, putem presupune că, dacă Natalia Gavrilița va trece concursul, va primi lunar peste 75 de mii de lei, adică de cel puțin 4 ori mai mult de cât salariul de prim-ministru (21.971 lei lunar).

***

Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru pe 10 februarie 2023. În aceeași zi, Maia Sandu a desemnat candidatura lui Dorin Recean pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.

Ulterior, pe 16 februarie 2023, majoritatea parlamentară a dat vot de încredere cabinetului de miniștri condus de către Dorin Recean. Noii miniștri au depus în aceeași zi și jurământul de credință patriei, în fața președintei Maia Sandu. Programul de Guvernare îl găsiți aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Biroul de reintegrare, despre acțiunea împotriva taxelor vamale de la Bender: „Un pseudo-protest”

Biroul politici de reintegrare pune la îndoială autenticitatea acțiunii organizate pe 15 septembrie la Bender împotriva taxelor aplicate întreprinderilor din stânga Nistrului. Într-un comentariu pentru NewsMaker, instituția a calificat acțiunea drept un „pseudo-proteste” și a amintit că libertatea de exprimare și opiniile critice sunt cenzurate și restricționate în regiune, iar cei care contestă administrația de facto riscă să fie persecutați.

„Este bine cunoscut faptul că libertatea de exprimare și dreptul la opinii critice sunt constant cenzurate, restricționate și controlate de factorii de propagandă din regiune, inclusiv cu aplicarea persecutărilor abuzive și ilegale. Regia și tactica unor asemenea pseudo-proteste este foarte contradictorie în contextul abordării problemelor economice, dar a afișării lozincilor, mesajelor și simbolurilor anticonstituționale și a lipsei reprezentanților mediului de afaceri care activează în conformitate cu cerințele legislației în vigoare a Republicii Moldova”, a precizat Biroul într-o reacție pentru NM.

Biroul a dat asigurări că Chișinăul va continua să promoveze politicile de reintegrare a țării și de restabilire a spațiilor naționale unice, „reieșind din cerințele legale, respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării și cu asigurarea protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Amintim că zeci de persoane s-au adunat pe 15 septembrie în apropierea postului ilegal de control de la Bender, exprimându-și nemulțumirea față de taxele vamale aplicate de Chișinău întreprinderilor din stânga Nistrului începând cu 1 septembrie. Detalii – AICI.

Participanții au purtat drapele ale autoproclamatei regiuni transnistrene și pancarte cu mesaje precum „Nu genocidului politic” și „Nu presiunilor asupra Transnistriei”. Mesaje identice au fost afișate și la acțiunea organizată pe 10 septembrie la Bender.

Solicitat de NM pentru un comentariu, avocatul „Promo-LEX”, Vadim Vieru, specializat în apărarea drepturilor oamenilor din stânga Nistrului, a admis că acțiunile din stânga Nistrului ar putea fi organizate de Tiraspol: „sunt neautentice”. Acesta susține că participanții ar putea fi aduși în mod „forțat” și folosiți drept „instrument de presiune asupra Chișinăului”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: