Ministerul Culturii

Graficianul Eduard Maidenberg a decedat. Ministerul Culturii: „Numele său rămâne legat de o creație care a depășit granițele țării”

Artistul Eduard Maidenberg, grafician cunoscut și apreciat pentru lucrările sale, a decedat. Anunțul a fost făcut de Ministerul Culturii, pe 8 iulie. Instituția a transmis condoleanțe familiei îndoliate, comunității artistice și tuturor celor care l-au cunoscut.

„Numele său rămâne legat de grafica moldovenească și de o creație care a depășit granițele țării, fiind apreciată de colegi, critici, prieteni și de toți cei care i-au descoperit opera. Ministerul Culturii adresează condoleanțe familiei, apropiaților și comunității artistice. Odihnă veșnică”, a transmis Ministerul Culturii.

Un mesaj de omagiu a fost publicat și de Centrul Cultural Evreiesc „KEDEM”, care a amintit că a colaborat cu artistul în 2024, în cadrul proiectului „Dialog Cultural – Moldova evreiască”, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.

„Suntem recunoscatori pentru ocazia de a-l cunoaște și de a colabora cu el. Creațiile sale vor rămâne o mărturie a talentului, sensibilității și devotamentului față de cultura pe care a reprezentat-o”, transmite Centrul.

Artistul și-a făcut debutul la doar 20 de ani, iar ulterior și-a dedicat o mare parte a creației ilustrației de carte, în special celei pentru copii. De-a lungul carierei, a colaborat cu editurile din Republica Moldova și a ilustrat volume semnate de autori precum Victor Hugo, Rudyard Kipling, Alan Alexander Milne, Kornei Ciukovski, Astrid Lindgren și Spiridon Vangheli.

Un loc aparte în opera sa l-au ocupat motivele evreiești. Maidenberg a realizat numeroase lucrări dedicate patrimoniului cultural evreiesc, iar după schițele sale au fost confecționate porțile metalice ale Cimitirului Evreiesc din Chișinău. De asemenea, timp de mai mulți ani, a fost președintele Clubului Pictorilor Evrei de la Biblioteca Evreiască „Ițic Manger” din Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: