Igor Grosu, în discuție cu noul președinte al Adunării Populare a UTA Găgăuzia: „Avem nevoie de un dialog deschis”

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a avut, astăzi, o discuție telefonică cu noul președintele al Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Dmitri Constantinov. Oficialii au convenit asupra reluării discuțiilor.

Dialogul va fi reluat în cadrul Grupului de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituţionale, a funcţionalităţii unităţii teritoriale autonome Găgăuzia şi a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia.

„Noi avem nevoie de un dialog deschis, pragmatic, pentru ca împreună să elaborăm proiecte concrete pentru cetățenii noștri”, a declarat Igor Grosu.

Dmitrii Constantinov a fost ales în funcția de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei în data de 4 februarie curent. Anterior, deputații Adunării de la Comrat au eșuat de 14 ori în alegerea speakerului. Dmitrii Contantinov a deținut funcția de speaker al Adunării Populare a Găgăuziei și în perioada 2012-2016.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

În august, cetățenii vor achita două facturi la gaz. Energocom explică de ce

Consumatorii de gaze naturale vor primi facturile pentru iunie în prima parte a lunii august. Anunțul a fost făcut pe 7 iulie de Energocom, care precizează că întârzierea este legată de trecerea la propriul sistem de procesare a plăților și de verificarea datelor.

Potrivit companiei, începând cu luna iunie, Energocom gestionează direct evidența consumului, facturarea și deservirea clienților de gaze naturale, activități care anterior erau realizate prin intermediul unui contract de externalizare cu Moldovagaz.

Compania susține că în această perioadă sunt testate suplimentar sistemele informatice și procedurile interne, pentru ca facturile să fie emise corect și transparent.

Primele facturi pentru consumul de gaze din luna iunie urmează să fie emise începând cu 1 august, iar cele pentru luna iulie – din 10 august. Energocom precizează că întârzierea nu afectează livrarea gazelor naturale către consumatori.

Persoanele care doresc pot achita în avans consumul estimat pentru luna iunie. Banii vor fi înregistrați în sistem și vor fi luați în calcul la emiterea facturii.

Compania mai anunță că nu vor fi aplicate penalități pentru întârziere, iar termenul de plată va fi calculat de la data emiterii facturii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: