Guțul ar fi încercat să se eschiveze de la urmărirea penală? PA anunță când va examinat demersul privind arestul

Procuratura Anticorupție (PA) anunță că a primit un set de documente de la mai multe instituții ale statului care ar indica faptul că bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul, reținută în urmă cu două zile, ar fi încercat să se eschiveze de la urmărirea penală. Potrivit instituției, în acest context, procurorii anticorupție au înaintat instanței un demers privind aplicarea măsurii de arest preventiv, care va fi examinat pe 28 martie.

La 26 martie, procurorii anticorupție au înaintat în instanța de judecată, demers privind aplicarea măsurii preventive –  arestarea preventivă în privința Evgheniei Guțul. (…) Pe 26 martie, Procuratura Anticorupție a recepționat un set de acte de la mai multe instituții ale statului, semnalând o eventuală eschivare a Evgheniei Guțul de la organul de urmărire penală și de la examinarea judiciară a cauzei în instanța de judecată, care se află la o etapă avansată, fapt ce a determinat înaintarea unui demers de aplicare a măsurii preventive privative de libertate”, a transmis într-un comunicat PA.

Procuratura Anticorupție a menționat că instanța va examina demersul privind aplicarea arestului preventiv pe 28 martie.

Amintim că Evghenia Guțul a fost reținută în seara de 25 martie, la Aeroportul Chișinău, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție. Bașcana Găgăuziei urma să plece peste hotare „pentru chestiuni de serviciu”, potrivit canalului de Telegram „Sputnik Молдова 2.0”.

CNA a comunicat anterior că guvernatoarea a fost reținută într-un dosar pentru gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații. Aceasta respinge acuzațiile care i se aduc.

Evghenia Guțul mai este învinuită într-un dosar privind finanțarea ilegală a Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional în 2023, care se află în proces de examinare în instanță. În cadrul acestei cauze penale, bașcanei nu i-a fost aplicată nicio măsură preventivă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: