NewsMaker

În Găgăuzia s-a anunțat când va avea loc inaugurarea noului bașcan 

În iulie va avea loc inaugurarea Evgheniei Guțul în funcția de bașcan al Găgăuziei. Potrivit unui canal de Telegram din regiune, informația a fost confirmată de președintele Adunării Populare a Găgăuziei Dmitri Konstantinov.

Inaugurarea noului bașcan al Autonomiei Găgăuze va avea loc pe 19 iulie, potrivit sursei. Se menționează că informația a fost confirmată de președintele Adunării Populare a Găgăuziei Dmitri Konstantinov.

Recent, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Dorian Istratii spunea că Chișinăul nu are ce discuta cu noul bașcan al UTA Găgăuzia dacă acesta nu va avea o agendă europeană sau una opusă intereselor Republicii Moldova.

Pentru NM, instituția prezidențială a declarat anterior că „va respecta toate procedurile legale privind depunerea jurământului Bașcanului UTA Găgăuzia, ca membru din oficiu al Guvernului”.

„Privitor la suspiciunile de corupție și presupusele legături cu o grupare criminală, procuratura trebuie să ducă la bun la sfârșit toate investigațiile, iar cei care se vor dovedi că au comis fraude, să fie pedepsiți conform legii”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Președintei Irina Gotișan.

***

Pe 14 mai a avut loc turul II al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Candidata Partidului „ȘOR” Evghenia Guțul s-a confruntat în turul doi cu Grigorii Uzun, candidat susținut de PSRM. Guțul a acumulat cele mai multe voturi.

Pe 22 mai, Curtea de Apel Comrat a validat alegerile din Găgăuzia. Precizăm că decizia Curții de Apel Comrat nu este definitivă, aceasta poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.

Oamenii legii au inițiat recent un dosar penal pe faptul coruperii alegătorilor din Găgăuzia de către Partidul „ȘOR” în favoarea Evgheniei Guțul. Reprezentanți din cadrul formațiunii sunt acuzați că ar fi oferit câte 15 mii lei pentru fiecare persoană care determina alte 30 de persoane să o voteze pe Guțul la funcția de bașcan.

Pe 17 mai, premierul Dorin Recean a venit cu un mesaj către cetățenii din Autonomie, menționând că „nimeni, dar absolut nimeni, în locul lor nu va alege bașcanul”. Premierul a mai declarat că problemele care au fost identificate au fost documentate și vor fi prezentate în instanță, iar „instanța va da o apreciere”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate de atacurile ucrainene

Rusia a început să importe benzină pe cale maritimă din India, în contextul în care încearcă să reducă deficitul de carburanți provocat de atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice. Informația a fost raportată de agenția de presă Reuters, care face trimitere la declarațiile a două surse din industrie.

Lipsa combustibilului este resimțită în întreaga Federație Rusă, care se întinde pe 11 fusuri orare, fiind însoțită de raționalizări, cozi lungi la benzinării și creșteri record ale prețurilor la benzină.

Kremlinul a anunțat marți, 30 iunie, că Rusia se află în contact cu mai multe state și discută posibilitatea importului de carburanți la prețuri acceptabile.

Ministerul rus al Energiei și Ministerul indian al Petrolului nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Potrivit unei surse din industrie, cel puțin 60 000 de tone de benzină au fost deja expediate din India către Rusia. O altă sursă a precizat că două petroliere, fiecare cu încărcături de 30 000–40 000 de tone, se află în tranzit.

O a treia sursă a declarat că Rusia ar urma să importe, în total, aproximativ 400 000 de tone de benzină lunar din diverse țări, inclusiv din Belarus, care deja furnizează combustibil către piața rusă.

Consumul de benzină în Rusia depășește 110 000 de tone pe zi în sezonul estival, când cererea este ridicată.
Deocamdată nu este clar ce rafinărie din India va furniza carburanții.

Președintele Vladimir Putin a recunoscut duminică, în cadrul unei reuniuni cu membri ai guvernului și alți oficiali, că atacurile cu drone ucrainene asupra rafinăriilor de petrol au dus la apariția unor lipsuri de combustibil în anumite regiuni, însă a dat asigurări că situația este sub control.

Belarus și-a crescut aproape de trei ori livrările feroviare de benzină către Rusia, ajungând la peste 70.000 de tone în prima jumătate a lunii iunie, comparativ cu perioada similară din mai, potrivit calculelor și surselor Reuters.

Totodată, Parlamentul rus a aprobat săptămâna trecută modificări ale codului fiscal menite să atenueze deficitul de carburanți provocat de atacurile cu drone ucrainene, introducând și subvenții pentru importurile de combustibil, corelate cu costurile și prețurile de livrare din India.

În paralel, importurile de petrol ale Indiei din Rusia au atins un nivel record în iunie, potrivit datelor LSEG și Kpler, rafinăriile indiene majorând achizițiile de țiței rusesc pentru a compensa impactul întreruperilor din alte rute de aprovizionare.

Petrolul rusesc a reprezentat mai mult de jumătate din totalul importurilor de țiței ale Indiei în luna iunie, în creștere față de 36,5% în luna mai, arată datele Kpler.

India, al treilea cel mai mare importator de petrol din lume, a importat în iunie aproximativ 2,7 milioane de barili pe zi din Rusia, potrivit estimărilor preliminare Kpler și LSEG.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: