Максим Андреев, NewsMaker

Guvernul și parlamentul se întrunesc, mâine, în ședințe

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește mâine, 12 noiembrie, în ședință plenară. Deputații urmează să dezbată moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Maia Sandu. Și cabinetul de miniștri se va reuni în ședință de lucru, a anunțat serviciul de presă al instituției. 

Ședința legislativului va începe la ora 10.00. Pe ordinea de zi figurează un singur subiect: moțiunea de demitere a executivului, depusă de PSRM.

La rândul lor, miniștrii se vor întâlni la ora 8.00. Potrivit site-ului executivului, pe ordinea de zi figurează 15 subiecte, inclusiv privind ratificarea mai multor acorduri de finanțare, dar și de acordare de alocații și compensații pentru câteva categorii de cetățeni.

Amintim că, săptămâna trecută, Partidul Socialiștilor a depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului. Decizia a fost luată după ce Maia Sandu și-a asumat răspunderea pentru proiectul de modificare a legii procuraturii, calificată de socialiști drept „anticonstituțională”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Urmărire nocturnă la Dubăsari: un șofer ar fi tamponat intenționat mașina Poliției. Este cercetat pentru braconaj și amenințare cu moartea

În raionul Dubăsari, un șofer nu s-a conformat somațiilor polițiștilor de a opri, în timp ce aceștia desfășurau acțiuni de prevenire și combatere a braconajului. Ulterior, bărbatul ar fi tamponat intenționat automobilul de serviciu al Poliției, după care și-a continuat deplasarea. La scurt timp, a pierdut controlul mașinii și a intrat în gardul unei gospodării. Acesta a refuzat să prezinte automobilul pentru examinare, astfel că vehiculul a fost ridicat, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit instituției, în acest caz au fost inițiate două cauze penale – una pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu nimicirea bunurilor și alta pentru vânatul ilegal.

Pe 8 noiembrie, IGP a anunțat că „polițiștii documentează un caz de braconaj, însoțit de amenințări cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății, precum și cu nimicirea bunurilor, după ce un automobil al Poliției a fost deteriorat în timpul intervenției”.

Potrivit instituției, incidentul a avut loc în seara zilei de 7 noiembrie, aproape de miezul nopții, în extravilanul satului Ustia din raionul Dubăsari, unde polițiștii desfășurau măsuri de prevenire și combatere a braconajului. „În timpul intervenției, oamenii legii au observat un Ford, al cărui conducător, un bărbat de 40 de ani, nu s-a conformat somațiilor legale de a opri și și-a continuat deplasarea. În timpul urmăririi, acesta ar fi tamponat intenționat partea stângă-față a automobilului de serviciu al Poliției, de model Dacia Duster, după care și-a continuat deplasarea. Ulterior, șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu gardul unei gospodării. În urma incidentului, nici o persoană nu a avut de suferit”, a comunicat Inspectoratul.

Potrivit IGP, în acest caz au fost inițiate două cauze penale: una pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu nimicirea bunurilor, iar cealaltă pentru vânatul ilegal. „Bărbatul, originar din Chișinău, a fost reținut pentru 72 de ore. Proprietarul a refuzat categoric să prezinte automobilul de marca Ford pentru examinare. În acest context, mașina a fost ridicată, iar Poliția va întreprinde acțiunile procesuale necesare în vederea percheziționării mașinii, cu respectarea tuturor prevederilor legale”, a comunicat IGP.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: