tribuna.md

În Moldova ar putea apărea un partid al primarilor și nu doar: „Vom sluji țării”

Un nou partid politic, format din primari și nu doar, ar putea apărea, în curând, pe arena politică din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de primarul de Leova, Alexandru Bujorean. Potrivit lui, noua mișcare social-politică va fi conectată la realitățile țării și la problemele cetățenilor.

„Un grup reprezentativ de primari, specialiști consacrați și cetățeni patrioți, lansează o mișcare social-politică conectată la realitățile statului nostru, la probleme conaționalilor noștri și e gata să slujească acestei țări, așa cum au făcut-o timp de zeci de ani. În raport cu alții, noi nu venim pentru putere politică pentru că noi deja am obținut încrederea populației în localitățile pe care le administrăm”, spune Alexandru Bujoreanu.

Edilul de Leova spune că vine în politică pentru că e timpul ca „oameni realiști și practici, care privesc sistemic problemele oamenilor, care au realizări în orașele și satele Moldovei și care pot dezvolta această țară la fel cum și-au dezvoltat propriile localități”, să ajungă „în față”.

„E timpul să culegem grâul de neghină. Poate chiar pentru prima oară”, a mai scris Bujorean.

Primarul orașului Leova face apel la colegii săi din primăriile din întreaga țară să-și unească forțele. „Uniți-vă!”, le transmite Bujoreanu într-un mesaj.

Precizăm că Alexandru Bujorean a candidat în 2019 la funcția de primar al orașului Leova pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Ulterior, Bujorean a deținut funcția de președinte interimar al formațiunii politice – funcție din care și-a dat demisia pe 1 august 2021.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spațiul aerian al Republicii Moldova, survolat neautorizat de patru ori într-o singură noapte. Detaliile Ministerului Apărării

Patru cazuri de survolare neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei. Informația a fost raportată de Ministerul Apărării într-un comunicat.

Potrivit instituției, primul obiect aerian a pătruns în spațiul aerian al țării la ora 23:02, din direcția localității Timcovo, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Ivanovca. La ora 23:20, acesta a părăsit spațiul aerian național prin localitatea Bronit, din regiunea Moghiliov-Podolsc, Ucraina.

Al doilea aparat de zbor fără pilot a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova la ora 03:37, din direcția Starocazacie, Ucraina, spre localitatea Tudora. Un minut mai târziu, acesta a părăsit spațiul aerian pe aceeași traiectorie.

Cel de-al treilea survol a fost înregistrat la ora 03:46, pe direcția Moghiliov-Podolsc, Ucraina – Otaci, Republica Moldova. La ora 03:48, obiectul aerian a părăsit spațiul aerian național prin regiunea localității Hădărăuți, raionul Ocnița.

Un al patrulea aparat de zbor fără pilot a fost detectat la ora 05:59, pe direcția Starocazacie, Ucraina – Căplani, Republica Moldova. La ora 06:00, acesta a părăsit spațiul aerian național pe direcția Olănești, însă a revenit la ora 06:09, prin localitatea Purcari, raionul Ștefan Vodă. Un minut mai târziu, aparatul a părăsit din nou spațiul aerian al țării prin localitatea Dnestrovsc, din regiunea transnistreană, îndreptându-se spre localitatea Gradenițî, Ucraina.

Reacția lui Nosatîi

Într-o reacție pe Facebook, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a condamnat incidentele de încălcare a spațiului aerian național.

„Chiar dacă toate au părăsit teritoriul național într-un interval scurt de timp, acest lucru nu înseamnă că incursiunile nu au prezentat un pericol. Orice încălcare a spațiului aerian național reprezintă un risc pentru siguranța cetățenilor. Continuăm monitorizarea situației. Condamn fiecare caz de încălcare care amenință securitatea națională”, a scris oficialul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: