Perchezițiile prognozate de primarul capitalei au rămas doar declarații. Procuratura Anticorupție: „Sursele D-lui Ceban nu sunt de încredere”
Full Article 3 minutes read

Perchezițiile prognozate de primarul capitalei au rămas doar declarații. Procuratura Anticorupție: „Sursele D-lui Ceban nu sunt de încredere”

Procuratura Anticorupție (PA) neagă acuzațiile primarului Ion Ceban cu privire la dosar fabricat al mamei sale, Eugenia Ceban, care ar fi fost comandat de un președinte de comisie Parlamentară din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Responsabilii din cadrul instituției susțin că procurorii anticorupție sunt independenți și apolitici și au responsabilitatea să investigheze orice plângere.

Contactați de NM pentru o replică, procurorii anticorupție au citatat-o pe șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin.

,,Sursele D-lui Ceban nu sunt surse de încredere și cu siguranță nu sunt din cadrul Procuraturii Anticorupție. Doar procurorii pot solicita autorizație de la judecători pentru percheziții și, în cazuri de corupție, asta ar fi competența Procuraturii Anticorupție. Putem confirma că nici-un procuror din Procuratura Anticorupție nu a solicitat sau autorizat percheziții la domiciliu sau biroul primarului sau membrii de familie și că nu au avut loc percheziții în această dimineață”, a declarat Veronica Dragalin.

Totodată, șefa Procuraturii Anticorupție menționează că procurorii sunt independenți și apolitici și au responsabilitatea să investigheze orice plângere.

„Iar cât ține de declarația D-lui Ceban despre dosare la comandă, amintim cetățenilor că procurorii sunt independenți și apolitici. Noi ca instituție avem obligația și responsabilitatea să investigăm orice plângere, denunț și sesizare despre acte de corupție din partea cetățenilor, indiferent de statutul persoanelor vizate. Întotdeauna vom aplica legea în mod egal tuturor, vom fi conduși doar de lege și vom lucra doar în interesul cetățenilor și a țării pe care am jurat să o servim”, a adăugat ea.

Amintim că pe 25 aprilie Primarul capitalei Ion Ceban împreună cu familia sa ar fi fost ținta unor hackeri. Edilul a declarat în cadrul ședinței săptămânale a Primăriei din 25 aprilie că PAS ar fi încercat de mai multe ori accesarea datelor lui cu caracter personal.

Mai târziu, Ion Ceban a zis că are informații potrivit cărora, pe 26 aprilie, vor avea loc percheziții la persoane apropiate lui, inclusiv la părinții săi. Edilul a declarat că în spatele acestor acțiuni ar sta Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

Pe 26 aprilie, Ion Ceban a anunțat că pe numele mamei sale, Eugenia Ceban, care este și consilier municipal, ar fi fost deschis un dosar la comandă. Potrivit edilului, dosarul ar fi comandat de un președinte de comisie Parlamentară din partea Partidului Acțiune și Solidaritate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: