UNIAN

Guvernul de la Moscova a publicat lista țărilor „neprietene” cu Rusia

Guvernul de la Moscova a publicat pe 7 martie lista țărilor „neprietenoase” cu Rusia. Documentul a fost semnat de către prim-ministrul rus Mihail Mișustin. În listă sunt incluse câteva zeci de țări, nu și Moldova.

Potrivit documentului, aceste țări nu pot fi considerate „prieteni” ai Rusiei:

– Australia

– Albania

– Andorra

– Marea Britanie

– Gibraltar

– toate țările-membre al UE

– Islanda

– Canada

– Liechtenstein

– Statele Federate ale Microneziei

– Monaco

– Noua Zeelandă

– Norvegia

– Coreea de Sud

– San-Marino

– Macedonia de Nord

– Singapore

– SUA

– Taiwan

– Ucraina

– Muntenegru

– Elveția

– Japonia

Documentul le permite cetățenilor ruși, companiilor și organelor de stat, care au datorii față de creditori din aceste țări, să le achite în ruble rusești. Pentru asta, datornicii trebuie să solicite băncilor rusești crearea unui cont special în ruble pe numele creditorului și să transfere acolo mijloacele financiare.

***

Pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina.

Parlamentul de la Chișinău s-a întrunit seara în ședință și a votat pentru instituirea stării de alertă în Republica Moldova, pe o durată de 60 de zile. De atunci, în Republica Moldova au ajuns circa 250 de mii de refugiați ucraineni. Circa 100 de mii au rămas temporar în țara noastră. Pentru informații despre condițiile de intrare în Republica Moldova, linia verde pentru refugiați, dar și alte subiecte importante la acest subiect accesați pagina oficială a Guvernului.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

AFP / Profimedia

Trump, Putin și Xi Jinping, la aceeași masă în Shenzhen. Ce mize are întâlnirea trilaterală

Președintele SUA, Donald Trump, președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Chinei, Xi Jinping, urmează să se întâlnească joi, 19 noiembrie, în marja summitului anual al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), organizat la Shenzhen. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Olivia Wales, după ce fusese relatată anterior de mai multe instituții media.

Potrivit acesteia, principalul subiect al primei întâlniri trilaterale dintre liderii celor trei puteri va fi elaborarea unui acord amplu privind controlul armelor nucleare. Totuși, un oficial american de rang înalt a declarat pentru CNN că nu se așteaptă ca discuțiile să se încheie cu semnarea unui acord.

„Nu ne așteptăm să fie încheiat vreun acord. Aș descrie această întâlnire drept o etapă preliminară, o primă discuție între cele trei țări, cel puțin la nivel de lideri”, a precizat acesta.

Pe agenda discuțiilor ar putea figura și războiul dus de SUA împotriva Iranului, precum și situația din Peninsula Coreeană, scrie The New York Post, citând un reprezentant al administrației Trump. În schimb, un alt oficial american consideră puțin probabil ca liderii să abordeze subiectul încheierii războiului din Ucraina.

„China nu este implicată în acest proces, prin urmare nu ar fi potrivit să discutăm despre Ucraina în cadrul acestei întâlniri”, a explicat oficialul. Acesta a mai precizat că nu este prevăzută o întrevedere bilaterală între Donald Trump și Vladimir Putin.

În octombrie, The Wall Street Journal a scris că Vladimir Putin le-a propus lui Donald Trump și Xi Jinping să organizeze o întâlnire trilaterală în cadrul summitului APEC din China. Liderul rus ar dori să discute, în acest format, condițiile încheierii războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, fără participarea reprezentanților Uniunii Europene și ai Kievului.

Trump s-a declarat dispus să participe la o asemenea întâlnire, însă a precizat că ar prefera ca discuțiile să se concentreze pe dezarmarea nucleară, nu pe războiul din Ucraina, notează DW.

La începutul lunii noiembrie, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a declarat într-un interviu acordat postului public de televiziune ARD că a discutat cu liderul chinez despre posibilitatea organizării unui summit trilateral, în timpul vizitei sale oficiale în China.

Potrivit lui Steinmeier, Xi Jinping a subliniat că Beijingul nu se pregătește să participe la negocieri privind Ucraina în cadrul acestei întâlniri.

„El a precizat în mod clar că este vorba despre un conflict european și că europenii trebuie să fie neapărat prezenți la masa negocierilor”, a afirmat președintele german.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: