Hiturile moldovenești ale anilor ‘70-‘80

Sunteți pregătiți pentru o călătorie în timp cu sufletul? Destinația? Anii ‘70-‘80. Locul? Marile scene moldovenești. Emoția? Fiori, bucurie și tot ce vă poate oferi muzica pe care nu o veți uita niciodată – hiturile moldovenești de altădată.

La doar câteva zile până la Revelion, la inițiativa și prin dedicația organizatorilor evenimentului: DAAC HERMES, Salon Dacia, Capital Leasing și Viorica Cosmetic va avea loc un concert de zile mari în care vor răsuna exclusiv piesele emblemă din anii ‘70-‘80, comoara muzicală a neamului nostru.

Aliona Triboi, Vitalie Dani, Costi Burlacu și Corina Țepeș, Cristofor Aldea-Teodorovici, Olia Tira, Vladimir Fotescu, Anișoara Puică, Frații Irina și Anatol Bivol, Cristina Scarlat, Brio Sonores, Natalia Proca, Viorica Lupu, Nelly Ciobanu, Gheorghe Țopa, Constantin Moscovici ne vor încânta sufletele cu duioasele melodii.

„Moldovenii când se strâng”, „Romantică”, „Bucurați-vă”, „În august”, „Toamnele”, „Focul din vatră”…Sunt doar câteva din piesele pe care pe 27 decembrie le vom cânta în unison.

Acest buchet de melodii poate fi cadoul perfect de sărbători. Mai ales în acest an în care am petrecut mai mult timp cu cei dragi, am cântat și am depănat amintiri, ne-am făcut planuri pentru viitor, privind înapoi spre trecut

Concertul va putea fi vizionat de oriunde din lume, pentru că va răsuna ONLINE (Facebook pe pagina evenimentului, dar și pe paginile tuturor partenerilor), dar și la Accent TV, Noroc TV.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sport, turism, odihnă – toate mai diverse, dar și mai vesele cu SMADSHOP.MD

Atunci când vorbim despre un mod sănătos de viață ne referim nu doar la renunțarea la droguri, tutun și alcool.  Și nu ne referim doar la diete. Vorbim despre  o opțiune – cum ai alege și drumul pe care mergi, dar și transportul – bicicletă, tren, vapor, avion sau pe jos. 

Desigur, poți ieși la drumul mare pentru o alergare. Dar poți deschide site-ul smadshop.md la rubrica  ”sport și odihnă” și vei găsi tot necesarul pentru practicarea  activităților sportive fără a ieși din odaie: benzi de alergare, care imită orice relief și viteză, biciclete fitness, aparate de forță, bare și paralele etc. Chiar și dorința de a te simți la mare/râu/iaz poate fi satisfăcută – compartimentul respectiv oferă o gamă variată de aparate de vâslit inteligente, încât poți ”înfrunta”  o furtună pe mare, viteza și vârtejurile unui râu de munte sau acalmia unui lac… Iar dacă și asta e puțin – este disponibilă ”varianta japoneză” – o multitudine de saci de box. 

După o cursă lungă de alergare pe benzi,  evident, e nevoie de odihnă. Iar specialiștii  afirmă că cea mai bună odihnă este cea activă.  Și aici smadshop.md îți vine în ajutor. În funcție de activitatea preferată poți alege echipamente pentru alpinism, pescuit,  terenuri de sport, piscine, bărci gonflabile, trotinete, trambuline pentru copii etc. Iar dacă ai optat pentru odihna în sânul naturii – poți găsi toate necesare cu un singur clik, la compartimentul ”totul pentru picnic. Începând cu mangaluri și grătare, corturi, frigidere portabile și genți frigorifice, saltele și perne turistice și terminând cu arzătoare și butelii camping – toate vă stau la dispoziție pe site-ul respectiv!   

Magazinul SmadShop activează în Republica Moldova de 16 ani  și reprezintă cel mai mare magazin de vânzări on-line, cu livrare  pe tot teritoriul țării. El conlucrează cu peste 180 de furnizori autohtoni. Totodată, SmadShop dispune de circa 80 de furnizori din România, circa 50 de furnizori din Polonia, furnizorii din China, Slovacia, Italia, Olanda, Turcia și Ucraina, ceea ce înseamnă că poate livra  circa un milion și jumate de produse.

Andrei Mardari/NewsMaker

Exporturile au crescut cu 12,5% în primul semestru, dar deficitul a depășit €3,3 miliarde. Expert: „Pentru fiecare euro de marfă vândută, cumpărăm de circa €3”

Exporturile Republicii Moldova au crescut în prima jumătate a anului 2026, însă țara continuă să importe de aproximativ trei ori mai mult decât exportă. În perioada ianuarie–iunie, exporturile au ajuns la 1,65 miliarde de euro, în creștere cu 12,5% față de aceeași perioadă din 2025, în timp ce importurile au însumat aproape 5 miliarde de euro, cu 6,5% mai mult. Deficitul comercial a depășit astfel 3,3 miliarde de euro, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS).

Doar în luna iunie, Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de 274 de milioane de euro. Exporturile au crescut cu 6% față de luna mai și cu 18,7% comparativ cu iunie 2025.

În primele șase luni ale anului, exporturile de mărfuri autohtone au însumat 1,3 miliarde de euro, cu 16,4% mai mult decât în perioada similară din 2025. Acestea au reprezentat 79,3% din totalul exporturilor. În același timp, reexporturile au însumat 341,2 milioane de euro și au scăzut ușor, cu 0,3%.

Uniunea Europeană rămâne principala piață pentru mărfurile exportate din Republica Moldova. Exporturile către țările UE au totalizat aproape 1,06 miliarde de euro în prima jumătate a anului, cu 12,7% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025, și au reprezentat 64,2% din total.

România a fost principala destinație a exporturilor moldovenești, cu o pondere de 27,3% din total. Urmează Turcia – 13,5%, Italia – 9,9%, Cehia – 8,6%, Ucraina – 7,6% și Germania – 5,4%. Împreună, aceste șase țări au reprezentat 72,3% din totalul exporturilor.

Potrivit datelor statistice, exporturile de grăsimi și uleiuri vegetale au crescut, în perioada menționată, de 2,3 ori, cele de cereale și preparate pe bază de cereale – de 1,6 ori, iar cele de semințe și fructe oleaginoase – cu 41,5%. În același timp, exporturile de băuturi alcoolice și nealcoolice au scăzut cu 10,2%, cele de energie electrică – cu 36,3%, iar cele de vehicule rutiere – cu 17%.

Importurile au ajuns la aproape 5 miliarde de euro

În perioada ianuarie–iunie 2026, Moldova a importat mărfuri în valoare de 4,98 miliarde de euro, cu 6,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Peste jumătate din importuri – 55,2% – au venit din Uniunea Europeană. România ocupă primul loc și în clasamentul țărilor de origine a mărfurilor importate, cu 23,5% din total. Este urmată de China – 13,8%, Ucraina – 9,2%, Germania – 7%, Turcia – 6,5% și Italia – 4,9%.

Resursele energetice au o pondere importantă în importuri. Gazele și produsele industriale obținute din gaz au reprezentat 10,6% din total, petrolul și produsele petroliere – 9,4%, iar energia electrică – 3,9%. Împreună, acestea au constituit 23,9% din importurile Republicii Moldova.

Potrivit datelor BNS, în aceste condiții, deficitul balanței comerciale a ajuns la 3,335 miliarde de euro în primele șase luni ale anului, cu 120,1 milioane de euro sau 3,7% mai mult decât în perioada similară din 2025.

Exporturile au acoperit 33,1% din valoarea importurilor.

Expert: „Am exportat mai mult. Dar asta nu înseamnă automat că stăm mai bine”

Expertul economic Marin Gospodarenco atrage atenția că majorarea exporturilor nu înseamnă automat că situația economică s-a îmbunătățit, în condițiile în care Republica Moldova continuă să importe de aproximativ trei ori mai mult decât exportă.

„În iunie 2026, exporturile Republicii Moldova au crescut cu 18,7%.  Sună bine. Problema este că importăm de aproape trei ori mai mult decât exportăm. În doar șase luni, deficitul comercial a ajuns la 3,34 miliarde de euro. Altfel spus, pentru fiecare 1 euro de marfă pe care îl vindem peste hotare, cumpărăm de aproximativ 3 euro”, a scris Gospodarenco pe rețele.

Potrivit calculelor prezentate de Gospodarenco, dacă deficitul comercial este raportat la populație, acesta reprezintă aproximativ 1.384 de euro pentru fiecare locuitor în primele șase luni ale anului.

Expertul consideră însă o evoluție pozitivă creșterea exporturilor de mărfuri autohtone cu 16,4% și faptul că acestea reprezintă aproape 80% din totalul exporturilor.

În opinia sa, Republica Moldova ar trebui să pună accent în continuare pe exportul produselor cu o valoare adăugată mai mare.

„Următorul pas trebuie să fie mai important decât simpla creștere a volumelor: să exportăm produse cu valoare adăugată mai mare. Nu doar semințe, ci ulei procesat. Nu doar cereale, ci produse finite. Nu doar marfă, ci branduri moldovenești. Aici se joacă, de fapt, competitivitatea economiei noastre”, a concluzionatul expertul economic, Marin Gospodarenco.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Wikipedia

Avioane F-16 românești la parada militară din Chișinău? Ministerul Apărării: „Este un fals”

Ministerul Apărării dezminte informațiile potrivit cărora parada militară din 27 august, consacrată celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, va include survolări ale unor avioane F-16 românești. Precizarea vine după ce pe rețelele de socializare au apărut informații în acest sens. Într-un comentariu pentru NewsMaker, purtătorul de cuvânt al instituției, Marin Butuc, a declarat că evenimentul nu prevede survolări de avioane.

În ultimele câteva zile, în mediul online a fost vehiculată informația că, pe 27 august, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, trei avioane F-16 românești vor survola Piața Marii Adunări Naționale, unde urmează să se desfășoare o paradă militară. Postările publicate inclusiv pe Facebook, TikTok și X susțin că pretinsa acțiune ar reprezenta „un semn de respect pentru cei care au luptat pentru independența țării”.

Informația a fost distribuită inclusiv pe pagina de Facebook a unei antreprenoare din Republica Moldova.

screenshot
screenshot
screenshot

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Armatei Naționale, Marin Butuc, a dezmințit informația.

Este un fals. Informația potrivit căreia parada va include avioane F-16 de proveniență românească nu este adevărată. De altfel, parada nu prevede, în general, scenarii care să includă survolări”, a declarat Marin Butuc.

***

Amintim că peste 2 000 de militari din Moldova și din mai multe țări partenere, inclusiv România, vor participa la parada militară organizată pe 27 august în Piața Marii Adunări Naționale, cu ocazia aniversării a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. În cadrul evenimentului vor defila și peste 100 de unități de tehnică militară și specială.

Andrei Mardari / NewsMaker

Peste 12 000 de locuri de muncă vacante în Moldova. Unde sunt cele mai multe oferte

Peste 12 000 de locuri de muncă vacante sunt disponibile în prezent prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Aproximativ 93% dintre posturile oferite sunt în orașe, iar restul în localitățile rurale, transmite Moldpres.

Directoarea ANOFM, Raisa Dogaru, declarat pentru sursa citată că, de la începutul anului, peste 15 000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au fost angajate cu sprijinul instituției. Ea a îndemnat persoanele interesate să se adreseze subdiviziunilor teritoriale ale agenției sau să consulte ofertele disponibile pe portalul www.angajat.md.

Din totalul celor 12 017 locuri de muncă vacante, aproape 1 900 sunt destinate persoanelor cu studii superioare și postsecundare, pentru funcții precum inginer, contabil, economist, medic, profesor sau manager. Alte peste 5 600 de posturi sunt adresate persoanelor cu studii profesional-tehnice, iar aproape 4 500 de locuri de muncă sunt disponibile pentru persoanele cu studii primare sau gimnaziale.

Cele mai multe oferte de angajare se regăsesc în municipiile Chișinău și Bălți, precum și în raioanele Strășeni, Ungheni, Briceni și Edineț. La polul opus se află raioanele Dondușeni, Glodeni, Taraclia, Telenești și Soroca.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale și-a propus să faciliteze, în acest an, angajarea a 25 000 de persoane. Anul trecut, prin intermediul ANOFM, peste 20 000 de persoane și-au găsit un loc de muncă, cu 20% mai multe decât în 2024.

Максим Андреев, NewsMaker

Ploi cu descărcări electrice în nord, centru și sud săptămâna viitoare: în ce zile sunt prognozate. Prognoza meteo

Pentru săptămâna viitoare sunt prognozate averse cu descărcări electrice în Republica Moldova. Acestea sunt așteptate marți în nordul și centrul țării, miercuri în centru și sud, iar duminică doar în nord. Temperaturile vor oscila între +12°C și +34°C. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +25°C și +29°C, iar noaptea între +12°C și +15°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +29°C și +33°C, iar noaptea între +15°C și +18°C. Pentru zilele de marți și miercuri sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +30°C și +34°C, iar noaptea între +17°C și +20°C. Pentru miercuri sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: