Ilan Șor

Ilan Șor, supărat pe Bloomberg. Se pregătește să acționeze în judecată publicația după un editorial privind extrădarea sa

Ilan Șor ia în considerare acționarea în judecată a agenției Bloomberg. Ex-deputatul condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”, stabilit în Israel, s-a arătat indignat de un editorial publicat recent de columnistului Marc Champion, care acoperă evenimentele din Europa, Rusia și Orientul Mijlociu. Jurnalistul sugera în materialul din 7 noiembrie că, dacă Israelul își dorește să trimită un semnal Moscovei, ar trebui să îl extrădeze pe fugar în Moldova. 

Ce a scris Bloomberg?

Editorialistul Marc Champion a făcut o retrospectivă a trecutului lui Ilan Șor și a pus accent pe acțiunile sale din prezent. Mai exact, acesta afirmă că Ilan Șor încearcă, din Israel, să schimbe conducerea Moldovei. Jurnalistul sugerează că Israelul ar trebui să îl extrădeze pe Ilan Șor, pentru a sancționa Moscova.

„Dacă Israel vrea să trimită un semnal Kremlinului despre faptul că susținerea sa pentru Hamas are consecințe, are un instrument gata pregătit: să îl extrădeze pe Ilan Șor, business man-ul-politician, care a părăsit Moldova pentru a evitat condamnarea sa în dosarul privind frauda a 1 miliard de dolari”, scrie Marc Champion.

Marc Champion a explicat că autoritățile de la Moscova și Ilan Șor colaborează pentru a înlătura guvernarea pro-europeană din Republica Moldova.

„Răsturnarea guvernului pro-occidental al președintelui Maia Sandu a fost un obiectiv secundar al planurilor Kremlinului atunci când a invadat Ucraina în februarie anul trecut.Frustrată pe câmpul de luptă înainte de a putea ajunge la granița moldovenească și înfuriată de decizia lui Sandu de a solicita aderarea la UE, Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze naturale și energie electrică a națiunii. (…) Șor a încercat să profite de nemulțumirea rezultată, finanțând proteste regulate, cerând demisia guvernului, răspândind dezinformare prin intermediul instituțiilor sale de mass media și promițând revenirea la energie ieftină și îmbrățișarea Rusiei odată ce „regimul” lui Sandu va dispărea”, se mai arată în text.

Totodată, editorialistul a subliniat că SUA a impus sancțiuni împotriva lui Șor pentru corupție sistemică în Moldova, dar și faptul că acesta finanța cu bani veniți din Rusia pentru a finanța activități politice.

Ce l-a supărat pe Șor

Ilan Șor a reacționat peste 3 zile la editorialul Bloomberg. Acesta s-a arătat profund jignit de faptul că în material se insinuează că el, în calitate de evreu și locuitor al Israelului, ar susține Hamas. De asemenea, Șor a anunțat că le-a cerut avocaților săi să anunțe Bloomberg despre faptul că se pregătește să acționeze publicația în judecată pentru defăimare. Fostul deputat nu a comentat însă ideea susținută de Marc Champion, privind extrădarea sa în Moldova.

„Nu comentez de obicei articole aleatorii din presă, dar declarațiile Bloomberg au depășit limita. Sunt evreu, născut în Israel și locuiesc aici. Atacul din 7 octombrie este o tragedie care a șocat întreaga țară. (…) Susțin pe deplin Statul Israel și dreptul și datoria poporului evreu de a se apăra. În ultimele luni, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a susține poporul Israelului și pe cei care ne apără în prezent. Este extrem de ofensator să presupui că un evreu care trăiește în Israel poartă vina pentru atac. Este același tip de retorică care provine din Iran și alte țări care sugerează că Israelul ar fi prevăzut asta. Am rugat echipa mea de avocați internaționali să trimită o notificare agenției de presă Bloomberg cu privire la intenția de a depune o plângere în judecată pentru calomnie, în legătură cu afirmațiile lor indignante”, a menționat politicianul condamnat la închisoare în Moldova.

***

Amintim că Ilan Șor a fugit din Republica Moldova în Israel în urmă cu patru ani, adică în 2019 – unde, potrivit unor investigații jurnalistice, trăiește în lux. După ce în iunie 2023, partidul care îi purta numele a fost declarat neconstituțional, în Moldova s-au activitat partidele „Renaștere” și „Șansă“, prin care Ilan Șor a continuat să se implice în politica din Moldova. Pe 3 noiembrie, cu două zile înainte de alegerile locale, Partidul „Șansă” a fost exclus din cadrul scrutinul pentru că era finanțat de un grup criminal organizat condus de Ilan Șor. Ulterior, pe 7 noiembrie, Arina Corșicova, candidata la funcția de primar de Bălți care a acces în turul doi de scrutin și care este susținută de Ilan Șor, a fost exclusă din cursa electorală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Premierul Tofan, mesaj pentru investitorii din România: „La Chișinău aveți un Guvern pro-business”

Premierul Vasile Tofan îndeamnă companiile românești să își extindă investițiile în Republica Moldova. Mesajul a fost transmis la o masă rotundă organizată în cadrul Moldova Business Week 2026, la care au participat peste 60 de reprezentanți ai companiilor din România, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„La Chișinău aveți un Guvern pro-business. Vom fi un partener al investitorilor și ne dorim ca astfel de întâlniri să se transforme în cât mai multe companii care aleg să investească și să se dezvolte în Moldova”, a spus prim-ministrul.

În cadrul discuțiilor, șeful Guvernului de la Chișinău a trecut în revistă avantajele pentru investitori, între care: impozitul de 12% pe profit și cota de 0% pentru profitul reinvestit în cazul companiilor cu venituri de până la 200 de milioane de lei. Totodată, Guvernul anunță că își propune să continue reducerea birocrației și simplificarea interacțiunii companiilor cu statul.

Premierul a vorbit și despre recunoașterea certificărilor profesionale obținute în Uniunea Europeană, una dintre dificultățile discutate cu investitorii. „Dacă ai un certificat în UE, inclusiv în România, intenția noastră este să îl echivalăm. Ca direcție, viziunea noastră este ca ceea ce este autorizat în UE să fie recunoscut și în Moldova”, a mai declarat premierul conform comunicatului citat.

Premierul a încurajat, de asemenea, fondurile de investiții cu prezență regională, inclusiv cele care operează din România, să includă Republica Moldova în destinațiile lor investiționale.

Potrivit datelor oficiale, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. Comerțul bilateral cu mărfuri se ridică la circa 3,16 miliarde de euro, iar România este piața de desfacere pentru 29% din exporturile moldovenești. Investițiile românești în Republica Moldova sunt estimate la 442 de milioane de euro, iar în țara noastră activează peste 1.700 de companii cu capital românesc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: