aljazeera.com

„Îi așteptăm acasă”. 36 de moldoveni au reușit să părăsească Fâșia Gaza

36 de cetățeni ai Republicii Moldova, dintre cei 51 care urmau a fi evacuați, au părăsit Fâșia Gaza. Purtătorul de cuvânt al Minsiterului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Igor Zaharov, a declarat că unii moldoveni, în mod special cei care se aflau la o distanță mare de punctul de trecere Rafah, au refuzat evacuarea din motive de securitate.

Președinta Maia Sandu a anunțat, într-un mesaj pe Facebook, în seara de 7 noiembrie, că 36 de cetățeni ai Republicii Moldova au reușit să părăsească Gaza.

„După o perioadă plină de incertitudine și negocieri, 36 de cetățeni moldoveni din Fâșia Gaza au fost evacuați și sunt în siguranță. Cetățenii noștri au traversat astăzi punctul de trecere a frontierei de la Rafah și acum se îndreaptă către Cairo. Sunt recunoscătoare tuturor celor care au lucrat fără odihnă la acest proces complex de evacuare: angajații ambasadelor noastre din Israel și Turcia, ultima acreditată prin cumul în Egipt, echipa Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, colegii din celelalte instituții implicate, precum și partenerii noștri strategici, România, Ucraina și Statele Unite ale Americii. Grație acestui efort comun, cetățenii noștri sunt în siguranță”, a menționat șefa statului.

Președinta Sandu a precizat că moldovenii evacuați sunt în grija funcționarului consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene care i-a preluat la punctul de trecere. Moldovenilor li se asigură tot sprijinul necesar, inclusiv asistența consulară și organizarea etapei următoare a călătoriei lor spre Republica Moldova, a adăugat președinta.

„Din Cairo cetăţenii noștri vor fi transportați la București, împreună cu cetățenii români, cu o cursă aeriană specială organizată de Ministerul Afacerilor Externe din România, iar ulterior preluați cu un autocar pus la dispoziție de autorități. Mă bucur mult că sunt în siguranță. Le doresc un drum ușor și îi așteptăm acasă”, a conchis Sandu.

Menționăm că autoritățile israeliene au anunțat că, pe 7 noiembrie, aproximativ 600 de străini ar trebui să fie evacuați în Egipt din Fâșia Gaza, prin punctul de trecere a frontierei Rafah. Printre străini se numărau 51 de cetățeni ai Republicii Moldova (Detalii – AICI).

Purtătorul de cuvânt al Minsiterului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Igor Zaharov, a precizat că unii moldoveni au refuzat să fie evacuați din motive de securitate.

„Unii cetățeni, pe ultima sută de metri, în special cei care se aflau la o distanță mai mare de punctul de trecere Rafah, au refuzat evacuarea din motive de securitate. Vom continua să ținem legătura cu cetățenii noștri din Gaza pentru a acorda asistența necesară, la necesitate”, a declarat acesta.

***

Amintim că în Israel a fost instituită stare de război pe 8 octombrie – la o zi distanță după ce gruparea teroristă palestiniană Hamas a atacat această țară. Militanții grupării au bombardat Israelul, au ucis civili și au răpit oameni, pa care i-au dus în Gaza. Chiar dacă, ulterior, armata israeliană a eliminat teroriștii de pe teritoriul Israelului, Hamas continuă să atace această țară din Fâșia Gaza. La rândul său, forțele israeliene bombardează, în replică, Gaza.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: