Andrei Mardari/NewsMaker

Hotărârea parlamentului din decembrie 2020 privind modificarea componenței Biroului permanent, declarată neconstituțională

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională hotărârea parlamentului din 3 decembrie 2020, prin care a fost modificată componența Biroului permanent al legislativului. Sesizarea a fost depusă de foștii deputați Dinu Plîngău și Maria Ciobanu.

„Curtea a reținut că votarea hotărârii contestate într-un regim accelerat, fără a-i asigura pe deputați cu posibilitatea de a cunoaște conținutul proiectului hotărârii în discuție până la etapa examinării și votării acestuia depășește marja discreţionară a parlamentului în domeniul organizării procedurilor parlamentare. Chiar dacă procedurile parlamentare au fost însoțite de proteste din partea opoziției parlamentare, acest fapt nu poate justificata adoptarea hotărârii contestate fără comunicarea ei deputaților”, a declarat Domnica Manole în cadrul unui briefing de presă.

„La adoptarea hotărârii contestate, parlamentul nu a respectat principiul autonomiei parlamentare și dreptul deputaților de a cunoaște conținutul proiectului de hotărâre a parlamentului până la examinarea și votarea acestuia. Prin urmare, CC a reținut că hotărârea parlamentului contravine ar. 73 din Constituție”, a mai spus Domnica Manole.

Amintim că la ședința din 3 decembrie 2020 a fost modificată hotărârea parlamentului privind componența numerică și nominală a Biroului permanent. Mai exact, s-a propus includerea unui membru din partea Grupului parlamentar „Pro Moldova”, includerea unui membru din partea Grupului „Pentru Moldova” și s-a dispus reducerea unui membru din Biroul permanent din partea Fracțiunii Partidului Democrat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Nosatîi, despre sondajul în care peste 80% consideră Moldova nepregătită pentru o agresiune: „Apărarea Patriei este o responsabilitate a întregii societăți”

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a comentat rezultatele unui sondaj potrivit căruia peste 80% dintre respondenți consideră că Republica Moldova nu este pregătită să facă față unei agresiuni externe. Oficialul a spus că „este o opinie” și a menționat că sondajul include rezultate diferite. Totuși, ministrul a declarat că autoritățile au responsabilitatea de a continua să investească în apărare și de a „obține acea încredere a cetățenilor”, însă „apărarea patriei este o responsabilitate a întregii societăți”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru NewsMaker, acordat la cea de-a treia ediție a Moldova Security Forum.

„Este un sondaj. Este o opinie. Sunt mai multe cifre în acel sondaj și, dacă ne uităm, ele chiar și între dânsele sunt contradictorii. Dar cred că este de responsabilitatea noastră să continuăm să investim în apărare, să investim în oameni, să instruim aceiași rezerviști care se antrenează acum și să obținem acea încredere a cetățenilor, fiindcă apărarea patriei nu este responsabilitatea doar a ministrului sau a instituției de apărare. Apărarea patriei, conform prevederilor constituționale, este un drept și o responsabilitate a întregii societăți”, a declarat Nosatîi.

Ministrul s-a referit și la dronele care survolează spațiul aerian al Republicii Moldova. „Numărul de incidente în spațiul aerian se mărește și, cu părere de rău, aceasta aduce mai mult pericol pentru cetățeni. Dacă anterior erau niște cazuri separate, astăzi vedem o mulțime de încălcări care sunt divizate pe mai multe zone geografice. Într-adevăr, nu doar ne testează, dar ne face ca noi să depunem mai mult efort pentru a îmbunătăți situația la capacitatea de interceptare, fiindcă măsurile anterioare au fost îndreptate spre capacitatea de detecție”, a comunicat oficialul.

Întrebat dacă va cere o alocare mai mare a finanțelor pentru bugetul armatei, ministrul a răspuns: „Suntem aproape de aprobarea bugetului pentru 2027. Am solicitat majorarea bugetului de la începutul acestui an și solicit să fie pusă în aplicare prevederile strategiei naționale de securitate privind creșterea treptată a bugetului național de apărare de un procent din PIB”.

Amintim că un sondaj prezentat pe 7 octombrie 2026 a arătat că peste 80% dintre respondenți consideră că Republica Moldova nu este pregătită să facă față unei agresiuni externe. Peste 60% dintre cei chestionați au declarat că țara nu este deloc pregătită pentru un posibil atac armat, iar aproape 24% consideră că este pregătită într-o mică măsură. Totodată, studiul a indicat că șase din zece cetățeni consideră că Moldova are nevoie în continuare de sprijin extern pentru consolidarea securității și apărării. Detalii AICI.

***

Precizăm că, pe 8 octombrie 2026, la Parlament a avut loc o ședință cu ușile închise, în cadrul căreia s-a votat noua structură a forțelor armate. Este vorba de adaptarea structurii forțelor armate ale Republicii Moldova la realitățile actuale. Informațiile au fost comunicate de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, care a refuzat să spună dacă proiectul a inclus și majorarea efectivului, dar a precizat schimbările nu îi vor fi viza pe cetățenii. De cealaltă parte, opoziția parlamentară a declarat că nu a văzut necesitatea ca ședința să se desfășoare cu ușile închise și a menționat că nu a primit răspuns la unele întrebări. Opoziția a mai menționat că ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, nu a fost prezent la ședință, iar liderul PAS a declarat că nu cunoaște motivul. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: