MBX Media

HAMAS condamnă Minskul: „Demonstrează o gândire anarhistă a conducerii Belarusului”

Mișcarea extremistă HAMAS condamnă Minskul pentru implicarea în conflictul dintre Palestina și Israel în situația privind reținerea cofondatorului canalului de Telegram NEXTA Roman Protasevici, care se afla la bordul avionului forțat să aterizeze de urgență la Minsk. Declarația a fost făcută de către adjunctul Biroului politic al mișcării palestiniene, Mousa Mohammed Abu Marzook, pentru portalul Lenta.ru.

„Este revoltător și demonstrează o gândire anarhistă a conducerii Belarusului, care nu înțelege că acum trăim în secolul presei libere, că există opinie publică internațională, care nu mai tolerează astfel de metode”, a declarat Abu Marzook.

În același timp, HAMAS a refuzat să comenteze situația privind reținerea lui Protasevici.

***

Pe 23 mai, avionul companiei Ryanair, care efectua cursa Atena-Vilnius, a efectuat o aterizare de urgență la Minsk în urma unei alerte cu bombă la bordul aparatului de zbor. Pentru însoțirea aeronavei a fost ridicat un avion miliar MiG-29. După aterizare, forțele beloruse l-au reținut pe jurnalistul Roman Protasevici, care se afla la bordul avionului. Acesta este acuzat de crearea unei entități extremiste și organizarea dezordinilor în masă după alegerile prezidențiale din august 2020.

Informația privind plasarea unei bombe la bordul avionului nu s-a confirmat. Ulterior, autoritățile beloruse au declarat că alerta falsă a fost făcută prin-o scrisoare expediată din numele mișcării palestiniene HAMAS. De cealaltă parte, reprezentanții grupării au negat orice implicare.

Pe 24 mai, presa din Belarus a publicat o înregistrare video cu Roman Protasevici. Tatăl său susține că tânărul a fost machiat în încercarea de a fi mascate leziunile pe care le-a suferit și că acesta ar avea nasul spart.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vladimir Zelenski

Vasile Tofan s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski, la Kiev. Ce au discutat (VIDEO)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Cei doi oficiali au discutat despre proiecte de infrastructură, cooperarea în domeniul securității, gestionarea resurselor de apă și integrarea europeană a celor două țări.

Potrivit mesajelor publicate de cei doi oficiali după întrevedere, printre subiectele abordate s-au numărat construcția și modernizarea podurilor, drumurilor și căilor ferate, precum și consolidarea conexiunilor energetice dintre Republica Moldova și Ucraina.

Tofan a menționat și gestionarea comună a resurselor de apă, în special a râului Nistru, precum și identificarea unor noi oportunități pentru companiile din ambele țări.

„Am abordat și aspectele legate de securitate, inclusiv situația din Transnistria și consolidarea cooperării militare dintre țările noastre. Astăzi, prim-miniștrii Ucrainei și Republicii Moldova au semnat un acord de cooperare în acest domeniu. Este important ca eforturile noastre comune să se concretizeze în rezultate pentru cetățenii și țările noastre”, a mai precizat Vladimir Zelenski.

Amintim că, pe 26 octombrie, Vasile Tofan efectuează o vizită la Kiev, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vasile Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Șeful Guvernului de la Chișinău a avut o întrevedere cu premierul Ucrainei, Seghei Korețki. Oficialii au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport, modernizarea punctelor de trecere a frontierei, consolidarea conexiunilor energetice și coordonarea gestionării resurselor de apă ale Nistrului. De asemenea, prim-miniștrii au participat la semnarea unui acord de cooperare tehnico-militară, care va facilita schimbul de experiență și utilizarea tehnologiilor ucrainene pentru protejarea spațiului aerian.

Tofan mai are programată o întâlnire cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: