army.md

Guvernul potolește frica moldovenilor față de eventuale de recrutări: „Armata Națională nu o să vă contacteze prin SMS”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a reiterat faptul că SMS-urile prin care oamenii sunt invitați la Centrul Militar Teritorial Strășeni sunt false. Vodă i-a asigurat pe bărbați că Armata Națională nu-i va chema la datorie prin intermediul mesajelor de tip SMS.

„Prin SMS să aveți încredere doar de la membrii familiei, de la cei apropiați, de la colegii de lucru pe care îi cunoașteți, dar atunci când vine vorba despre Armata Națională să știți că nu o să vă contacteze prin SMS. Ordine de chemare se expediază doar pe suport hârtie și nicioadată prin mesaje text. Rugăm cetățenii să fie vigilenți și să nu se lase manipulați”, a precizat Daniel Vodă.

Amintim că Ministerul Apărării a fost sesizat de către cetățenii care au primit ordine false de chemare la Centrul Militar Teritorial Strășeni prin intermediul mesajelor text. Instituția reiterează că ordinele de chemare la exerciții cu rezerviștii se înmânează personal de către reprezentanții Centrelor militare teritoriale, ai primăriilor sau prin intermediul  agenților economici la locul de muncă.

„Armata Națională niciodată nu trimite ordine de chemare prin sms. Dacă ați primit astfel de mesaj, fie e o glumă de prost gust, fie o campanie de dezinformare intenționată. (…) Ordinele de chemare se expediază doar pe suport de hârtie și niciodată prin sms. Rugăm cetățenii să fie vigilenți și să nu se lase manipulați!”, au subliniat reprezentanții Ministerului Apărării.

De la invazia Rusiei asupra Ucrainei, în spațiul public din Republica Moldova au apărut mai multe falsuri cu privire la posibila mobilizare a armatei naționale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a survolat neautorizat Republica Moldova: s-a aflat opt minute în spațiul aerian

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei. Ministerul Apărării a anunțat că aparatul de zbor a intrat în spațiul aerian național din direcția regiunii Odesa și a părăsit teritoriul Republicii Moldova după aproximativ opt minute.

Potrivit instituției, incidentul a fost înregistrat la ora 1:43. Drona a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Grădinița, regiunea Odesa, Ucraina, în direcția satului Purcari, raionul Ștefan Vodă.

La ora 1:51, aparatul de zbor a părăsit spațiul aerian al Republicii Moldova, îndreptându-se spre localitatea Starokazacie din regiunea Odesa, Ucraina.

„Serviciul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii”, a menționat Ministerul Apărării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: