Guvernatorul regiunii ruse Briansk susține că un grup diversionist ucrainean ar fi bombardat un sat. Dovezi, însă, nu a prezentat

Guvernatorul regiunii ruse Briansk, Alexandr Bogomaz, a declarat că un „grup diversionist ucrainean” ar fi săvârșit, pe 15 august, o tentativă de infiltare în satul Kurkovici, însă acesta ar fi fost împiedicată de structurile de apărare ruse. Bogomaz a spus că localitatea ar fi fost „bombardată”, fără însă a prezenta vreo dovadă.

„Victime nu sunt. În urma bombardamentelor Forțelor Armate ale Ucrainei, un animal al întreprinderii agricole a fost ucis, iar instalațiile de producție și un vehicul au fost parțial avariate”, a scris oficialul pe canalul său de Telegram.

Chiar dacă inițial a declarat că nu au fost înregistrate victime, ulterior Bogomazov a precizat că un muncitor al întreprinderii agricole, care ar fi fost atacate, a fost rănit. „În prezent, acesta se află la spitalul raional, unde primește toate îngrijirile medicale necesare”, a menționat el.

Precizăm că, pe 2 martie, autoritățile ruse au raportat că un „grup diversionist ucrainean” s-a infiltrat în două sate din Briansk. Autoritățile locale au afirmat că „diversioniștii” au ucis două persoane și au rănit alte trei, inclusiv un copil. „Corpul Voluntarilor Ruși” a revendicat responsabilitatea pentru incident. Pe 6 aprilie, „Corpul Voluntarilor Ruși” a declarat că a „vizitat”, din nou, regiunea Briansk.

Pe canalul de Telegram „Corpului Voluntarilor Ruși” nu există rapoarte despre tentativa de infiltrare din Briank. De asemenea, în spațiul public nu au apărut imagini care să ateste veridicitatea „bombardamentul” din satul Kurkovici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Furtuna a făcut ravagii la Ungheni: circa 100 de arbori doborâți, mașini avariate și rețele electrice afectate

Ploile torențiale din noaptea de 25 august au provocat pagube semnificative în raionul Ungheni. Aproape 100 de arbori au fost doborâți de vântul puternic, mai multe automobile au fost avariate, iar în unele localități au fost înregistrate întreruperi ale energiei electrice și probleme la funcționarea semafoarelor.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în aproximativ 30 de minute au fost înregistrate 23 de apeluri privind arbori căzuți. În nouă cazuri, copacii au căzut peste automobile. Din fericire, nu au fost raportate victime.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) informează că salvatorii au intervenit în 10 cazuri pentru lichidarea consecințelor furtunii. Din cauza rafalelor puternice de vânt, aproximativ 100 de arbori au fost doborâți în municipiul Ungheni, iar șase automobile au fost avariate. Totodată, au fost afectate rețele electrice și fire de telecomunicații.

Salvatorii au intervenit pe mai multe străzi din municipiu, inclusiv pe Feroviară, Mihai Eminescu, Națională, Alexandru Bernardazzi și Romană, unde arborii căzuți au avariat mașini sau au blocat accesul în zone rezidențiale. De asemenea, copaci doborâți de vânt au blocat circulația pe mai multe sectoare de drum, inclusiv în satul Drujba.

Poliția a mai anunțat că a fost semnalată deteriorarea parțială a unui acoperiș, defecțiuni la unele semafoare, inclusiv la treceri la nivel cu calea ferată, precum și întreruperi locale ale energiei electrice în mai multe localități din raion.

Pentru înlăturarea consecințelor intemperiilor au fost mobilizați 16 angajați ai IGSU cu patru autospeciale, 50 de lucrători ai serviciilor comunale din Ungheni cu 20 de unități de tehnică, 12 angajați ai rețelelor electrice și opt angajați ai companiei „Ungheni-Gaz”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: