Facebook/Iv Ceban

VIDEO „Îi transmit salutări, să știe că știu”. Ceban susține că un deputat PAS este printre posibilii candidați la funcția de primar al capitalei

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), tot el primar al capitalei, Ion Ceban, a declarat că un președinte de comisie din Parlament este printre candidații examinați de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de primar al Chișinăului. Precizările au fost făcute de edil, după ce jurnaliștii i-au solicitat să ofere detalii cu privire la declarațiile făcute anterior că un președinte de comisie parlamentară de la PAS ar fi comandat deschiderea dosarului în privința mamei sale. 

Este vorba despre un președinte de comisie din Parlament, nu vreau să-i spun numele, este unul dintre candidații examinați pentru funcția de primar al capitalei al PAS-ului. Îi transmit salutări, să știe că știu despre acest lucru. Nu mi se pare un lucru nici normal, nici urât în contextul declarațiilor pe care le face actuala guvernare spre unitate”, a comunicat edilul. „Nu este ținta mama, nu este ținta familia mea sau oamenii apropiați, ținta sunt eu”, a adăugat Ceban.

UPDATE: NM a solicitat o reacție de la PAS cu privire la declarațiile primarului de Chișinău. „PAS va anunța candidatul în cel mai scurt timp. Chișinăul merită un primar care să implementeze aici proiecte europene, nu unul care implementează planurile FSB în capitala noastră, așa cum este acum”, au declarat reprezentanții partidului.

De menționat că în Parlament, Olesea Stamate se află la conducerea Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Radu Marian – la Comisia economie, buget și finanțe, Lilian Carp – la Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, Doina Gherman – la Comisia politică externă și integrare europeană, Larisa Voloh – la Comisia administrație publică și dezvoltare regională, Liliana Nicolaescu-Onofrei – la Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Alexandr Trubca – la Comisia agricultură și industrie alimentară și Dan Perciun – la Comisia protecție socială, sănătate și familie. 

***

Potrivit noului Cod Electoral intrat în vigoare la 1 ianuarie, în 2023 alegerile locale generale ar putea avea loc pe 29 octombrie sau 5 noiembrie.

În septembrie 2022, președintele Parlamentului Igor Grosu a anunțat că ministrul Vladimir Bolea, Andrei Spînu și Lilian Carp sunt potențiali candidați ai PAS pentru funcția de primar al Chișinăului.

În februarie 2023, Vladimir Bolea spunea că a refuzat să fie candidatul PAS la alegerile pentru Primăria Chișinău din toamnă și că același lucru l-ar fi făcut și actualul secretar general al Președinției Andrei Spînu. Bolea a mai menționat că Natalia Gavrilița „n-ar fi un candidat rău”, dar nu cunoaște dacă este un potențial candidat. „Are o experiență în spate, cunoștințe, a administrat un stat, totuși”, a subliniat el.

În martie 2023, fosta prim-ministră Natalia Gavrilița susținea că PAS a analizat cine sunt potențialii candidați din partid la funcția de primar al Chișinăului. În același timp, Gavrilița declara că ea tot se află printre aceste persoane.

***

Pe 26 aprilie, primarul capitalei Ion Ceban a declarat că pe numele mamei sale, Eugenia Ceban, care este și consilier municipal, ar fi fost deschis un dosar la comandă. El menționa că dosarul ar fi comandat de un președinte de comisie parlamentară din partea PAS. Ceban spunea că mama lui este învinuită de trafic de influență.

Contactat de NM, comunicatorul fracțiunii PAS din cadrul CMC Sergiu Bejenari a negat informația. Și Procuratura Anticorupție a negat acuzațiile primarului Ion Ceban cu privire la dosarul, care ar fi fost comandat de un președinte de comisie parlamentară de la PAS. Responsabilii au declarat că procurorii anticorupție sunt independenți și apolitici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

g4media.ro

Orașele Europei sting luminile și închid robinetele. Cum seceta a devenit și o criză energetică

Mai multe orașe din Europa au introdus măsuri pentru reducerea consumului de energie și apă, pe fondul valului de caniculă și al secetei care afectează continentul. Autoritățile au limitat iluminatul public și arhitectural, au redus consumul de electricitate în orele de vârf și au impus restricții privind utilizarea apei potabile.

Pe fondul valului de caniculă și al presiunii crescute asupra sistemelor de energie și alimentare cu apă, mai multe orașe din Europa au introdus măsuri de economisire a resurselor, de la reducerea iluminatului public și a consumului de electricitate până la restricții privind utilizarea apei potabile.

În România, autoritățile locale au adoptat măsuri pentru diminuarea consumului de energie în orele de vârf. În București, Primăria Capitalei a anunțat reducerea cu aproximativ 30% a intensității iluminatului LED, oprirea iluminatului ornamental, limitarea utilizării aerului condiționat în instituțiile publice și suspendarea încărcării autobuzelor electrice între orele 19:30 și 23:00. De asemenea, ecranele publicitare sunt oprite între orele 20:00 și 21:00, iar o parte dintre echipamentele Termoenergetica funcționează la capacitate redusă.

Măsuri similare au fost adoptate și în alte orașe. La Iași, iluminatul public este diminuat după miezul nopții, cu excepția zonelor considerate sensibile, precum spitalele și principalele spații pietonale. Oradea a decis să aprindă iluminatul stradal cu o oră mai târziu, iar la Arad intensitatea luminii este redusă cu până la 50% pe anumite artere, fiind suspendat și iluminatul arhitectural al clădirilor. În Constanța, iluminatul funcționează la jumătate din capacitate pe bulevardele modernizate, iar autobuzele electrice sunt încărcate după ora 23:00. La Brașov, luminile sunt aprinse mai târziu și stinse mai devreme, iar după miezul nopții intensitatea acestora este redusă cu 50%. Timișoara a oprit iluminatul arhitectural al mai multor clădiri și monumente emblematice.

Măsuri de reducere a consumului de energie au fost introduse și în alte state europene. În Ungaria, autoritățile au stins iluminatul decorativ al unor obiective cunoscute și au suspendat transportul feroviar electric de marfă în intervalul 17:00–22:00. Potrivit Reuters, reducerea consumului în orele de vârf a ajuns la 600–700 MW pe zi, echivalentul consumului a aproximativ un milion de aparate de aer condiționat.

În paralel, seceta prelungită a determinat mai multe localități europene să impună restricții privind consumul de apă. În comuna Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, apa este sistată în fiecare noapte, între orele 22:00 și 06:00, pentru refacerea rezervelor, iar locuitorii sunt îndemnați să nu utilizeze apa potabilă pentru irigarea grădinilor, umplerea piscinelor sau spălarea curților.

În Italia, orașul Padova a interzis folosirea apei potabile pentru spălarea automobilelor, curților și piețelor, precum și pentru alimentarea piscinelor și a fântânilor ornamentale. Restricții similare sunt aplicate în numeroase localități din regiunile Piemont și Lombardia, afectate de probleme de aprovizionare.

În Franța, zeci de comune din departamentele Essonne și Yvelines au interzis udarea spațiilor verzi, umplerea piscinelor, spălarea mașinilor și alimentarea fântânilor ornamentale. În unele localități, încălcarea restricțiilor poate fi sancționată cu amenzi de până la 1 500 de euro.

Și în Germania au fost introduse măsuri de economisire a apei. La Landau an der Isar sunt interzise udarea peluzelor, umplerea piscinelor și spălarea privată a automobilelor. La München, restricții similare au fost aplicate până la începutul lunii august, autoritățile raportând o reducere semnificativă a consumului zilnic de apă.

În Marea Britanie, compania Thames Water a interzis folosirea furtunurilor pentru peste 10 milioane de consumatori din Londra și Valea Tamisei, măsură care vizează în principal udarea grădinilor, spălarea mașinilor și umplerea piscinelor. Restricții similare aplicate de alți operatori afectează aproximativ 40% din populația Marea Britanie.

În Belgia, mai multe municipalități din regiunea Valonia au introdus interdicții privind utilizarea apei pentru piscine, întreținerea spațiilor verzi, spălarea vehiculelor sau curățarea străzilor. În regiunea Flandra este în vigoare un nivel ridicat de alertă din cauza secetei, fiind limitate extragerile din majoritatea cursurilor de apă ne-navigabile.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: