Facebook/Dorian Istratii

Guțul nu va avea loc la masa miniștrilor? Deputat PAS: Dacă bașcanul nu va avea o agendă de integrare europeană, nu vom avea ce discuta

Chișinăul nu are ce discuta cu noul bașcan al UTA Găgăuzia dacă acesta nu va avea o agendă europeană sau una opusă intereselor Republicii Moldova. Precizările au fost făcute de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dorian Istratii, la emisiunea „Freedom” de la TV8.

Se va comunica cu acei cetățeni care vor integrare europeană. Dacă bașcanul nu va avea o agendă de integrare europeană sau o agendă care va contravine intereselor Republicii Moldova, nu vom avea ce discuta cu această persoană. Relațiile vor fi foarte pragmatice”, a comunicat Istratii.

Deputatul a adăugat că „în UTA Găgăuzia, s-au investit foarte mulți bani europeni”.

Acest lucru nu a ajutat cetățenii de acolo să înțeleagă care este vectorul și de unde vine susținerea. Până acum, o bună parte din ei susțin Federația Rusă”, a spus parlamentarul.

Fostul deputat Iurie Reniță, la aceeași emisiune, a declarat că „pentru început, sunt necesare două lucruri: decuplarea de la propaganda, adică de la mass-media rusească”.

Al doilea, zona Găgăuziei este unica în Republica Moldova, în care taxele și impozitele nu merg la bugetul național. Cum acceptăm cu atâta lejeritate lucrul ăsta? Sunt vreo 10 puncte categoric care au fost introduse în legea cu statut special, pe care actuala guvernare, calm, liniștit și absolut legal, le poate modifica foarte rapid”, a menționat Reniță.

Noi deja am început să facem o analiză a legislației în domeniu. Discutăm despre anumite ajustări, modificări, unde poate nu s-a mers corect în 94″, a replicat Istratii.

Deputatul PAS a adăugat că în UTA Găgăuzia s-au făcute multe investiții europene, dar acolo mai sunt cetățeni de partea Rusiei.

În comparație cu alte teritorii, UTA Găgăuzia a fost favorizată și rezultatul este zero. Nu poți dimineața să beneficiezi de granturi din UE și seara să te rogi la Putin, nu e posibil așa ceva. Cetățenii UTA Găgăuzia sunt cetățenii noștri, noi trebuie să-i ajutăm și să-i convingem că UE este unica cale. Părerea mea e că ea trebuie să fie o autonomie culturală, etnică și nicidecum financiară sau juridică”, a conchis deputatul.

***

Pe 14 mai a avut loc turul II al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Candidata Partidului „ȘOR” Evghenia Guțul s-a confruntat în turul doi cu Grigorii Uzun, candidat susținut de PSRM. Guțul a acumulat cele mai multe voturi.

Pe 22 mai, Curtea de Apel Comrat a validat alegerile din Găgăuzia. Precizăm că decizia Curții de Apel Comrat nu este definitivă, aceasta poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.

Oamenii legii au inițiat recent un dosar penal pe faptul coruperii alegătorilor din Găgăuzia de către Partidul „ȘOR” în favoarea Evgheniei Guțul. Reprezentanți din cadrul formațiunii sunt acuzați că ar fi oferit câte 15 mii lei pentru fiecare persoană care determina alte 30 de persoane să o voteze pe Guțul la funcția de bașcan.

Pe 17 mai, premierul Dorin Recean a venit cu un mesaj către cetățenii din Autonomie, menționând că „nimeni, dar absolut nimeni, în locul lor nu va alege bașcanul”. Premierul a mai declarat că problemele care au fost identificate au fost documentate și vor fi prezentate în instanță, iar „instanța va da o apreciere”.

Pe 22 mai, Igor Grosu a spus că la nivelul Parlamentului se va evalua cât a investit până acum Republica Moldova în diferite regiuni ale țării. Grosu a adăugat că a văzut unii lideri de opinie care „au făcut turul” prin Găgăuzia „și au sesizat niște diferențe”. Potrivit oficialului de la Chișinău, parlamentarii trebuie să vadă dacă „și-au atins scopurile spre exemplu aceste politici în timp” și dacă „au contribuit ele cumva la integrarea acestei regiuni mai mult”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: În Moldova se afla avionul meu prezidențial, de aceea Rusia a atacat țara. Când ne întorceam prin Chișinău, au făcut același lucru

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat atât când intenționa să decoleze din Chișinău, cât și la întoarcerea sa din străinătate, tot prin capitala Republicii Moldova. Astfel, el a spus că dronele rusești au intrat de două ori în spațiul aerian al Republicii Moldova, în timp ce acolo se afla avionul său prezidențial. Despre acest lucru el a vorbit într-un interviu pentru CBS News, relatează Meduza. Menționăm că, în ultima perioadă, mai multe drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.

„În Moldova se afla avionul meu prezidențial și, de aceea, ei au atacat Moldova. Au folosit spațiul aerian al Moldovei. Poate că nu au vrut să mă atace personal. (…) Nu am relatat acest lucru în presă, dar, când ne întorceam acasă, din nou prin Chișinău, au făcut același lucru”, a declarat Zelenski.

La întrebarea jurnalistului dacă Moscova a încercat în acest fel să-l sperie pe Zelenski, președintele Ucrainei a răspuns afirmativ.

Zelenski a povestit despre incidentele din Moldova, răspunzând solicitării de a comenta atacul unei drone rusești asupra unui tren care se afla în apropierea garniturii feroviare speciale cu care diplomați și oficiali europeni călătoreau din Ucraina spre Polonia. Potrivit lui Zelenski, Rusia știa că în tren se aflau „europeni, americani, delegații importante”. „Și au lansat un atac. Au făcut acest lucru în mod frecvent în Moldova, România și, uneori, în Polonia. Este un proces. Ei își demonstrează forța și, după cum înțelegeți, atunci când își demonstrează această forță, nimeni nu le răspunde”, a declarat Zelenski.

***

Pe 9 septembrie, premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat că avionul care îl transporta pe Zelenski spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere pe 8 septembrie din cauza închiderii temporare a spațiului aerian, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat în Republica Moldova. Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, a comunicat Guvernul. Detalii AICI.

Menționăm că, în ultimele zile, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat din nou. Pe 12 septembrie, o dronă a intrat dinspre Ucraina, a dispărut de pe radar în raionul Soroca și a reapărut în raionul Edineț. În acest timp, spațiul aerian a fost închis temporar în zonele de Nord și Centru. Pe 14 septembrie, o dronă a traversat pentru scurt timp spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona localității Palanca, ulterior a revenit în spațiul aerian al Ucrainei. Tot pe 14 septembrie, o altă dronă neautorizată a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aceasta a părăsit spațiul aerian în proximitatea localității ucrainene Cuciurgan, continuându-și deplasarea spre Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: