Deputații, scoși din vacanță. Grosu a solicitat convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară

Parlamentul s-ar putea convoca în sesiune extraordinară, în perioada 29-30 ianuarie. O decizie în acest sens va fi luată de către Biroul permanent al Parlamentului. Se întâmplă după ce speakerul Igor Grosu a solicitat convocarea. 

Reprezentanții Parlamentului au anunțat, pe 28 ianuarie, că Biroul permanent va examina solicitarea lui Igor Grosu de convocare în sesiune extraordinară în perioada 29-30 ianuarie.

„Inițiativa de convocare a Parlamentului în sesiune extraordinară este motivată de necesitatea de a urgenta promovarea unor acte normative privind instituirea unui cadru normativ unitar, bazat pe principii unice aplicabile procesului de prevenire și combatere a criminalității organizate, precum și pentru consolidarea arhitecturii instituționale a organelor responsabile de combatere a corupției și a criminalității organizate. Inițiativele legislative urmează a fi adoptate și aplicate în regim de urgență”, au comunicat reprezentanții Parlamentului.

Potrivit regulamentului, Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Cea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie.

În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputaţi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Сергей Чернев

Reprezentantul Cancelariei de Stat îndeamnă la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: „Eu nu voi merge”

Șeful Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev, a îndemnat la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni difuzate de NTS, pe 9 septembrie.

Cernev susține că recentele modificări ale legislației electorale, inclusiv introducerea cerinței privind cunoașterea limbii române de către candidați, ar fi limitat posibilitatea mai multor persoane de a participa la scrutin. În opinia sa, noile reguli ar trebui aplicate la următoarele alegeri, nu la cele din acest an.

„Eu nu voi merge. De ce? Deoarece consider că sunt lezate drepturile poporului găgăuz, drepturile alegătorului găgăuz. Astăzi este o perioadă de tranziție, iar aceste alegeri trebuie să se desfășoare după legile vechi. Noi niciodată nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a declarat Cernev.

Acesta i-a îndemnat și pe potențialii candidați la funcția de bașcan să boicoteze scrutinul.

„Dacă vreunul dintre acești candidați se respectă, se gândesc astăzi la Găgăuzia, nu trebuie să alerge, ci să declare că boicotează alegerile pentru funcția de bașcan”, a mai spus Cernev.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Cancelaria de Stat în legătură cu declarațiile lui Cernev și compatibilitatea acestora cu funcția pe care o deține. Până la publicarea știrii, instituția nu a răspuns solicitării.

Amintim că perioada electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei a început pe 3 septembrie. Campania electorală urmează să înceapă pe 16 octombrie, iar scrutinul este programat pentru 15 noiembrie. În aceeași zi urmează să fie aleși și deputații Adunării Populare a Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: